Seară de film: Cinci scurtmetraje româneşti realizate de femei
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-de-film-cinci-scurtmetraje-romanesti-realizate-de-femei/

Zilele Sofia Nădejde 2020, eveniment ajuns anul acesta la a treia ediţie, încep cu o proiecţie de filme. Cinci scurtmetraje realizate de cinci regizoare vor fi proiectate pe 29 august la Rezidenţa BRD Scena9 din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|24 august 2020

Evenimentul este programat să înceapă la ora 20.30, iar proiecția seriei va fi urmată de Q&A cu Flavia Dima, critic de film și curatoarea seriei, și cu regizoarele prezente. Sesiunea de întrebări-răspunsuri va fi transmisă live pe Facebook.

Filmele selectate pentru această seară de Flavia Dima sunt: Bilet de iertare de Alina Șerban, Forevers de Raya al Souliman, Kaimos de Sarra Tsorakidis, Ana se întoarce de Ruxandra Ghițescu și O noapte în Tokoriki de Roxana Stroe.

Flavia Dima, curatoare program de filme: „Pornind de la formatul pe care mi l-a propus Elena Vlădăreanu (anume, o selecție de cinci scurtmetraje realizate de cineaste române pe parcursul ultimilor zece ani) am conceput o micro-selecție de filme narative de ficțiune care să surpindă, în primul rând, diversitatea cinemaului realizat de femei din România: o diversitate care se regăsește atât în tematicile acestor filme și în reprezentările personajelor feminine, o diversitate a provenienței acestor regizoare, cât și o diversitate a mijloacelor de expresie cinematografică la care apelează aceste regizoare”.

Elena Vlădăreanu, inițiatoarea proiectului: „Faptul că în acest an reușim să facem această a treia ediție a Zielelor Sofia Nădejde este pentru noi, într-un fel, decisiv. În primul rând, că 2020 este așa cum este, un an imposibil, în al doilea rând că este prima oară când avem un partener important în Administrația Fondului Cultural Național. Și nu în ultimul rând, este decisiv pentru că o dată cu această ediție se concretizează dorința noastră de a face pasul spre un micro festival interdisciplinar, în centrul căruia este creația realizată de femei, fie că vorbim de film, literatură, fie de arte vizuale. Nu-mi doresc decât să ne întâlnim și să ne îmbrățișăm sănătoase și sănătoși la ediția a patra, în 2021”.

Numărul de locuri este limitat, intrarea este liberă și se face doar pe bază de rezervare. Proiecția are loc în aer liber, iar participarea la proiecție se va face respectând toate normele de siguranță impuse de pandemie: triaj la intrare, folosirea dezinfectantului, purtarea măștii pe toată durata proiecției, păstrarea distanțării sociale. Cine refuză purtarea măștii va fi invitat să părăsească spatiul de proiecție.

Zilele Sofia Nădejde sunt un proiect ART NO MORE organizat cu sprijinul financiar al AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

29
/03
/23

O nouă producție din Franța se pregătește să ajungă pe marile ecrane din România, începând cu data de 14 aprilie. În regia lui Laurent Charbonnier și a lui Michel Seydoux, doi artiști emblematici pentru industria de documentar despre natură, „Ștejarul și locuitorii săi” este un film despre universul unui stejar cu vârsta de 210 ani și importanța sa pentru toate vietățile pentru care el înseamnă acasă.

29
/03
/23

Festivalului de Film Românesc de la Nantes prezintă a doua sa ediţie în perioada 29 martie – 2 aprilie 2023, în organizarea Centrului Cultural Franco-Român de la Nantes şi având ca partener principal Institutul Cultural Român de la Paris. În luna Francofoniei, festivalul celebrează cultura română francofonă şi diversitatea culturală, marcând 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

27
/03
/23

În acest sfârșit de săptămână începe Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului ONE WORLD ROMANIA, care revine în 2023 la București cu o selecție de 35 de filme documentare, trei retrospective, 8 evenimente de tip panel talk/workshop și o expoziție conexă.

20
/03
/23

În afara titlurilor noi, One World Romania propune în acest an şi trei retrospective de neratat: una concentrată pe cineastul sârb nonconformist Želimir Žilnik, în prezenţa acestuia, o alta cu filme ale regretatei regizoare libaneze Jocelyne Saab şi una dedicată dedicată împlinii a 30 de ani de existență a Fundației Arte Vizuale (FAV).

03
/03
/23

În luna martie 2023, Institutul Cervantes din București va prezenta online o serie de filme excepționale ale regretatului regizor spaniol Carlos Saura, un cineast care a dobândit deja un loc de necontestat printre zeii cinematografiei, omagiu prilejuit de decernarea, în acest an, a Premiului Goya de Onoare. Toate titlurile vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Institutului timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României).