„Serotonina” lui Michel Houellebecq va apărea în primăvară și în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/serotonina-lui-michel-houellebecq-va-aparea-in-primavara-si-in-romania/

„Serotonină” de Michel Houellebecq, cartea-eveniment din primele zile ale lui 2019, va fi publicată în această primăvară în colecţia „Raftul Denisei“.

Un articol de Liliana Matei|18 ianuarie 2019

Apărut în Franța pe 4 ianuarie 2019, „Serotonină”, al șaptelea roman al scriitorului francez Michel Houellebecq, și-a confirmat statutul de cea mai așteptată carte a iernii și a devenit în scurt timp de la apariție un adevărat fenomen editorial, ocupând locul 1 în toate topurile de vânzări. Tirajul excepțional de 320.000 de exemplare, anunțat de Editura Flammarion, s-a dovedit insuficient în mai puțin de o săptămână de la apariție, un nou tiraj de 50.000 de exemplare urmând să ajungă în curând pe rafturile librăriilor.

Ediția franceză a fost urmată la câteva zile de ediția în limba germană, apărută pe 7 ianuarie într-un tiraj de 80.000 de exemplare, și de ediția în limba spaniolă, apărută pe 9 ianuarie, în 25.000 de exemplare. Romanul va fi publicat în luna mai a acestui an în limba română, în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction, traducerea fiind semnată de Daniel Nicolescu.

„Serotonină” apare la patru ani de la lansarea celebrului roman „Supunere”, publicat pe 7 ianuarie 2015, în ziua teribilului atentat din redacția revistei Charlie Hebdo. Încadrat de autor în genul PF (political fiction), romanul „Supunere”, publicat în mai 2015 în colecția „Raftul Denisei“, vorbește despre iminenta islamizare a societății franceze și este considerat unul dintre cele mai percutante romane din ultimii ani. A fost tradus în peste 40 de țări și a stabilit recorduri de vânzări: aproximativ 800.000 de exemplare vândute în lumea francofonă și peste 520.000 de exemplare vândute în Germania.

Predat Editurii Flammarion cu câteva luni înainte de apariția mișcării „vestelor galbene“, „Serotonină”, cel mai recent roman al lui Michel Houellebecq, își poartă cititorii în inima Franței rurale, măcinată de tensiuni și conflicte mocninde. Michel Houellebecq identifică suferințele profunde din sânul societății franceze, scriitura sa dovedindu-se încă o dată vizionară: ea vorbește despre premisele unei mișcări pe care niciun om politic nu a reușit să o anticipeze.

Protagonistul romanului „Serotonină” este Florent-Claude Labrouste, un bărbat de 46 de ani care își detestă numele și Captorixul, un antidepresiv ce eliberează serotonina, dar care are trei efecte secundare: greața, dispariția libidoului și impotența. Narațiunea sa traversează o Franță care își nesocotește tradițiile, își trivializează orașele și își distruge satele aflate în pragul revoltei. Florent-Claude este un personaj-narator dezrădăcinat și autodistructiv, care își scrutează propria viață și lumea din jurul lui cu un umor aspru și cu o virulență sfâșietoare. Își descrie activitatea de inginer agronom, ne vorbește despre prietenia sa cu Aymeric d’Harcourt, fost coleg de facultate, un aristocrat care practică agricultura pe domeniul familiei (personaj de neuitat al romanului – un alter-ego al său), despre eșecul idealurilor din tinerețea lor și despre speranța, aproape absurdă, de a regăsi o iubită pierdută.

„Serotonină” poate fi citit ca un roman despre dezechilibrele pe care le produce o lume fără iubire, fără bunătate, fără solidaritate, cu transformări devenite incontrolabile, dar și ca un copleșitor roman al remușcărilor și al regretelor. Prin Serotonină Michel Houellebecq demonstrează încă o dată că este cronicarul nemilos al declinului societății occidentale din secolul XXI, un scriitor neîmblânzit, incomod și indispensabil.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

14
/06
/23

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareș Moldovan și apărută la Editura Polirom, în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).

13
/06
/23

Rodica Mandache şi tânărul actor Eduard Păuna ajung cu spectacolul „Aplauze pentru poet...” pe scena Sălii Thalia, miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Cei doi artiști vor recita din şi despre Eminescu, în ambianța muzicală inedită creată de Cătălin Răducanu la pian și țambal de concert.

13
/06
/23

Anul acesta Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD va găzdui patru spectacole internaționale de excepție. Festivalul va avea loc în perioada 19-25 iunie 2023, pe Calea Griviței din București, și va aduce în prim-plan evenimente semnate de renumiți artiști din întreaga lume.

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".