Se pregătește înființarea unui Muzeu virtual al Litoralului Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-pregateste-infiintarea-unui-muzeu-virtual-al-litoralului-romanesc/

Asociaţia Forumul Artelor Vizuale şi un grup transdisciplinar de artişti şi teoreticieni, în colaborare cu specialişti internaţionali din domeniul digitizării, prezervării şi promovării artistice a arhivelor, au demarat un amplu proiect de cercetare la Marea Neagră.

Un articol de Liliana Matei|11 august 2022

Obiectivul acestuia este crearea unui Muzeu virtual al Litoralului Românesc.

Antropologi, biologi, filosofi, alături de reprezentanți ai școlilor superioare de artă sau științe umaniste din București, Cluj, Iași, își unesc eforturile într-o cercetare care are ca scop cunoașterea și promovarea litoralului românesc, anunță un comunicat de presă. Proiectul este realizat cu sprijinul comunității locale de colecționari de artefacte și al organizațiilor culturale regionale. Pe termen lung, echipa urmărește ca acest muzeu virtual să capete și un corp fizic, recontextualizând inițiative precum muzeul de istorie interbelic înființat de dr. Horia Slobozeanu la Eforie Sud, în propria casă.

Proiectul Arhivele Litoralului construiește strat cu strat, în imagini și narațiuni, așa numitul oraș „Litoral” (Constantin Cioroiu, Ghid sentimental), regiunea care se întinde de-a lungul țărmului mării și cuprinde viețile locuitorilor de sezon, dar și ale celor permanenți.

În cărțile poștale, orașul „Litoral” se vede de regulă de la malul mării, o întindere de nisip cu construcții și oameni echipați după moda timpului lor pentru băile de aer ori de soare: cu bonete, umbrele de dantelă, costume de mariner, chimonouri Chio Chio San sau slipuri comuniste de supraelastic. În măruntaiele vieții cotidiene, intime, de dincolo de cărți poștale și de loisir-ul water front, intrăm cu ajutorul fotografiilor de familie și al istoriei personale a locuitorilor care povestesc cu plăcere despre strălucirea cazinoului pe apă de la Eforie Sud, unic în România, și decăderea sa după iarna geroasă care, în 1928, a transformat marea într-o sculptură de gheață, despre penuria de apă care era adusă cu cisternele pe calea ferată și abundența vinului rece consumat pe vremuri cu plasa sau cu butoiul, despre diminețile petrecute de copiii anilor ̕60-̕70 cărând bagajele turiștilor germani, polonezi sau danezi și amiezile petrecute pe plajă investigând buncărele rusești din beton sau jucându-se Poarca și Țările.

La Eforie Sud, cea mai veche stațiune, se suprapun straturi care adună peste 100 de ani de viață, începând cu primul capitol de vilegiatură, scris de Ioan Movilă, avocat și om de afaceri plecat din Moldova cu familie și acareturi, la finalul sec. al XIX-lea, pentru a investi în ceea ce, pe 20 septembrie 1899, devenea stațiunea balneară și climaterică Movilă – Techirghiol (bai calde de nămol, băi reci de lac și de mare). Sub noul nume Carmen Sylva, în perioada interbelică stațiunea, cu ale sale hoteluri-han și grădini unde se asculta jazz și se dansa până târziu, cu pavilion de muzică pe faleză, teatru, muzeu de istorie și chiar un mic aeroport, devine „un vis frumos de artă și îndrăzneală” (Ion Adam), o destinație „preferată marilor stațiuni din țări cu tradiție precum Franța, Italia, Cehoslovacia, Elveția” (Victor Nicolai).

Salutările de vară spre rude și prieteni vor pleca apoi purtând ștampila Vasile Roaită, Eforie Sud, numele sub care a respirat localitatea în comunism și postcomunism, cu o nouă înfățișare și schimbări urbanistice care au transformat-o într-o stațiune populară pentru oamenii muncii. Astăzi ea păstrează câte ceva din toate straturile anterioare de locuire, clădiri de patrimoniu, mărturii și semne din diferite perioade istorice.

Lansată la mijlocul lunii iulie în Eforie Sud, cercetarea colaborativă și transdisciplinară Arhivele Litoralului se va extinde în următorii doi ani către Constanța și 2 Mai urmărind identificarea și digitizarea unui număr semnificativ de colecții de fotografii și cărți poștale, obiecte și materiale documentare legate de băile de soare, aer și nămol. Acestora li se vor adăuga esențiale informații cu privire la moravurile și poveștile vechilor stațiuni, rezultând o arhivă vie de imagini, înregistrări audio-video și obiecte, care va cartografia, dezvoltarea litoralului românesc de la finele secolului al XIX-lea, până în perioada comunistă și postcomunistă. Pornind de la aceste documente, artiști invitați vor produce lucrări cu rol de alternativă a istoriei oficiale.

Arhivele Litoralului va funcționa ca instrument cultural și educațional dedicat specialiștilor și publicului larg, dar și ca hub de comunicare al comunității locale cu specialiști naționali și internaționali. „Arhiva va constitui o istorie subiectivă, o alternativă la narațiunile oficiale, în acord cu interpretările oferite de Michel Foucault sau Hal Foster, filosofi și teoreticieni ai arhivelor, dar și un mod de relaționare al comunităților multiculturale de pe litoral și un prilej de a lansa o filosofie a nămolului, element de legătură la nivel corporal, social și articulație între Eros și Thanatos”, explică Raluca Oancea, curatorul proiectului.

Rezultatele acestor cercetări vor fi puse în discuție în cadrul unor ateliere și simpozioane organizate în orașe ca Eforie Sud, Constanța, dar și în centre culturale din București, Cluj sau Iași, la care vor fi invitați importanți artiști care lucrează cu arhive de imagini și sunet, specialiști din domeniul arhivării cu prestigiu internațional, antropologi, biologi specializați în flora endemică. Institutele culturale și reprezentanțele diplomatice partenere, precum Centrul Ceh, Ambasada Suediei la București, vor iniția explorări în arhivele proprii și în țările de origine, în încercarea de a găsi fotografii ale vacanțelor petrecute de cetățenii străini pe litoralul românesc în perioada comunistă sau postcomunistă. Inițiativa vizează pe termen lung realizarea unor legături strategice între comunități din diferite state ale Europei, într-o perioadă în care unitatea este esențială.  Echipa de cercetare reunește profesori universitari de arte vizuale, estetică, fotografie, comunicare din București, Cluj și Iași, angajați în cadrul Universității Naționale de Arte din București (Raluca Oancea, Raluca Paraschiv, Iosif Kiraly, Alexandra Croitoru), Universității de Arte George Enescu din Iași (Matei Bejenaru, Cristian Nae, Cătălin Gheorghe, Cristina Moraru), Universității de Arte și Design din Cluj (Răzvan Anton), alături de specialiști în arhivarea fotografiei și a înregistrărilor sonore din cadrul Muzeului Țăranului Român (Iris Șerban, Iuliana Dumitru), antropologi specializați în digitalizarea arhivelor și practici comunitare (Cristina Irian, antropolog și doctor UNARTE), specialiști din domeniul patrimoniului, biologiei și ecologiei. Acestora li se alătură Jon Dean sociolog și artist britanic, Kopacz Kund, cadru didactic la Universitatea Catolică Eszterházy Károly (UCEK), Călina Bârzu cercetător la Nederlands Fotomuseum, Rotterdam și arhivar Daguerreoase, Cristian Seușan, colaborator al proiectului land art bulgar ART NATURE „DUPPINI ART GROUP”. Comunicarea internațională este asigurată de cadrele academice (Irina Botea Bucan, doctorand Goldsmith College și profesor la Columbia University, Cristian Nae, curator al pavilionului României la Bienala de la Veneția, 2019) dar și de Emil Ghiță fost manager cultural în cadrul Centrului Ceh din București, care în 2021, prin asociatia FAV, a pus bazele programului Eforie Colorat.

Eforie Colorat a fost lansat, în anul 2021, ca un program cultural complex, dedicat turiștilor și membrilor comunității locale, cât și comunității artistice sau grupurilor de ecologie la nivel național. Cândva una dintre cele mai vizitate stațiuni din Europa, Eforie Sud a rămas un loc marginalizat, aproape abandonat în cursul aventurii consumeriste iar grădina sa de vară, cu cel mai mare ecran de proiecție de pe litoral, s-a deteriorat ajungând o ruină. Curățată prin efortul organizatorilor, grădina își revendică acum funcția inițială de spațiu cultural și loc de întâlnire comunitar. Organizat de Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Centrul Ceh și primăria Orașului Eforie și Radef România Film, programul Eforie Colorat își propune revitalizarea spațiilor culturale de la malul Mării Negre prin artă contemporană, organizarea de rezidențe și discuții. Eforie Colorat reunește comunitatea artistică, decidenții din administrațiile locale și centrale, alături de grupurile activiste, într-un efort comun de a formula soluțiile actuale de reabilitare, o oferta culturală alternativă și o nouă șansă de dezvoltare.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, la Teatrul Mic, sala Studio (Str. Gabroveni nr 57), are loc premiera piesei „Eu sunt propria mea soție”,  de Doug Wright, în regia Teodorei Petre, cu actorul Gabi Costin. Piesa este un One Man Show Gabi Costin care realizează o performanță incredibilă: interpretează aproape 40 de personaje foarte ușor de urmărit și savurat.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!