„Sieranevada”. Întâlnire cu Apocalipsa
https://www.ziarulmetropolis.ro/sieranevada-intalnire-cu-apocalipsa/

CRONICĂ DE FILM. Prezentat în premieră în România în proiecţie unică la TIFF, „Sieranevada”, al patrulea lungmetraj al lui Cristi Puiu, este unul dintre cele mai bune filme nu doar ale ultimilor 15 ani, ci ale întregii cinematografii române. O radiografie dulce-amăruie a familiei la români, dar şi a naturii umane.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 iunie 2016

Înainte de a pleca de la parastasul de sâmbătă unde fusese îndelung aşteptat, bătrânul preot (Valer Dellakeza) le povesteşte protagonistului, medicul Lary (Mimi Brănescu), şi femeilor din jurul lui o discuţie avută cu un taximetrist care îl întrebase, printre altele, cum îşi va da lumea seama când se va produce a doua venire a lui Iisus Hristos şi dacă nu cumva ea chiar a avut loc, doar că oamenii sunt incapabili să realizeze.

Este unul din momentele-cheie din „Sieranevada”, pentru că amplifică sensul metafizic sub care se plasează micro-universul uman, deopotrivă meschin şi capabil de măreţie (tocmai pentru că îşi conştientizează ridicolul şi condiţia muritoare), pe care Cristi Puiu îl radiografiază cu acuitate cehoviană.

Cristi Puiu îşi continuă estetica realistă radicală, însă cu o mai mare lejeritate, îmbinând elemente regăsibile în toate lungmetrajele sale de până acum: „Marfa şi banii”, „Moartea domnului Lăzărescu” şi „Aurora”.

După un lung plan-secvenţă de început, de exterior, care ar putea induce spectatorului impresia că va asista la un nou „Aurora”, camera-martor se mută în maşina cu care Lary şi soţia sa (Cătălina Moga) merg înspre parastasul de 40 de zile al tatălui lui Lary. Urmează o discuţie pasionantă, un duel verbal intens şi impecabil jucat, în care bărbatul, pasiv, răspunde cu ironii avalanşei agresive de reproşuri mărunte ale soţiei.

De o naturaleţe frapantă, schimbul de replici – care, la fel ca în „Marfa şi banii”, nu este filmat în plan-secvenţă, ci este fragmentat prin câteva tăieturi discrete de montaj, fără ca elipsele să sugereze că sunt omise informaţii esenţiale – escaladează într-o simfonie de dialoguri dintre cele mai frivole odată ce cuplul ajunge în apartamentul cu patru camere al mamei (Dana Dogaru) lui Lary.

Apartamentul devine locul în care numeroasa familie se adună, în aşteptarea preotului chemat a oficia o slujbă de pomenire, în timp ce servitul mesei se tot amână. Fidel principiului realist dezvoltat în „Aurora”, Cristi Puiu lasă pe seama spectatorului sarcina de a descifra din replici şi situaţii relaţiile dintre numeroasele personaje care, ca într-un elegant balet coregrafiat de un demiurg invizibil şi uşor mucalit, trec dintr-o cameră în alta, discută când aprins, când temperat, lăsând să iasă tot mai multe schelete din dulap.

Unchi, mătuşi, veri, rude mai îndepărtate, cunoştinţe sau vecini se perindă prin apartament, fiecare cu problemele şi ideile lui, în timp ce mortul este aproape uitat. Se vorbeşte în şoaptă sau se ţipă, se plânge sau se râde, se scot în faţă rivalităţi sau afecţiuni, se discută despre conspiraţii mondiale sau nimicnicii familiale.

Uşile se tot închid şi se deschid, în timp ce aparatul de filmat surprinde, aparent la întâmplare, fragmente de discuţie mai lungi sau mai scurte, mai încărcate de tensiune sau mai relaxate, mai clişeistice sau mai patetice, într-o cameră sau alta a apartamentului, în hol sau chiar pe casa scării.

Fiecare secvenţă pare la fel de importantă ca oricare alta în plan narativ, deşi acumularea lor creează o tensiune şi o atmosferă tot mai sufocante, astfel că ieşirea scurtă a lui Lary din apartament în ultima parte permite spectatorului să ia o gură de aer, în timp ce căderea serii şi epuizarea personajelor după războiul familial aruncă totul în melancolie la final.

Cristi Puiu menţine un dificil echilibru între gravitate şi frivolitate, între seriozitate și farsă, de aceea trecerea de la comic la dramatic, de la râs la plâns, se face cu o uşurinţă neaşteptată. O radiografie dulce-amăruie a condiţiei umane.

„Sieranevada” va fi lansat la 9 septembrie în cinematografe.

„Sieranaveda”, România, 2016

Scenariu şi Regie: Cristi Puiu

Distribuţie: Mimi Brănescu, Cătălina Moga, Dana Dogaru, Ana Ciontea, Tatiana Iekel, Judith State, Ilona Brezoianu, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Simona Ghiţă, Sorin Medeleni, Bogdan Dumitrache, Ioana Crăciunescu, Marian Râlea, Valer Dellakeza, Eugenia Bosânceanu, Andi Vasluianu

Foto: Sieranevada – facebook

 

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

30
/12
/14

Ovidiu Iuliu Moldovan: ardeleanul greco-catolic cu privirea directă şi faţa neîmblânzită de zâmbet, sigur în gesturi, un om ce nu putea fi scos din ale lui, cu trăsături tipice zodiei Capricornului... Duritatea lui masculină era arma cu care confisca mintea oricărei femei.

30
/12
/14

Anul 2014 poate fi considerat unul aproape anost prin prisma box office-ului nord-american, aflat la cel mai scăzut nivel al său din ultimii şase ani, dar a cărui calitate cinematografică a fost totuşi "salvată" în a doua jumătate a lui de revenirea în forţă a filmelor biografice.

29
/12
/14

O selecție de 14 dintre filmele premiate care au marcat ultimul an va fi proiectată la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă filme semnate de regizori ca Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Paolo Sorrentino, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

23
/12
/14

CRONICĂ DE FILM Când resemnarea părea să fie singura cale de a încheia un an cinematografic românesc mediocru, apare - doar la HBO, nu și în săli - un documentar revigorant și (cu adevărat) emoționant, „Toto și surorile lui”, capabil să dărâme prejudecăți.

19
/12
/14

CRONICĂ DE FILM Nimic nu părea să anunțe schimbarea de direcție. După ce a regizat două parodii reușite la filmele cu spioni și, în special, la seria cu James Bond și, ulterior, filmul de mega-succes „The Artist”, francezul Michel Hazanavicius se lansează în drama de război.

18
/12
/14

Cea de-a 5-a ediție a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF s-a încheiat duminică, 14 decembrie, la CinemaPRO, după 5 zile de festival, 3 proiecții sold out, 75 de filme și 4 evenimnete speciale experimentate și vizionate de peste 7000 de spectatori.

18
/12
/14

Trei documentare istorice care conservă o bucată vie a românilor vor încheia proiectul inițiat de Radio România Cultural în parteneriat cu Docuart, “Baricada Culturală”. Documentarele cu temă comunistă semnate de Andrei Ujică și Sinisa Dragin vor fi difuzate în regim live streaming în zilele de 18, 22 și 23 decembrie, începând cu ora 22:00 pe radioromaniacultural.ro.

18
/12
/14

Filmul "Ida", regizat de cineastul polonez Pawel Pawlikowski, a fost recompensat miercuri cu premiul LUX pe 2014, decernat de Parlamentul European în cadrul unei sesiuni extraordinare a forului european, organizată la Strasbourg.