Simpozionul Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu” revine pe scena Teatrului „Gong”
https://www.ziarulmetropolis.ro/simpozionul-national-actualitatea-cercului-literar-de-la-sibiu-revine-pe-scena-teatrului-gong/

Teatrul „Gong” Sibiu şi Revista „Euphorion” organizează, în perioada 13 – 14 mai a.c., cea de-a XIX-a ediţie a Simpozionului Naţional „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Accesul publicului se face gratuit, în limita locurilor disponibile.

Un articol de Petre Ivan|11 mai 2022

Întâlnirea din acest an constă într-o serie de manifestări dedicate evocării, în primul rând, a tradiției culturale crescute în jurul Cercului Literar de la Sibiu, o grupare literară de orientare modernă, constituită în anii 1940 la Sibiu, continuatoare a ideilor liberal moderniste ale lui Eugen Lovinescu din perioada interbelică.

Programul propune atât mese rotunde pornind de la teme de interes, precum „Ștefan Augustin Doinaș și posteritatea lui critică” (anul acesta, pe 26 aprilie s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Ștefan Augustin Doinaș, membru al Cercului Literar de la Sibiu și director de onoare al revistei Euphorion între anii 1990-2002) , prezentări de carte, lecturi și recitaluri de poezie. Tot în cadrul evenimentului va avea loc decernarea premiilor „Cercul Literar de la Sibiu” și „Ștefan Augustin Doinaș”. Dintre laureații edițiilor anterioare amintim: Ștefan Borbely, Mircea Cărtărescu, Al. Cistelecan, Ion Dur, Dinu Flămând, Viorica Guy Marica, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Ion Pop, Nicolae Prelipceanu, Ștefăniță Regman, George Vulturescu, Joachim Wittstock.

Vineri, prima zi a evenimentului, va începe la ora 17.00 cu un cuvânt de deschidere ținut de Dumitru Chioaru. Va urma o masă rotundă cu tema Ștefan Augustin Doinaș și posteritatea lui critică moderată de Al. Cistelecan, Nicolae Oprea și Mircea Braga. Ziua se va încheia cu recitalul poeților prezenți: Adrian Alui Gheorghe, Ioan Barb, Rodica Braga, Ligia Csiki, George Vulturescu, moderat de Ioan Radu Văcărescu.

Sâmbătă, la ora 10.00 Rita Chirian va prezenta revista Euphorion nr.1/2022 cu tema „Critică și valoare în literatură”, după care vor urma mai multe prezentări de carte: George Vulturescu (Ștefan Aug. Doinaș. „Tiparele eterne” și poetica orizontalității), Rodica Braga (Poeme în Mi bemol), Mircea Braga (În căutarea sensului), Al. Cistelecan (Fete pierdute. Notițe pentru o istorie a poeziei feminine românești), Nicolae Oprea (Puncte de reper în istoria literaturii române), Adrian Alui Gheorghe (Comunitatea artistică), Ioan Barb (Descântec pentru amăgit uitarea), Peter Demeny (Splendidul mistreț), Ion Dur (Cinste și gramatică), Ioan Radu Văcărescu (O sută și una de poezii; O grădină a poeziei), Dumitru Chioaru (Avatarurile lui Orfeu; Scene din orașul-vitraliu / Szenen der Kirchenfester-Stadt). Înainte de încheierea Simpozionului, prin decernarea premiilor ediției, actorul Emil Cătălin Neghină va susține un recital din poezia lui Ștefan Augustin Doinaș.

Invitații acestei ediții sunt: Adrian Alui Gheorghe, Ioan Barb, Rodica Braga, Mircea Braga, Al. Cistelecan, Attila Csiki, Ligia Csiki, Peter Demeny, Ion Dur, Emil Cătălin Neghină, Nicolae Oprea, George Vulturescu.

„Revista Euphorion” este un proiect editorial al Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu, instituție publică de spectacole ce își desfășoară activitatea sub autoritatea Consiliului Local Sibiu și a Primăriei Municipiului Sibiu.

*) În imagine, de la stânga la dreapta: Șt. Aug. Doinaș, I. Negoițescu, Lucian Blaga, Radu Stanca, Nicolae Balotă

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.