Sibiu: Actori europeni vor juca în premieră într-o piesă japoneză de Chikamatsu Monzaemon
https://www.ziarulmetropolis.ro/sibiu-actori-europeni-vor-juca-in-premiera-intr-o-piesa-japoneza-de-chikamatsu-monzaemon/

Un spectacol bazat pe o piesă japoneză a dramaturgului Chikamatsu Monzaemon va fi jucat, în premieră, de actori europeni, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, prima reprezentaţie fiind programată joi seară. „O poveste japoneză” reprezintă debutul regizorului japonez Masahiro Yasuda pe scena teatrală din România, spectacolul fiind o adaptare după piesa „Asasinarea unei […]

Un articol de |27 septembrie 2012

Un spectacol bazat pe o piesă japoneză a dramaturgului Chikamatsu Monzaemon va fi jucat, în premieră, de actori europeni, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, prima reprezentaţie fiind programată joi seară.

„O poveste japoneză” reprezintă debutul regizorului japonez Masahiro Yasuda pe scena teatrală din România, spectacolul fiind o adaptare după piesa „Asasinarea unei femei în infernul de ulei”, jucată în mod special pe scena de bunraku şi kabuki şi scrisă în 1721 de Chikamatsu Monzaemon.

 

Potrivit reprezentanţilor Teatrului Naţional „Radu Stanca” (TNRS), este pentru prima dată când o piesă a acestuia este jucată de actori europeni. Chikamatsu Monzaemon este adesea numit „Shakespeare al Japoniei”, fiind considerat unul din cei mai mari dramaturgi niponi.

„Proiectul cu Teatrul Naţional «Radu Stanca» este unicul proiect în care un teatru de stat al unei ţări joacă o piesă japoneză tradiţională, în stilul japonez creat recent. În Europa, un asemenea proiect este unic, nu s-a mai făcut niciodată – teatru contemporan japonez, cu actori din Europa”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, regizorul Yasuda, care a caracterizat stilul de joc abordat în piesă ca un „kabuki modern”.

Repetiţiile au durat opt săptămâni, dar actorii sibieni au susţinut în ultimii doi ani mai multe workshop-uri. Acestea au cuprins un antrenament unic pentru actori, metoda Yamanote, care „dezvoltă tehnica dialogului şi percepţia propriului corp prin exerciţii corporale, vocale şi de mimică, impersonare, improvizaţie liberă sau sketch-uri”, potrivit reprezentanţilor TNRS.

Totodată, regizorul limitează mişcările actorilor la spaţiul necesar ceremoniei ceaiului – yojo-han, şi anume opt metri pătraţi. Această restrângere ajută actorii să exprime „reacţiile sensibile, chiar nevrotice ale japonezului modern, la mediu şi la ceilalţi oameni”.

„E vorba nu numai de un spectacol, ci de o întâmplare unică în Europa, de o selecţie foarte drastică a actorilor şi o şcoală foarte bună, o disciplină cu totul specială şi un stil de lucru total diferit de cum se lucrează într-o ţară europeană. Una din cele mai importante piese din dramaturgia kabuki, un fel de Shakespeare, prinde viaţă la Sibiu într-o experienţă europeană, pornind de la filosofia şi stilul de joc japoneze”, a declarat Constantin Chiriac, directorul TNRS.

Din distribuţia spectacolului, alături de nouă actori sibieni, face parte şi japonezul Tomohiko Kogi.

Premiera va avea loc joi, de la ora 19.00, iar următoarea reprezentaţie va fi în 19 octombrie.

Biletele la spectacol costă între 10 şi 15 lei.

 

Sursa: Mediafax

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.