Se înfiinţează Teatrul „Stela Popescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-infiinteaza-teatrul-stela-popescu/

Teatrul „Stela Popescu” urmează să fie înfiinţat, potrivit unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, adoptată joi, 28 aprilie. Noua instituţie publică de cultură, finanţată parţial de la bugetul local al Municipiului Bucureşti, va avea sediul în incinta Palatului National al Copiilor din bulevardul Tineretului.

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2016

Obiectul de activitate al Teatrului „Stela Popescu” constituie producerea şi prezentarea de producţii artistice, în principal spectacole coregrafice, dar şi muzicale, realizate în regim individual sau în parteneriat cu alte instituţii de profil, publice sau private.

Organigrama aprobată are un numar total de 43 de posturi, dintre care şase sunt de conducere, potrivit hotărârii adoptate în şedinţa de joi a Consiliului.

Detalierea obiectului de activitate, conform proiectului adoptat, este realizarea şi promovarea de producţii/ coproducţii artistice autohtone şi universale de tipul spectacolelor coregrafice, de balet clasic şi contemporan; promovarea culturii muzicale prin spectacole de balet în vederea educării şi dezvoltării culturale a copiilor şi tinerilor; iniţierea şi susţinerea proiectelor educativ-culturale pentru stimularea creşterii consumului cultural.

Fiind vorba despre o instituţie culturală de stat, managerul (directorul) va fi numit în urmă câştigării concursului de proiecte de management şi va conduce instituţia, cu care Primarul General încheie contract de management, în condiţiile legii.

Foto: Stela Popescu – facebook

 

Citiţi şi:
11
/10
/13

CRONICĂ DE FILM „Câinele japonez“, debutul foarte tânărului regizor Tudor Cristian Jurgiu, este un melanj îndrăzneţ de mai multe stiluri şi influenţe. Un film care se bazează pe o poveste simplă, o distribuţie rarefiată dar solidă şi un strop de melodramă într-un ambalaj minimalist.

10
/10
/13

Duminică, 27 octombrie, de la ora 19.00, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, organizează recitalul omagial “Verdi-Wagner: Corespondețe”, la care vor participa soprana Leontina Văduva și actrița Medeea Marinescu.

10
/10
/13

Asociaţia Caritas Bucureşti organizează poimâine unul dintre cele mai importante evenimente de solidaritate din România – „Un Milion de Stele“, un eveniment al familiei, al copiilor, al oamenilor cu suflet. Evenimentul va avea loc în București, în Parcul Herăstrău – (intrarea Charles de Gaulle), sâmbătă, 12 octombrie, începând cu orele 18.00.