Seară dedicată lui Ezra Pound, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-dedicata-lui-ezra-pound-la-libraria-humanitas-de-la-cismigiu/

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 29 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38), la o seară dedicată lui Ezra Pound, poet şi eseist, reprezentant de marcă al modernismului literar şi unul dintre cei mai inovatori gânditori ai secolului XX. Radu Vancu, scriitor, Cosmin Ciotloş, critic literar şi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction vor prezenta cele două volume ale ediţiei coordonate de Horia – Roman Patapievici dedicate scriitorului american: Opere I.Poezii 1908 –1920, traduceri de Mircea Ivănescu şi Radu Vancu, aflat la al doilea tiraj în limba română după debutul din 2015, şi Opere II.ABC-ul lecturii.Ghid spre Kulthură, recent apărut şi lansat în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2019. În partea a doua a evenimentului, actriţa Mirela Oprişor va citi din poeziile din Ezra Pound.

Un articol de Petre Ivan|27 ianuarie 2020

Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări prin eventbook.

„Pound a fost Proteul absolut. A fost cel mai inventiv, cel mai versatil, cel mai neastâmpărat, cel mai dificil de prins, cuprins și surprins dintre toți scriitorii moderni. Poate fi comparat doar cu Picasso, în artele vizuale, ori cu Stravinski, în muzică. Pound este marele catalizator al deceniului care culminează cu anul 1922, annus mirabilis al modernismului literar. Prin Cantos, Pound a dat poemul epic al modernității, care închide în el lumea modernă în același fel în care Homer a închis în Iliada și Odiseea lumea greacă, Vergiliu în Eneida lumea romană, iar Dante în Divina Comedie creștinătatea latină. Pound este nu doar un simptom al epocii moderne, este și o radiografie a răului din atitudinea modernistă. Toți marii moderni târăsc după ei o radiografie a răului. În același timp, modernismul este un mecanism de acces la sufletul intim. Operele moderne ne vorbesc atât de mult și de direct deoarece modernismul este un fel de a spune lucrurile până la capăt: de obicei până la capătul deplinei singurătăți. “ Horia–Roman Patapievici, „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, Opere I – Ezra Pound, 2014

„Cărțile ABC-ul lecturii și Ghid spre Kulthură fac parte din lupta lui Pound împotriva degradării culturii publice, împotriva menținerii culturii înalte în zona exclusivă a elitelor și în favoarea aducerii studiului la nivelul publicului inteligent lipsit de mijloacele bănești de a-și oferi o educație universitară specializată.“ – Horia Roman Patapievici

“Ceea ce e șocant din capul locului atât în ABC‑ul lecturii (1934), cât și în Ghid spre Kulthură (1938) e discordanța de-a dreptul stridentă între ce pretind a fi și ce sunt cu adevărat. Nu pentru că ar fi mai puțin decât ce pretind (cum se întâmplă cu enorma majoritate a obiectelor literare), ci, dimpotrivă, fiindcă sunt aproape monstruos mai mult. (…) Maeștrii își introduc ucenicii în meditația Zen printr-un șoc fizic puternic, care e, de fapt, primul contact real și germinativ cu realitatea esențială. Nu alta, sunt sigur, a fost și intenția lui Pound cu aceste două cărți, ABC‑ul și Ghidul: șocul lor pedagogic poate fi primul contact autentic și germinativ cu realitatea esențială a literaturii.“Radu Vancu, „Cum și de ce se învață frumusețea“, prefață la Opere II – Ezra Pound, 2019

„Pound a fost într-adevăr centrul literaturii de limbă engleză pentru acei șaizeci de ani, așa cum Picasso a fost centrul picturii, Brâncuși centrul sculpturii, Wittgenstein centrul filozofiei.“ – Guy Davenport, „The Pound Vortex“, 1972

12
/08
/22

Scriitorul Salman Rushdie, celebru odată cu publicarea romanului „Versetele satanice”, care i-a atras amenințări cu moartea din partea Iranului, a fost înjunghiat la New York, anunță Bloomberg.

10
/08
/22

INTERVIU De la Slătioara Olteniei de sub munte, unde locuiește de câțiva ani și unde organizează vară de vară tabere de creație literară, scriitorul și editorul Marius Chivu a răspuns întrebărilor noastre despre proză scurtă, poezie și jurnale de călătorie. Punctul de pornire îl reprezintă antologia „KIWI, 2022. Granițe”, apărută la Editura Polirom.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.

03
/08
/22

NOU La Editura Polirom a apărut recent, în colecția de biografii romanțate, o carte având în prim-plan o figură de legendă a teatrului românesc, despre care însă publicul de astăzi știe foarte puțin. „Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc” de Alina Nelega o aduce în prim-plan într-un noul mileniu.

02
/08
/22

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Romfilatelia și revista „Timpul”, organizează, în zilele de 4 și 5 august 2022, la sediul expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, o serie de evenimente dedicate centenarului Marin Preda.

28
/07
/22

Din Istanbulul marginalilor magistral creionat de Elif Shafak, pe o insulă grecească, unde regizorul Billy Wilder lucrează și își rememorează destinul, și până la malul Adriaticii, unde două surori înfruntă viața cum pot mai bine, vă invităm într-o călătorie livrescă menită să vă inspire în alegerea lecturilor pentru vara aceasta.

28
/07
/22

„Obiecte rănite” de George Banu, „Fiicele războiului” de Dinah Jefferies și „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” de Cătălin Ceaușoglu sunt trei dintre titlurile noi propuse de Editura Nemira, care ne atrag atenția în această vară.