„Sisters with Transistors”, documentarul despre femeile pioniere ale muzicii electronice, se vede la Bucharest International Dance Film Festival 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/sisters-with-transistors-documentarul-despre-femeile-pioniere-ale-muzicii-electronice-se-vede-la-bucharest-international-dance-film-festival-2021/

Bucharest International Dance Film Festival 2021, care va avea loc între 1-5 septembrie, la Bucureşti, prezintă sub tema Potential Worlds, pe lângă cele 34 de titluri din competiţii, o selecţie de patru documentare puternice şi captivante despre deschizători de drumuri şi evenimente artistice memorabile: „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), „Ailey” (r. Jamila Wignot), „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) şi „Summer of Soul” (r. Ahmir “Questlove” Thompson).

Un articol de Petre Ivan|18 august 2021

Cover foto: „Sisters with Transistors”

Ailey” (r. Jamila Wignot), filmul de deschidere al celei de-a VII-a ediții a BIDFF, care a avut premiera în cadrul competiției oficiale a Festivalului de Film de la Sundance, prezintă viața lui Alvin Ailey – dansator, regizor, coregraf și activist american care a fondat Alvin Ailey American Dance Theatre – un pionier care a găsit mântuirea prin dans. „Ailey” urmărește contururile complete ale artistului a cărui căutare pentru adevăr în mișcare a dat naștere unei coregrafii durabile care examinează cu grație, forță și o frumusețe fără pereche experiența afro-americană. Documentarul rulează în premieră miercuri, 1 septembrie, de la 20:30 la Cinema Elvire Popesco.

O altă premieră în cadrul BIDFF o reprezintă electrizantul „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), un documentar despre femeile deschizătoare de drumuri din industria muzicii electronice și sexismul care le-a răpit de lauri. Vocea compozitoarei avangardiste Laurie Anderson însoțește fascinante imagini de arhivă care urmăresc istoria experimentelor tehnologice cu sunete, avându-le în prim plan pe Clara Rockmore, Bebe Barron, Suzanne Ciani, Laurie Spiegel, Daphne Oram, Pauline Oliveros, Delia Derbyshire și Eliane Radigue, captivante și enigmatice genii muzicale, și modul lor caracteristic de a auzi lumea. „Sisters with Transistors” a primit Next Wave Award la ediția de anul trecut a CPH:DOX, iar în cadrul BIDFF va fi proiectat vineri, 3 septembrie, de la 20:30 la Cinema Elvire Popesco.

Prezentat în premieră națională și co-regizat de o româncă, „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) vorbește despre faimoasa expoziție-experiment cu același nume a Marinei Abramović din vara anului 2014, când vizitatorii au sfârșit prin a descoperi că ei înșiși sunt subiecții noii lucrări inovatoare. „512 Hours” a avut premiera anul acesta la CPH:DOX și va putea fi văzut la BIDFF sâmbătă, 4 septembrie, de la 20:30 la Cinema Elvire Popesco.

„Summer of Soul”, aclamatul debut în regie al cântărețului Ahmir „Questlove” Thompson, care va închide cea de-a VII-a ediție a BIDFF, este un captivant documentar care consemnează un eveniment istoric de proporții care a sărbătorit moștenirea, cultura și moda afro-americană în vara lui 1969 – Harlem Cultural Festival. Pe parcursul a șase săptămâni, la doar 160 de kilometri sud de Woodstock, Harlem Cultural Festival a fost filmat în Mount Morris Park (acum Marcus Garvey Park), dar imaginile au fost uitate în mare măsură. Filmul include concerte nemaivăzute până acum ale unor artiști precum Stevie Wonder, Nina Simone, Sly & the Family Stone, Gladys Knight & the Pips, Mahalia Jackson, B.B. King, The 5th Dimension și mulți alții. „Summer of Soul (…Or, When the Revolution Could Not Be Televised)” a câștigat Marele premiu al juriului și Premiul publicului în competiția americană de film documentar la ediția din acest an a Festivalului de Film de la Sundance, iar la BIDFF va fi proiectat duminică, 5 septembrie, de la 20:30 la Cinema Elvire Popesco.

Avangarda japoneză

În deceniile care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial, Japonia a cunoscut mai multe schimbări sociale fără precedent în fața cărora artiștii au răspuns provocator și inovativ, explorând noi direcții și estetici în cinema și împingând limitele către noi extreme.

„Navel and A-Bomb” (r: Eikoh Hosoe, 1960), „The Skin of a Napping” (r: Tsuneo Nakai, 1967), „Dead Youth” (r: Donald Richie, 1967), „Biological Cycle No. 2” (r: Ko Nakajima, 1971-82), „For the Damaged Right Eye” (r: Toshio Matsumoto, 1968), „Merce by Merce by Paik” (r: Nam June Paik, Charles Atlas, Shigeko Kubota, 1978) – șase scurtmetraje avangardiste care alternează între film și digital, tradiție și modern, palpabil și abstract – se regăsesc în programul BIDFF duminică, 5 septembrie, de la ora 21:00, la MARe/Muzeul de Artă Recentă.

Atelier de film de dans cu Marlene Millar

În fiecare an, Bucharest International Dance Film Festival invită creatori de film de dans renumiți la București să susțină ateliere intensive și conferințe prin care să contribuie la dezvoltarea profesională a industriei creative locale. În 2021, festivalul încurajează dansatori, performeri, coregrafi, regizori de teatru și film, directori de imagine și artiști vizuali care vor să exploreze filmul de dans, precum și studenți ai academiilor cu profil de dans, teatru, film și arte vizuale să participe la atelierul de film de dans susținut de Marlene Millar. Atelierul DANCE FILMMAKING LAB va avea loc la Centrul Național al Dansului București, în zilele de 2, 3 și 4 septembrie, între orele 11:00 – 15:00 și se va desfășura în limba engleză. Participarea la atelier este gratuită și se face pe bază de înscriere prin email la adresa [email protected], până pe 27 august.
Marlene Millar, una dintre cele mai prolifice regizoare de filme de dans din Canada, cu o experiență de 30 de ani în domeniu, este câștigătoarea premiului pentru Cel Mai Bun Film Internațional la BIDFF 2020 pentru filmul „Navigation” și face parte anul acesta din juriul festivalului.

BILETE pentru toate filmele și evenimentele BIDFF, în curând aici.

02
/11
/21

Joi, 4 noiembrie, are loc la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român (Str. Monetăriei nr. 3), deschiderea expoziției „Nu vorbim despre sclavie modernă”, cea de-a doua din seria „Politici ale non-acțiunii”, semnată de artista Nona Șerbănescu în colaborare cu curatorul Eugen Rădescu.

26
/10
/21

Școala de Valori a dat startul înscrierilor pentru cea de-a șaptea ediție a Burselor stART și pune la bătaie 30 de burse, cu o valoare individuală de 6.000 de lei. Acestea pot fi accesate de elevii care sunt la liceu, talentați la pictură, desen, muzică și artele viitorului (v-logging, blogging, scriere creativă, fotografie), care se pot înscrie pe baza unui portofoliu.

26
/10
/21

De astăzi, platforma www.muzeulabandonului.ro este activă. Se deschide, astfel, aleea către Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital și participativ. În această etapă a proiectului veți putea explora exteriorul clădirii muzeului și câteva dintre facilitățile proiectului. Interiorul și expozițiile muzeului vor fi disponibile în curând, alături de zeci de povești despre abandon, speranță, contorsionări și reveniri spectaculoase ale sufletului.

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.