Serile de luni și marți sunt pentru film la Centrul Ceh
https://www.ziarulmetropolis.ro/serile-de-luni-si-marti-sunt-pentru-film-la-centrul-ceh/

Ce e de făcut în fiecare seară de luni şi marţi, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, aşa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

Un articol de Liliana Matei|23 octombrie 2019

Toamna aceasta, Centrul Ceh vă așteaptă la 5 documentare și 5 filme de ficțiune, toate cehoslovace sau cehe.

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluția de Catifea, Centrul Ceh a pregătit o selecție de documentare care abordează în fel și chip transformările prin care a trecut societatea cehoslovacă în acele momente, cât și o serie variată de filme de ficțiune realizate între anii `50 și `90, care oferă posibilitatea de a observa schimbările prin care a trecut filmul ca artă în acea perioadă, dar și poveștile și atitudinile regizorilor față de sistem și schimbări.

Documentary Mondays debutează pe 28 octombrie, filmele introducând privitorul, în cadrul programului din această toamnă, în lumea lui Karel Zeman, cea a skateboardingul și în dinamica mișcărilor politice din Cehoslovacia anilor Normalizării. Primul film al seriei este Film Adventurer Karel Zeman (r. Tomás Hodan, 2015), ce ne poartă prin viața și realizările magicianului filmului, care a reușit să transporte publicul în preistorie, pe Lună și în alte lumi fantastice într-o epocă în care efectele speciale digitale lipseau cu desăvârșire.

King Skate (r. Simon Safránek, 2018), proiectat pe 4 noiembrie, ne invită să aruncăm o privire asupra lumii prea puțin cunoscute a skateboarderilor din Cehoslovacia, care își construiau singuri plăcile, explorau relieful urban în căutare de rampe, intrau în conflict cu autoritățile și petreceau nebunește, pe fondul căutării unei libertăți ce părea departe de a fi vreodată posibilă. Pe 11 noiembrie se vede Citizen Vaclav Havel Goes on Vacation (r. Adam Novak & Jan Novak, 2006), un documentar ce recreează călătoria lui Vaclav Havel prin Cehoslovacia în vara anului 1985, în perioada când încă nu devenise președinte și era printre cei mai cunoscuți artiști disidenți ai țării. Havel își vizitează prietenii, testează limitele libertății cetățenești și vede cum arată o lume la apusul comunismului.

Year Without Magor: Genius Cannot Be Faked (r. Oliver Malina Morgenstern, 2012) va fi proiectat pe 11 noiembrie. Filmul ilustrează, pe de o parte, o serie de povești scrise de artistul disident Ivan Martin Jirous, și pe de altă parte, brutalitatea sistemelor totalitare în care acuzațiile false conduc la arestarea și uneori chiar moartea celor care se opun. Magor, așa cum era cunoscut, a fost închis de cinci ori între 1968 și 1987, din cauza opiniilor sale politice. Seria proiecțiilor se încheie pe 25 noiembrie, cu un documentar filmat în decursul a zece ani, Citizen Havel (r. Miroslav Janek & Pavel Koutecký, 2008), care abordează aspectele multiple ale noii Republici Cehe în timpul președinției lui Havel.

The Fabulous World of Jules Verne

Fiction Tuesdays continuă să aducă filme mai mult sau puțin cunoscute publicului român, dar care reprezintă modele importante ale cinematografiei cehoslovace și cehe. Până acum, acest program a oferit audienței posibilitatea de a cunoaște noi regizori cehoslovaci și a învăța mai mule despre modurile lor de a face film, iar Karel Zeman este unul dintre cei mai îndrăgiți creatori de cinema. Dacă luni se poate vedea un documentar despre acesta, marți, pe 29 octombrie, ficțiunea aferentă este în regia lui – The Fabulous World of Jules Verne (1958).

Run, Waiter, Run!

Programul continuă pe 5 noiembrie cu filmul Run, Waiter, Run! (r. Ladislav Smoljak, 1981), o comedie despre un librar ale cărui probleme viață îl împing către moduri creative de a face bani, iar pe 12 noiembrie sunteți așteptați la un clasic, My Sweet Little Village (r. Jirí Menzel, 1985), ce ilustrează viața comunității formate în jurul unei cooperative agricole, în centrul căreia se află Otik, un bărbat încet la minte, dar îndrăgit în tot satul, și colegul său de muncă, Pavek, care realizează, pe parcurs, cât de mult înseamnă, de fapt, prietenia.

Odată cu proiecția de pe 19 noiembrie, publicul se transferă în anii 90, începând cu filmul The Inheritance or Fuckoffguysgoodday (1992), în regia cunoscutei Vera Chytilová, un studiu asupra tipologiei de om necioplit, proaspăt îmbogățit după căderea comunismului, care simte nevoia să epateze pentru a-i fi validată condiția socială, dar și asupra noilor moduri de raportare la sex și societate care iau naștere odată cu noul sistem economic. Programul se încheie cu filmul Kolya (r. Jan Svěrák, 1996), câștigător al Premiului Oscar și al Globului de Aur pentru cel mai bun film străin. Acesta spune povestea unui fost violoncelist al Filarmonicii din Praga, care încearcă să se susțină financiar cântând la înmormântări, după ce a fost concediat pe criterii politice.

Așadar, timp de 5 săptămâni, Centrul Ceh se animă din nou, în serile de luni și marți, de la ora 20:00. Berea Budweiser Budvar se întoare pentru a întâmpina vizitatorii, iar intrarea este liberă, ca de obicei.

Evenimentele Facebook ale primelor două proiecții aici: DM & FT

The Inheritance or Fuckoffguysgoodday

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

Parteneri media: AGERPRES, Radio România Cultural, Observator Cultural, Filme Cărţi, Ziarul Metropolis, MovieNews, Dilema Veche, LiterNet.ro, Revista Zeppelin.

Foto deschidere: Kolya (r. Jan Svěrák, 1996), câștigător al Premiului Oscar și al Globului de Aur pentru cel mai bun film străin.

 

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.