Sergei Loznitsa, câștigător al Premiului pentru regie Un Certain Regard Cannes 2018, invitat special la Anonimul
https://www.ziarulmetropolis.ro/sergei-loznitsa-castigator-al-premiului-pentru-regie-un-certain-regard-cannes-2018-invitat-special-la-anonimul/

Câştigător al Premiului pentru regie Un Certain Regard la Cannes 2018 cu filmul „Donbass”, regizorul ucrainean Sergei Loznitsa este invitatul special al celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Un articol de Liliana Matei|19 iulie 2019

Sergei Loznitsa va primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. O retrospectivă care include 7 titluri din filmografia sa va fi prezentată publicului, proiecțiile fiind urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri. Sergei Loznitsa va susține un masterclass, sâmbătă, 10 august.

Considerat drept una dintre cele mai importante voci ale cinematografiei contemporane, Sergei Loznitsa a realizat în principal documentare, având 20 de astfel de producții în portofoliu, precum și patru filme de ficțiune.

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, spectatorii vor putea vedea șapte dintre filmele sale: „My Joy”, „In the Fog”, „A Gentle Creature”, „Donbass”, „Maidan”, „Austerlitz” și „The Trial”.

„My Joy”, primul lungmetraj de ficțiune regizat de Sergei Loznitsa, selectat în competiție la Cannes 2010, la fel ca și „In the Fog”, care a și câștigat Premiul FIPRESCI în 2012, îl au în distribuție pe actorul român Vlad Ivanov, de asemenea invitat special al ANONIMUL 16.

Pentru „A Gentle Creature” și „Donbass”, celelalte două filme de ficțiune ale lui Loznitsa, prezentate la Cannes în 2017 și 2018 – ultimul dintre ele și câștigător al premiului pentru regie -, regizorul ucrainean a lucrat cu actorul Valeriu Andriuță („Dragoste 1. Câine”, „După dealuri”). Un alt colaborator constant al lui Sergei Loznitsa este și operatorul de imagine român, originar din Republica Moldova, Oleg Mutu, care a semnat imaginea celor patru filme de ficțiune ale acestuia.

Realizator consacrat de documentare, Sergei Loznitsa a ajuns în atenția publicului larg în 2014, cu „Maidan”, o cronică a protestelor din Ucraina 2013 – 2014, soldate cu moartea a peste 100 de persoane și fuga președintelui de atunci, Viktor Ianukovici. Filmul a fost prezentat la Cannes, în cadrul secțiunii Séances Spéciales. Doi ani mai târziu, acesta atrăgea atenția publicului și a presei de specialitate cu „Austerlitz”, un documentar observațional despre turiștii care vizitează Auschwitzul.

Cel mai recent documentar al său, „The Trial”, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția 2018. Filmul reface unul din numeroasele procese de “vânătoare de vrăjitoare” în Rusia stalinistă a anilor ’30.

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Accesul la proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit.

Detalii pe pagina festivalului, cât si pe Facebook și Instagram.

16
/02
/18

Ajuns la cea de-a opta ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 26 martie și 1 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus special asupra lucrărilor semnate de artiști vizuali proeminenți, ce expun de obicei în muzee și galerii de artă și doar rareori în sălile de cinema.

16
/02
/18

CRONICĂ DE FILM Nu toate filmele importantului regizor american Paul Thomas Anderson ajung în România, așa că lansarea pe marile ecrane de la noi a celui mai nou titlu al său, „Firul fantomă” („Phantom Thread”), este, în sine, un eveniment demn de atenție.

15
/02
/18

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a producției ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ, un proiect unic, de proporții uriașe, care dorește să dezvăluie frumusețea sălbatică a României, frumusețe nealterată, neprelucrată, magică, însă extrem de fragilă. Victor rebengiuc este naratorul acestui spectacol veritabil al naturii

15
/02
/18

CRONICĂ DE FILM „Un beau soleil intérieur”, un minunat nou film al regizoarei franceze Claire Denis, cu o Juliette Binoche strălucitoare. Din 23 februarie în cinematografe.

14
/02
/18

„Paterson”, cel mai recent film al lui Jim Jarmusch, face o reverență în fața poeților români. Aceștia sunt invitați să vizioneze filmul în cinematografe doar prezentându-se la proiecții cu un propriul volum de poezii. La lansarea din 16 februarie, la Cinemateca UNION, publicul va avea ocazia să întâlnească în sală poeți precum Mircea Dinescu, Florin Iaru sau Marius Chivu.

12
/02
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat la Cannes în 2017, documentarul „Visages villages”, cel mai nou film al veteranei regizoare franceze Agnès Varda, realizat împreună cu artistul JR, este un colaj, un eseu de o inventivitate, jovialitate și libertate molipsitoare. Filmul va putea fi văzut la One World Romania.

12
/02
/18

Antonio Banderas îl va interpreta pe Pablo Picasso în serialul de televiziune despre viaţa pictorului (proiectul National Geographic „Genius”) şi într-un film care prezintă perioada de 33 de zile în care artistul a lucrat la tabloul „Guernica”. Antonio Banderas şi Pablo Picasso s-au născut în acelaşi oraş din Spania, Málaga.

12
/02
/18

La 100 de ani de la nașterea lui Ingmar Bergman (1918-2007), Festivalul Internațional de Film Transilvania organizează, cu sprijinul Ambasadei Suediei în România, o amplă retrospectivă dedicată legendarului regizor și scenarist suedez.

12
/02
/18

Aflat de mai bine de șase decenii în lumina reflectoarelor, unul dintre cei mai iscusiți maeștri ai scenei și ecranului românesc din toate timpurile a împlinit, zilele trecute,  85 de ani de viață. Victor Rebengiuc a ales să-și serbeze aniversarea pe scena Teatrului National "I.L. Caragiale" din Bucuresti, în spectacolul cu piesa “Regele moare” de Eugen Ionescu. După reprezentație, spectatorii i-au cântat marelui actor "La mulți ani" si l-au aplaudat îndelung.

10
/02
/18

Între 9 și 11 februarie 2018, caravana Astra Film on Tour este la București, la Muzeul Național al Țăranului Român, cu șase dintre cele mai bune documentare din colecția AFF 2017. Astra Film on Tour își continuă călatoria cinematografică prin țară cu cele mai apreciate filme de nonficțiune din lume din ultimul an.

09
/02
/18

De Ziua Îndrăgostiților, Paterson, cel mai frumos film poetic, lansează o provocare inedită pentru îndrăgostiți. Cuplurile care vin la cinema cu o carte de versuri plătesc un singur bilet la avanpremiera filmului, care va avea loc pe 14 februarie, la Cinemateca Union din București (ora 19:00). Paterson, cel mai recent film al lui Jim Jarmusch, intră în cinematografele din România pe 16 februarie.

07
/02
/18

Industria cinematografica internațională a intrat în linie dreaptă pentru cel mai important eveniment al anului: Gala Premiilor OSCAR. Pentru al patrulea an consecutiv, Digi24 și Digi Film vor transmite, în direct și în exclusivitate, festivitatea de decernare a premiilor Academiei Americane de Film, care va avea loc la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.

05
/02
/18

Asociația ARTIS din Iași și Asociația Obștească MIA din Chișinău au lansat, sâmbătă la Iasi proiectul Centenarul Filmului Românesc. Harta României Mari va fi trasată de Caravana Filmului Românesc, cu filme special alese, printre alții, de criticul și istoricul de film Bujor T. Rîpeanu, Irina-Margareta Nistor, Ileana Popovici.