„Sexy Durga”. Tulburătoarea noapte indiană
https://www.ziarulmetropolis.ro/sexy-durga-tulburatoarea-noapte-indiana/

CRONICĂ DE FILM Câştigător la începutul anului la Festivalul de la Rotterdam şi inclus în competiţia Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe, „Sexy Durga”, al treilea lungmetraj al regizorului indian Sanal Kumar Sasidharan, este unul din cele mai destabilizatoare filme din 2017. Ambiţios, fascinant, perturbator.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 septembrie 2017

Fără nici un fel de atenţionare, în debutul filmului suntem aruncaţi într-un ritual plin de culoare şi de sunete în care, minute în şir, mai mulţi bărbaţi practică un dans bizar, înconjuraţi de o mulţime.

Sunt sprijiniţi de alţi bărbaţi, tocmai pentru că scopul final al dansului pare să fie inducerea unei stări de hipnoză. Vedem că este un ritual dedicat unei zeiţe, a cărei statuie este purtată pe sus printre oameni.

Camera de filmat surprinde din interiorul acestui delir colectiv frenezia întregii ceremonii. Aparatul este într-o mişcare permanentă – de la momentul în care oamenii încep să se adune şi până la punctul culminant în care dansatorii cad în transă, iar aparatul îşi inversează axul vertical şi filmează timp de câteva secunde spectatorii cu capul în jos, reflectând starea de pierdere a conştiinţei.

Mai importantă decât astfel de artificii tehnice este energia uluitoare pe care întreaga secvenţă o degajă. O energie la rândul ei hipnotică şi redată splendid cinematografic, atât prin voluptatea cu care camera de filmat captează acest ritual aparent real (adică ne-reconstituit special pentru film) şi ritmul său special, cât şi prin montajul alert.

Nici nu reuşeşti, ca spectator, să îţi găseşti bine un punct de echilibru după mai multe minute de plonjare forţată, fără avertizare, în acest ceremonial fascinant, că eşti asaltat de finalul perturbator al secvenţei, în care doi bărbaţi sunt agăţaţi, prin mai multe cârlige trecute direct prin pielea de pe spate, de două braţe de fier ataşate de o maşină.

După acest asediu vizual şi sonor neaşteptat, Sanal Kumar Sasidharan mută atenţia într-un loc separat, pe un bărbat şi o femeie, iniţial aparent fără legătură cu debutul filmului. Noaptea, pe o şosea, o femeie singură şi îngrijorată se întâlneşte cu cel care pare iubitul ei. Cei doi pornesc pe jos, pe marginea drumului, făcând semn maşinilor care trec.

Spunând că vor să meargă la gară, sunt luaţi în cele din urmă de o dubiţă, doar că cei doi tineri din faţă se dovedesc a fi tot mai insistenţi şi agresivi psihologic: fac glume pe seama cuplului şi în special pe seama frumuseţii femeii, despre care aflăm că nu cunoaşte dialectul local, fiind de undeva din nordul ţării. Din discuţia şoferului şi a prietenului său se lasă de înţeles că cei doi pasageri ar putea fi într-o escapadă amoroasă (sunt printre foarte puţinele informaţii pe care le primim despre protagonişti).

Cuplul este tot mai speriat de intenţiile necunoscute ale celor doi tineri (la care se adaugă de la un moment dat doi prieteni ai acestora), aşa că fug de câteva ori din maşină. Numai că de fiecare dată sunt ajunşi din urmă şi nevoiţi să urce din nou: fie pentru că nu mai găsesc altă ocazie şi par a se grăbi, fie pentru că riscă să fie agresaţi de alţi necunoscuţi (într-o secvenţă, în timp ce merg înspăimântaţi pe şosea, doi bărbaţi dubioşi îi urmăresc şi îi şicanează de pe o motocicletă).

Imposibilitatea de a scăpa din cercul terorii, chiar şi atunci când acesta devine tot mai apăsător şi sufocant, este modul simbolic prin care Sanal Kumar Sasidharan sugerează violenţa latentă puternic înrădăcinată în societatea indiană (într-un alt moment, şoferul dubiţei este la rândul său umilit la un control de către o patrulă de poliţişti).

Oricând gata să explodeze, violenţa, exprimată aici în special printr-un machism puternic şi printr-un dispreţ faţă de ceea ce este văzut ca imoral, pare una transmisă de secole. Este ceea ce îşi propune să arate montajul tot mai accelerat dinspre final, în care sunt alternate secvenţe de la ritualul supliciilor văzut în debut şi secvenţe din momentul în care, în maşina acoperită de diverse lumini, cei patru potenţiali agresori şi victimele lor poartă măşti, pe fundal de heavy metal, într-un soi de ceremonie-carnaval explozivă.

Senzaţia intensă de nelinişte pe care o trăiesc bărbatul şi femeia aflaţi pe fugă spre o destinaţie necunoscută este transferată şi spectatorului. Iar pentru a o amplifica, Sanal Kumar Sasidharan apelează la dialoguri aparent improvizate (filmările ar fi avut loc într-o singură noapte, fără scenariu şi repetiţii), la un stil de filmare naturalist (eclerajul pare a veni în bună măsură doar de la faruri, stâlpi de iluminat public şi becurile din şi de pe maşină, astfel că în multe momente domină un cvasi-întuneric care nelinişteşte) şi la mişcări şi poziţionări ale camerei care sugerează uneori prezenţa unui observator nevăzut, a unei forţe necunoscute dar potenţial periculoase.

Ceva profund tulburător pare a străbate noaptea indiană.

Rating: ●●●●●



24
/02
/18

CRONICĂ DE FILM Câștigător al Leului de la Aur la Festivalul de la Veneția și nominalizat la 13 Premii Oscar, „Forma apei”, cea mai nouă realizare a lui Guillermo del Toro, acum în cinematografe, oscilează indecis între un film de autor și un film (ultra)comercial.

23
/02
/18

CRONICĂ DE FILM „The Post”, al marelui cineast american Steven Spielberg, este o demonstrație splendidă de regie – nu este la îndemâna oricui să facă un film plin de suspans, de tensiune și chiar de acțiune doar din confruntări de idei și de principii.

22
/02
/18

CRONICĂ DE FILM Realizat în principal pentru televiziune, cu sprijinul TVR (unde a și fost difuzat în noiembrie), dar cu intenția de a fi lansat în 2018 și în cinematografe, „Popeasca” este un documentar simplu și eficient, pe alocuri încărcat de emoție, despre Stela Popescu, regizat chiar de nepoata actriței, tânăra cineastă Stanca Radu.

22
/02
/18

IMAX nu este doar formatul impresionant şi revoluţionar în care poţi urmări cele mai noi blockbustere. Sălile T IMAX de la Cinema City reprezintă şi locul ideal în care cei mici pot urmări documentare educative despre spaţiul cosmic, despre mări, oceane, păsări sau animale pe cale de dispariţie, având parte de călători emoţionante, imagini spectaculoase şi informaţii inedite.

22
/02
/18

Actorul Victor Rebengiuc a mărturisit miercuri, la Rezidenţa BRD Scena 9, unde a fost invitatul special al "Intersecţiilor de miercuri", că nu a aşteptat şi nici nu şi-a dorit anumite roluri, a jucat ce i s-a dat cu condiţia să fie roluri diferite şi, de asemenea, nu a acceptat atunci când regizorii şi-ar fi dorit să-l cantoneze pe anumite tipologii.

21
/02
/18

Consecventă demersului său inovator la nivel de teme abordate și limbaj cinematografic, Competiția Internațională BIEFF 2018 invită publicul la introspecție și dezbatere asupra condiției umane actuale într-o lume în continuă schimbare. Punând propria sensibilitate față în față cu fragilitatea naturii și accesând omniprezența tehnologiei în toate aspectele vieții, ne redescoperim dubla poziție de creație și creator.

20
/02
/18

Unul dintre evenimentele speciale ale celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania este programul retrospectiv dedicat regizorului Kazuo Hara și producătoarei Sachiko Kobayashi. Cei doi vor fi prezenți la București în perioada 16-21 martie, vor discuta cu publicul după toate proiecțiile filmelor, iar luni, 19 martie vor susține un Masterclass la ARCUB, începând cu ora 20:30.

18
/02
/18

Freealize anunță că în această primăvară va distribui în cinematografe două filme pentru copii: PE ROȚI (Brazilia), filmul de debut al brazilianului Mauro D’Addio, din 2 martie și animația AVENTURI FĂRĂ PERECHE (Cehia), regizată de Galina Miklinova, care va avea premiera în cinematografele din România în 27 aprilie 2018.

17
/02
/18

CRONICĂ DE FILM Avându-i în distribuție pe Dorotheea Petre, Cuzin Toma și Olimpia Melinte, „În pronunțare”, debutul în lungmetraj al regizoarei Mihaela Popescu, este o încercare destul de ambițioasă de evadare în fantastic și în impresionism – un film însă riscant, mereu în pericol de a-și pierde echilibrul fragil.

16
/02
/18

Ajuns la cea de-a opta ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 26 martie și 1 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus special asupra lucrărilor semnate de artiști vizuali proeminenți, ce expun de obicei în muzee și galerii de artă și doar rareori în sălile de cinema.