-->

Sibiu Jazz Festival 2022, Ediția 50 (25-30 octombrie)
https://www.ziarulmetropolis.ro/sibiu-jazz-festival-2022-editia-50-25-30-octombrie/

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediţie. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înşirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marţi până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spaţiile deja consacrate şi cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’, Biblioteca Judeţeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ şi Centrul Istoric (parada de jazz).

Un articol de Petre Ivan|21 septembrie 2022

Publicul se va putea bucura de un amplu program artistic, sub forma unui line up care celebrează jazzul și transformările sale în timp, după cum urmează:

Marți, 25 octombrie
• “Muzica pentru suflet” – Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ Sibiu
Alexandru Tomaselli și Ralu Stoica
• Parada de Jazz – Centrul Istoric al Sibiului
Fanfara Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” și Fanfara Neppendorfer Blaskapelle

Miercuri, 26 octombrie – Teatrul Național ‘Radu Stanca‘ Sibiu
• Spectacolul de teatru-jazz: “Aproape Înger”

Joi, 27 octombrie, Biblioteca Județeană ASTRA
• JazzyBIT

Vineri, 28 octombrie – Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia
– Szilárd Banai & Friends (HU)
– ONJ – Orchestra Națională de Jazz a Franței (FR)
– 7th SENSE (RO) – Marele Premiu al Sibiu Jazz Competition 2021
Jam Session & After-Party

Sâmbătă, 29 octombrie – Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia
– Maria João & Mário Laginha Quartet (PT)
– Ramon Valle Quintet (CU/DE/ES/FR)
Jam Session & After-Party

Duminică, 30 octombrie – Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia
– Kristin Asbjørnsen Band (NO/Ghana)
– Fish in Oil (Serbia)
Jam Session & After-Party

”Cu ocazia acestei ediții ce statuează jumătate de veac de jazz am rememorat edițiile trecute și pe lângă poveștile de jazz ce au scris istorie am descoperit și afișele vechi ale festivalului. Într-unul există un motto, care spune: Există atâtea arome în jazz încât cu siguranță se va găsi una pe gustul tău. Acesta mi-aș dori să fie mesajul către toți iubitorii de muzică din România care aleg să vină la Sibiu. Cred în evantaiul acestor arome și în valoarea libertății promovată de jazz în toate aceste decenii adunate și înșirate pe note. De la acest capital al libertății pleacă și pasiunea pentru muzică, o stare molipsitoare pentru Festivalul de Jazz de la Sibiu, de peste 50 de ani”, explică Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival & Competition.

Sibiu Jazz este o manifestare culturală plenară a spiritului de jazz și a felului în care acesta poate atinge inimile și sufletul semenilor. Festivalul cultivă și promovează spiritul libertății în oameni prin imersiunea lor în lumea jazzului.

Fondat în anii 70 de un grup de oameni creativi, longevivul festival a devenit un ambasador al jazzului românesc în toată lumea, aducând oameni din diferite culturi și țări împreună. Sibiu Jazz a câștigat o recunoaștere internațională, fiind membru de 18 ani în cea mai celebră rețea europeană de jazz: European Jazz Network.

Sibiu Jazz Festival este o carte de vizită pentru România în sfera muzicală mondială prin care s-a consacrat un anume fel de a gândi muzica în termeni de jazz și, totodată, un simbol pentru cei care caută elevația prin muzică în locurile comune ale sufletului ce așteaptă să vibreze pe note.

07
/02
/25

Joi, 13 februarie 2025, de la 19.00, melomanii sunt invitați la Sala Radio, la „ITALIAN MOOD”, concert prezentat de Big Band-ul Radio, dirijat de Simona Strungaru. Invitat special al serii este saxofonistul italian Stefano di Battista, artist de talie mondială, ce se va afla pentru prima oară alături de Big Band-ul Radio România.

22
/01
/25

Între 2 februarie – 8 martie 2025, Analia Selis prezintă publicului din România turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI“, un eveniment conceput în jurul tango-ului și folclorului latino-american. Programul  turneului cuprinde recitaluri în formulă de trio și concerte simfonice, derulate în peste 15 orașe din România: București, Oradea, Bistrița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Târgoviște, Brăila, Buzău, Slobozia, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Suceava, Iași, Târgu Mureș, Brașov. La București, Analia va prezenta două recitaluri la Teatrul „Godot”, pe 2 februarie și 8 martie 2025. 

13
/01
/25

INVITAȚIE O expoziție, un concert și un spectacol de poezie pun în lumină forța și farmecul creației autohtone. Trei dintre evenimentele culturale anunțate în capitală pentru 15 ianuarie, din anul 2010 Ziua Culturii Naționale, vă invită să descoperiți și să admirați câteva fațete ale culturii din România.

02
/12
/24

Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie un spectacol dedicat întregii familii, care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor. Artiștii vor împleti timp de aproape 100 de minute tâlcurile poveștilor narate live cu acordurile muzicii clasice adusă la viață prin intermediul pianului Steinway.

29
/11
/24

Printre evenimentele artistice speciale, dedicate întregii familii, în luna sărbătorilor de iarnă se regăsește în oferta culturală a Bucureștiului și „Poveste de decembrie”. Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie două reprezentații ale unui spectacol care împletește poveștile cu muzica clasică și care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor.