Show de improvizație, în Club A
https://www.ziarulmetropolis.ro/show-de-improvizatie-in-club-a/

Impro’Velocity vă invită sâmbătă, 13 iunie, în Club A, la show-ul aniversar „50 Shades of…Impro”. Va fi un spectacol asezonat cu magie, muzică live, multă imaginaţie şi, bineînţeles, o porţie zdravănă de umor de cea mai bună calitate.

Un articol de Liliana Matei|9 iunie 2015

Timpul trece… Chiar și pentru Impro’Velocity, cea mai veselă și distractivă trupă de improvizaţie şi teatru. Şi iată că, după un an şi jumătate de existenţă, Impro’Velocity a ajuns la frumoasa cifră de 50 de spectacole. Show-uri susţinute în spaţii şi locaţii dintre cele mai diverse din Bucureşti: Ceainăria Bohemia TeaHouse, Ceainăria La Un Ceai, Cetatea Artelor, Limitless Pub& Bistro şi, nu în ultimul rând, Club A, locul care a devenit o a doua casă pentru Impro’Velocity (ca şi pentru mulţi alţii care au dorit să-şi demonstreze talentul).

 

Iată, aşadar, că, după 50 de reprezentaţii, după schimbări la faţă ale trupei, Impro’Velocity se poate mândri că este una dintre echipele de tineri actori cu tradiţie în cluburile şi cafenelele bucureştene. Şi ce alt mod mai bun de a sărbători, dar şi de a ne aminti de succesele repurtate decât un show incendiar, care va cuprinde o retrospectivă a celor mai frumoase şi amuzante momente, dar care se va constitui şi din câteva noutăţi şi surprize.

Cu: Antonio-Tadeus Mincă Minca, Adi Radulescu, Viorela Diac, Corneliu Reu, Sebi Ghita
Sound & light design: Tudor Sicomas

INFO

Rezervări: 0728.305.361 si 0748.629.718.

Suport artist: 15 lei

FOTO: Mihaela Petre

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.