„Soldaţii. Poveste din Ferentari”. Un film curajos
https://www.ziarulmetropolis.ro/soldatii-poveste-din-ferentari-un-film-curajos/

CRONICĂ DE FILM Conceput ca un film antispectacular, dedramatizat şi nonsenzaţional, dar asumat polemic, „Soldaţii. Poveste de Ferentari”, debutul în lungmetrajul de ficţiune al regizoarei Ivana Mladenovic, poate rămâne, prin curajul său formal şi tematic, un reper în cinema-ul românesc.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 octombrie 2017

Foarte puţine filme de debut din cinematografia română a ultimilor 15 ani au avut îndrăzneala formală şi tematică pe care o etalează „Soldaţii. Poveste din Ferentari”.

Este primul lungmetraj de ficţiune al tinerei cineaste Ivana Mladenovic, născută în Serbia, dar absolventă de Regie în România (la UNATC Bucureşti), unde şi-a realizat şi primele scurtmetraje şi unde continuă să facă filme (în 2016 a interpretat de asemenea personajul Solange în „Inimi cicatrizate”, adaptarea liberă a lui Radu Jude după scrierile lui M. Blecher). În 2012, lansa documentarul de lungmetraj „Stingeţi becurile”, care urmărea eliberarea din închisoare a unor tineri romi.

Interesată de marginali, fiind ea însăşi dublu minoritară în cinematografia din România (femeie regizor şi etnic sârb), Ivana Mladenovic pătrunde din nou în lumea romilor şi oferă un film combativ şi curajos, deşi nu lipsit de riscuri. Pentru asta, ea porneşte de la un roman autoficţional de succes, apărut acum câţiva ani în celebra colecţie Ego.Proză a Editurii Polirom: „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, de Adrian Schiop, scriitor care devine şi co-scenarist.

Fidelă unui demers foarte apropiat de docuficţiune, Ivana Mladenovic îl distribuie pe însuşi Adrian Schiop, fără nicio experienţă de actorie, în rolul lui Adi, un antropolog în jurul a 40 de ani care se mută pentru o perioadă în chirie în cartierul bucureştean Ferentari cu scopul de a aduna informaţii pentru o lucrare de doctorat despre manele.

Atenţia nu este însă pe cercetarea lui Adi, deşi nu lipsesc unele secvenţe reuşite cu documentarea sa, cum ar fi o întâlnire cu producătorul muzical Dan Bursuc şi un fragment dintr-o nuntă în care mireasa şi invitaţii dansează pe manele în mizeria din faţa unui bloc. Focusul este pe neaşteptata şi imprevizibila relaţie amoroasă pe care Adi o are cu Alberto, un fost deţinut de etnie romă, jucat cu dezinvoltură şi convingere de un alt actor neprofesionist, Vasile Pavel-Digudai.

Totul este dublat de momente de aparent documentar, când, prin intermediul celor doi protagonişti, filmaţi de la distanţă, sunt redate străzile din cartier, cu oamenii lor, într-un tip de cine-verite deloc nou în cinematografia română (regizori precum Iosif Demian sau Mircea Daneliuc l-au folosit cu succes în anii `70-`80), dar inedit pentru Noul Val de după 2000. Cartierul Ferentari este însă doar fundalul pentru povestea centrală, o alegere dramaturgică ce blochează căderea în senzaţionalism şi oferă în acelaşi timp suficiente portrete de personaje episodice şi descrieri ale zonei pentru a da consistenţă unei astfel de docuficţiuni.

Proaspăt este mai ales amestecul exploziv în care Ivana Mladenovic include o temă foarte puţin abordată în filmul românesc (homosexualitatea, tratată deglamourizat şi neromanţat), observarea din interior a unui mediu social ignorat şi supus prejudecăţilor, fără a căuta exoticul, şi o estetică antispectaculară.

Un stil destabilizator, tocmai prin aspectul intenţionat brut şi nepretenţios (însă nu şi naturalist-mizerabilist) al imaginii (Luchian Ciobanu), printr-un montaj (Cătălin Cristuţiu) care mizează foarte mult pe elipse şi pe alternarea echilibrată a secvenţelor de interior cu cele de exterior, printr-o construcţie narativă dedramatizată şi cât mai realistă, şi interpretări actoriceşti contrastante – rugozitatea jocului lui Adrian Schiop este contrabalansată de carisma şi umorul lui Vasile Pavel-Digudai.

Acest dispozitiv formal inedit pentru cinematografia română îşi arată însă uneori limitele. O excelentă secvenţă din final în care Alberto, filmat de la distanţă, printre oameni ai străzii din Gara de Nord, în timp ce pe coloana sonoră se aude o discuţie a sa la telefon cu Adi, plecat din Bucureşti, aduce o uşoară infuzie de emoţie. Însă ea îşi pierde din efect pentru că până atunci Ivana Mladenovic pare să se fi ferit să trateze ea însăşi serios relaţia sentimentală a celor două bărbaţi.

Deşi mizeria străzilor şi a blocurilor nu scapă, aşa cum era şi firesc, privirii camerei de filmat, care nu insistă asupra ei, în schimb nu există, de pildă, niciun sărut între Adi şi Alberto, iar sexul este evitat, fiind doar sugerat. La asta se adaugă şi caracterul comic şi ridicol pe care îl primesc majoritatea secvenţelor de intimitate dintre cei doi. Aceste alegeri discutabile de regie diminuează potenţialul progresist şi răscolitor al filmului. E ca şi cum Ivana Mladenovic s-a temut să bruscheze şi mai mult spectatorul, oferindu-i în schimb un uşor îndulcitor.

În lipsa unei atenţii mai mari în a reda atracţia fizică şi apropierea emoţională dintre cei doi protagonişti (dincolo de potenţialele motivaţii psihologice ale fiecăruia, sugerate uneori), relaţia lor pare pe alocuri schematică şi chiar demonstrativă (la fel ca evoluţia ei – alternarea momentelor de apropiere şi tandreţe cu cele de respingere şi de ceartă, exact ca în reprezentarea oricărui cuplu în cinema-ul mainstream).

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” este însă probabil cel mai ambiţios film românesc de debut al acestor ultimi câţiva ani, care dezvăluie o voce regizorală originală. Un stil care se ţine la distanţă atât de tentativele de cinema de gen sau de cinema comercial, de tip „Lumea e a mea”, „Câini” sau „Un pas în urma serafimilor”, cât şi de debuturi realizate în siajul Noului Cinema Românesc, de tip „Câinele japonez”, „Acasă la tata”, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” sau „Mariţa”. Şi aminteşte de îndrăzneala de început a celor mai apreciaţi regizori ai Noului Val.

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” a fost prezentat recent la Festivalurile de la San Sebastian şi Toronto, dar şi la Bucureşti, în cadrul „Les Films de Cannes à Bucarest”. Lansarea în cinematografele din România este programată pentru 2 februarie 2018.

24
/01
/16

12 filme din Norvegia și Islanda, 39 de proiecții, 15 localități din România și 3270 de spectatori (copii instituționalizați, romi și copii din localitățile fără cinematograf) - date care rezumă prima ediţie a caravanei de film pentru copii – CINEMATOUR KIDS.

23
/01
/16

„The Finest Hours: Furtună extremă” este un thriller de acţiune eroic, bazat pe o extraordinară poveste adevărată. Cea mai grozavă acţiune de salvare întreprinsă de o ambarcaţiune mică, din istoria Pazei de Coastă din SUA, este prezentată într-un film care transportă publicul chiar în mijlocul acţiunii, creând o experienţă cinematografică complet captivantă, de proporţii epice.

22
/01
/16

CRONICA FILM Coproducţie în limba engleză având pe afiş mai multe staruri internaţionale, „Youth” duce într-un punct mort autoflatarea de mare stilist a lui Paolo Sorrentino, care în „La grande bellezza” încă oferea ceva seducător. Nu mai e cazul în noul film, simplă vulgarizare a unor presupuse teme grele.

22
/01
/16

“Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, singura producție românească de lungmetraj prezentă la cea de-a 66-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (11-21 Februarie), va rula pe marile ecrane românești din 18 martie, după ce va avea premiera mondială în secțiunea "Forum" a Berlinalei.

21
/01
/16

Apărut în 1975, „Cursa” era debutul în lungmetraj al lui Mircea Daneliuc. Un debut proaspăt şi incisiv, care lansa un regizor cu un stil ce se va dovedi unic în cinematografia română. În distribuţie, Constantin Diplan, Mircea Albulescu şi Tora Vasilescu, aceasta din urmă aflată la început de carieră.

21
/01
/16

„La capătul lumii” („Tout en haut du monde”) este un film de animație captivant cu o poveste fascinantă, plină de culoare și suspans. Din 26 februarie cei mici pleacă din sala de cinema direct spre Polul Nord. Ambarcarea se face din cinematografele din toată țara.

21
/01
/16

Cea de-a zecea ediţie a Galei Premiilor Gopo, eveniment ce recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone, va avea loc pe 28 martie 2016, în Bucureşti. Urmând modelul celebrelor Gale din domeniul cinematografiei europene Goya, Cesar sau BAFTA, Premiile Gopo reprezintă cel mai important eveniment dedicat valorilor filmului românesc.

20
/01
/16

Rușii nu au apreciat ecranizarea romanului "Război și pace" realizată de BBC și nu agreează libertatea prea mare pe care și-au luat-o producătorii postului față de opera lui Lev Tolstoi. Nu-i de mirare dacă amintim că noul serial BBC conţine numeroase scene de sex, decolteuri adânci şi chiar o scenă (inventată) de incest.

20
/01
/16

„Filme pentru liceeni” debutează în 2016 cu o nouă peliculă văzută de liceenii din 13 orașe din țară: Mustang, debutul regizoarei Deniz Gamze Ergüven. Filmul este premiat cu Europa Cinema Label la Festivalul de Film de la Cannes, cu premiul LUX, oferit de Parlamentul European și este propunerea Franței la premiile Oscar.

19
/01
/16

Victor Babeș, Anghel Saligny, Petrache Poenaru, Emil Palade, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ana Aslan, Ion Cantacuzino, Hermann Oberth, Nicolae Vasilescu Karpen, Gogu Constantinescu și Traian Vuia sunt câţiva dintre românii incluşi în seria de filme documentare intitulată „Gândit în România, care va fi lansată joi, 21 ianuarie 2016, de la ora 17.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București).

18
/01
/16

Sezonul premierelor cinematografice românești va fi deschis de un thriller 100% ardelenesc. Este vorba despre cel de-al treilea lungmetraj regizat de Marian Crișan, „Orizont”, care va rula pe marile ecrane din 12 februarie 2016.

18
/01
/16

Christian Bale a abandonat proiectul cinematografic despre viața constructorului de mașini Enzo Ferrari, pe care plănuiește să-l regizeze Michael Mann. Actorul galez în vârstă de 41 de ani a fost obligat să renunțe la film din cauza riscului de a-și asuma din nou o mare transformare fizică.