Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză şi note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.
Un articol de Andrei Crăciun|9 ianuarie 2017
Scumpe domnule Bukowski, s-ar cuveni să vă scriu beat. Din păcate, starea ficatului personal nu îmi îngăduie. Din fericire, precum știți, ficatul se regenerează. Când voi fi pregătit, voi proceda întocmai.
Până atunci, vă scriu, așa, treaz, cum sunt. Domnule Bukowski, sunt șomer, bine, mai scriu prin niște gazete, dar asta nu înseamnă mare lucru, nu-i așa? Mă târăsc de la o lună la alta.
Trăiesc deci din nimic, pe la periferia vieții și a lumii, undeva în Europa de Est, nu are importanță. Bineînțeles că scriu un fel de poezii. Și nu e vorba neapărat că sunt proaste, deși sunt și proaste, dar le scriu într-o limbă care nu există dincolo de granițe. Nu o să mă opresc din atâta lucru. Toată viața am vrut să devin un poet minor, și poate că am și ajuns unul.
Când eram tânăr, mai recitam din lirica dumneavoastră prin cârciumi, sub lumini de neon, deloc orbitoare. Pe atunci, încă puteam să mă îmbăt strașnic, și știam eu cum e cu câinele ăla venit din iad, știam eu cum e cu dragostea.
Mai târziu, v-am citit și romanele, dacă într-adevăr acele cărți erau romane. Nu am nicio intenție să fac ierarhie între poezie și proză. Nu sunt tâmpit. Asemenea ierarhii nu ar trebui să existe, și pentru mine ele nu există.
Domnule Bukwoski, sunt un vagabond, chiar dacă nu am Coasta de Vest, chiar dacă nu mă îmbăt și nu mă bat animalic sub soarele Californiei, și nici nu intru în complicații sexuale și sentimentale. Sunt un vagabond și vă înțeleg.
Nu am niciun interes să vă elogiez. La ce bun? Sunteți mort de decenii, e adevărat că vă mai citesc tinerii mai timizi, când se visează lei, și studentele la Litere, dar asta nu mă privește. M-am lămurit demult și cu toți aceștia, și cu toate acestea.
Domnule Bukowski, sunt un mizantrop. Urăsc lumea, pe bune, chiar o urăsc, vreau să-mi duc zilele retras, în spatele unor draperii trase sau la umbra unor palmieri, dacă nu cer prea mult. Sunt un mizantrop și vă înțeleg.
Domnule Bukowski, povestirile astea nu sunt rele, nu sunt rele deloc. Și, uite, mă gândesc la dumneavoastră beat, dar viu, scriindu-le, la toate acele momente din realitate care v-au făcut să mergeți atât de departe în textualitate. Vă admir lipsa de limite.
Ați văzut cândva un manechin din plastic într-o vitrină și v-ați gândit cum ar fi să iubiți manechinul acela din plastic, nu-i așa? Să-l iubiți cu adevărat. Nu, nu spuneți că nu e așa, nu o să vă judec. Vă înțeleg, chiar vă înțeleg.
Ați văzut odată o tipă cu doi tăntălăi după ea, doi hipioți care târau steagul Viet Congului după ei, și v-ați gândit cum ar fi să o luați din fața lor, să o trageți în spatele unei stânci și acolo să i-o trageți ca un nebun, nu-i așa?
V-ați dorit să vă răzbunați pe toate femeile care v-au înșelat (și cine nu v-a înșelat)? V-ați visat gloria, vila și secretara, nu-i așa?
Domnule Bukowski, dumneavoastră sunteți domnul Chinaski din aceste povestiri, oricine o înțelege. Dar sunteți, totodată, și altcineva – nici zeu, nici profet. Un om anxios și ipohondru care a cuprins, totuși, cumplita povară de a fi viu.
Dar nu o să mă apuc acum vă scriu că ați trăit ca un neisprăvit, un nebun, un porc bătrân și un ratat care a avut noroc că a știut să așeze în cuvinte sufletul lui și pe al meu, în același timp. Nu. O să vă scriu altceva, domnule Bukowski.
Nu sunt rele deloc povestirile astea, dar am mai citit povestiri care nu sunt rele deloc. Ceea ce vă salvează, ceea ce vă înalță, ceea ce v-a făcut să deveniți, până la urmă, Bukowski (și să nu rămâneți încă un Chinaski de care nimeni să nu-și amintească) a fost neîncetata căutare (religioasă, aproape, pură, în ciuda tuturor mizeriilor) a dragostei.
Ați fost un ticălos, neîndoielnic, dar ați și căutat în tot timpul ăsta marea frumusețe, ca și cum ea chiar ar exista.
Pentru această naivitate, v-am iubit de la început domnule Bukowski, și tot pentru această naivitate vă iubesc încă. Nu vreți să știți ce a urmat pe aici de când v-ați retras să beți cu îngerii, cum se zice. Așa că nici nu o să vă mai spun că ați fost chiar ultimul mare romantic.
Deși ați fost.
Domnule Bukowski, dumneavoastră sunteți domnul Chinaski din aceste povestiri, oricine o înțelege. Dar sunteți, totodată, și altcineva – nici zeu, nici profet. Un om anxios și ipohondru care a cuprins, totuși, cumplita povară de a fi viu.
