Se lansează Barometrul de Consum Cultural 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-lanseaza-barometrul-de-consum-cultural-2016/

„Barometrul de Consum Cultural 2016. O radiografie a practicilor de consum cultural”, studiu realizat şi publicat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), va fi lansat miercuri, 7 iunie 2017, ora 11.00, la Sala Symposium a Bibliotecii Naţionale a României, în prezenţa unor importante personalităţi din mediul cultural şi academic, precum şi a Ministrului Culturii, dl. Ioan Vulpescu.

Un articol de Petre Ivan|25 mai 2017

Potrivit anchetei sociologice de anul trecut a Barometrului, 77% dintre respondenţi manifestă un nivel scăzut de implicare culturală; pentru 19% nivelul este mediu; 3% au un nivel de implicare ridicat şi doar 1% au un nivel de implicare culturală foarte ridicat.

În ceea ce priveşte impactul social al culturii, majoritatea respondenţilor (87%) consideră că arta îi apropie pe oamenii dintr-o comunitate şi 84% au fost de acord cu afirmaţia cǎ evenimentele artistice (ex.: concerte, spectacole de teatru, proiecţii de film) contribuie decisiv la dezvoltarea economică a zonei în care locuiesc.

Cu toate acestea, activitǎţile cu caracter cultural sunt mai puţin practicate, comparativ cu cele de divertisment şi relaxare. Cele mai întâlnite forme de consum cultural în spațiul public (cel puțin o dată pe an) au fost: vizitarea muzeelor şi expozițiilor (38%), vizionarea filmelor la cinematograf (33%), participarea la spectacole de teatru (30%) şi lectura în cadrul bibliotecilor publice (21%).

Ediția 2016 a Barometrului de Consum Cultural abordează, așadar, teme precum: nivelul infrastructurii culturale și impactul social al culturii, cele mai frecvente forme de consum cultural în spațiul public, consumul cultural în rândul seniorilor, tipologia dotărilor din spațiul domestic cu obiecte culturale, preferințe actuale și diferențe semnificative în practicile de lectură, muzică și dans.

Aceste teme reflectă nu doar dinamica valorilor din societatea românească, ci și modul în care populația se raportează la oferta culturală, iar rezultatele devin esențiale în dezvoltarea unor viitoare strategii culturale la nivel central, regional și local.

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală lansează, în fiecare an, o ediție a Barometrului de Consum Cultural – cel mai amplu studiu de acest gen la nivel național. De 12 ani, Barometrul măsoară tendințele asociate consumului cultural din România, fiind singurul studiu de acest tip din țară, construit pe modele europene similare.

Barometrul de Consum Cultural este un sondaj reprezentativ, scopul său fiind descrierea și analiza sectorului cultural din România în ceea ce privește nivelul consumului cultural. Studiul  reprezintă, în primul rând, un instrument de lucru util pentru specialiștii din sectoarele culturale și creative. Totodată, este o analiză relevantă pentru reprezentanții autorităților publice centrale și locale, dar și o lectură interesantă pentru publicul larg.

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, aflat în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale, este singurul institut național care are ca obiective studierea, cercetarea și furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum și formarea continuă a celor care aleg o carieră în Sectorul Ocupațional Cultură.

Foto: Barometrul de Consum Cultural 2016 – www.culturadata.ro.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.