Scrisoare către Vlad Zografi
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-vlad-zografi/

Domnule Zografi, a trecut multă vreme de când vreau să vă scriu. Am motive strict literare, desigur, dar mai e ceva: Fizica. Aveţi Fizica la bază, ceea ce, nu vă ascund, mă duce cu gândul la domnul Sabato.

Un articol de Andrei Crăciun|26 iulie 2017

Domnul Sabato este scriitorul meu preferat. N-am mai găsit la nimeni – în literatura lumii – atâta rațiune, atâta luciditate, atâta putere de sinteză și, în egală măsură, atâta putere de a întemeia un univers. Domnul Sabato avea, dacă îmi permiteți, cel mai expresiv dintre bosonii Higgs pe care i-am întâlnit în cărțile lumii. Îmi plac oamenii de știință care comit literatură. Am plecat, deci, în lectura dumneavoastră de la o prejudecată pozitivă.

Domnule Zografi, ce vreau să vă spun: eu n-am întâlnit în literatura română recentă o carte scrisă mai inteligent. Am întâlnit, nu vă ascund, cărți scrise mai frumos, cărți mai poetice, cărți mai ludice, chiar și cărți care vor rezista mai mult în trecerea timpului.

Dar volumul dumneavoastră are înălțimea unei demonstrații. E drept că nu mulți vor putea să o cuprindă. Dar trag nădejde că nu intenționați să întocmiți un bestseller. Altfel, foloseați ingredientele necesare și nu scriați această carte amețitoare despre mintea omului și imposibila perfecțiune a melancoliei.

Domnule Zografi, m-am încântat de la titlu – Efectele secundare ale vieții! Grozav, și științific, deopotrivă. Apoi, personajele – cele cinci voci obsedante. Mi-e greu să aleg între Eugen Papadopol, omul de știință, Robert Aldea, autistul, Teodora Aldea, dezamăgită în amor, complăcându-se în publicitate, Andrei Vornicescu, psihiatrul care se joacă de-a detectivul, îndrăgostit ca un fătălău de Nadia Vornicescu, ziarista.

Ce magnifică această perspectivă multiplă asupra vieții, care e proprie doar cărților cu adevărat mari! Și dacă totuși trebuie să existe o ierarhie și între aceste voci, atunci Robert este – categoric, chiar – cel mai profund (fragment explicativ: Să zicem că feromonii sunt niște fulgi de zăpadă, ninge tot timpul în jurul meu, o ninsoare pe care n-o văd. Odată, iarna, aveam patru ani, sau cinci, nu, patru, am fost înfofolit și scos în ninsoare. Purtam cizmulițe maronii, un costum albastru cu fermoar și glugă, fular ecosez, mănuși de bumbac, pentru că nu suportam lâna, nici acum n-o suport. M-am apucat să număr fulgii, dar era greu. Exagerat de mulți. Pe atunci nu știam să operez statistic. Eu mă chinuiam să număr fulgii unul câte unul și mama îmi spunea ceva, niște prostii. S-a enervat că n-o ascultam. Mergeam prin zăpadă, ea mă ținea de mână, și când s-a enervat m-a smucit, a tras de mănușa mea, între mânecă și mânuță a rămas un spațiu descoperit, și tocmai acolo a căzut un fulg, ca un bulgăre de fier incandescent.

Domnule Zografi, nu o să las aceste rânduri să decadă în laudatio, nu asta e intenția mea. Intenția mea e să vă spun că păstrez pentru tot restul zilelor mele pe pământ (până când memoria…) aceste cuvinte ale lui Eugen Papadopol, omul de știință: Întrebarea ce e omul n-are răspuns, pentru că e pur și simplu o întrebare greșit pusă, deși, indiferent de nivelul nostru intelectual, ne lovim de ea cu o insistență înduioșătoare.

E o concluzie care, personal, oricât de scandalos ar suna, îmi ajunge.

Romanul „Efectele secundare ale vieții” a fost publicat la Editura Humanitas, în 2016.

Foto: Bookaholic.ro



14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.

12
/02
/23

„Nimic nu e imposibil. Un om, paisprezece vârfuri și reușita unei vieți” de Nimsdai Purja și „Casa de pe Riviera” de Natasha Lester sunt două dintre cărțile pe care vi le propunem pentru primele zile de primăvară. Ambele titluri vor apărea la Editura Nemira în martie.

10
/02
/23

De la cele mai dificile escalade din Alpi până la ascensiunile în premieră pe Annapurna, Makalu sau pe piscurile amețitoare ale Anzilor, aventurile legendarului alpinist Lionel Terray, cuprinse în volumul „Cuceritorii inutilului. Din Alpi în Annapurna” (Polirom, 2022), seduc cititorul prin măiestria stilului și prin întâmplările insolite sau dramatice ale protagoniștilor.

09
/02
/23

Categoria bestsellerelor Grupului Editorial ALL din reunește titluri noi din toate domeniile, oferindu-le cititorilor care le descoperă acum o plajă largă de opțiuni pentru lecturile personale sau pentru volumele dedicate studiului și perfecționării în sfera profesională. Iar începutul de an le aduce celor dornici să își îmbogățească biblioteca reduceri de până la 55% la cele mai îndrăgite titluri pentru toate vârstele.

08
/02
/23

Deși anul precedent a fost marcat de provocări pentru piața editorială, Editura Litera a reușit să aducă pe rafturile cititorilor bestsellere internaționale, romanele scriitorilor români contemporani, cele mai inovatoare cărți în materie de psihologie și o multitudine de titluri pentru toate tipurile de public.

07
/02
/23

Din ce în ce mai mulți oameni își îmbunătățesc rutina de citit cu audiobooks. Astfel 24% dintre români au încercat deja experiența cărților audio, iar pentru 72% dintre români formatul este unul care li se pare atractiv, conform unui studiu realizat de AHA Moments în 2022 (pe populația urbană digitalizată, 18-55 de ani, din România). 

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

31
/01
/23

Radio România Cultural lansează a doua ediție a mesajului Rugă pentru pace, în cadrul Campaniei Viața într-o valiză, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina, un război care a destabilizat o lume întreagă. Mesajul este citit tot de poeta Ana Blandiana, un simbol al libertății românești, scriitoarea care a transmis, în urmă cu un an, primul îndemn de pace printr-un scurt fragment din prefața cărții Ultimii martori de Svetlana Aleksievici, scriitoare născută în Ucraina și câștigătoare a premiului Nobel pentru Literatură.