Sophia Loren spune că s-au făcut presiuni asupra sa să îşi „repare” nasul prea lung
https://www.ziarulmetropolis.ro/sophia-loren-spune-ca-s-au-facut-presiuni-asupra-sa-sa-isi-repare-nasul-prea-lung/

Actriţa italiană Sophia Loren, considerată una dintre cele mai frumoase femei din toate timpurile, a declarat că pe vremea când era o tânără artistă s-au făcut presiuni asupra sa pentru a-şi corecta nasul „prea lung” printr-o operaţie estetică.

Un articol de Petre Ivan|9 noiembrie 2014

Sophia Loren / Celebra actriţă în vârstă de 80 de ani a dezvăluit, într-un interviu acordat publicaţiei The Hollywood Reporter, că persoane din industria cinematografiei i-au sugerat la începuturile carierei sale că ar fi bine să îşi corecteze unele părţi ale feţei pentru a fi mai atractivă pentru marele ecran, informează contactmusic.com.

„Am încercat mereu să nu îi ascult pe aceşti oameni”, a spus Sophia Loren. „Spuneau că nasul meu era prea lung şi că gura mea era prea mare. Nu m-au rănit aceste sugestii deloc, pentru că atunci când cred în ceva este ca la război. Este o luptă” – Sophia Loren.

Potrivit actriţei, la acea vreme chiar şi soţul său, producătorul de film Carlo Ponti – care a decedat în ianuarie 2007 – a încurajat-o să facă o astfel de operaţie estetică.

Actriţa îşi aminteşte că i-a spus soţului său că preferă să se întoarcă în Pozzuoli, oraşul său natal, decât să îşi supună faţa unei intervenţii chirurgicale pentru a fi în standardele impuse de industria americană de film, care la momentul respectiv prefera nasurile „franţuzeşti”.Sophia Loren

Sophia Loren mai spune că nu a vrut să facă o astfel de operaţie estetică întrucât îi place faţa ei.

Actriţa italiană Sophia Loren a împlinit 80 de ani pe 20 septembrie.

Remarcată în 1950, în rolul unei sclave în filmul „Quo Vadis”, actriţa italiană Sophia Loren a jucat alături de cei mai mari actori hollywoodieni ai anilor ’50 şi ’60 şi a alcătuit un cuplu de legendă alături de compatriotul ei Marcello Mastroianni în câteva lungmetraje foarte apreciate.

Rolul ţărăncii din „Ciociara”, de Vittorio De Sica (1960), i-a adus Sophiei Loren, în 1962, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal şi premiul pentru interpretare feminină la Cannes.

Actriţa italiană a primit în 1991 un al doilea premiu Oscar, pentru întreaga carieră.

Foto: Sophia Loren – cinemagia

04
/01
/16

În România, anul 1989 s-a încheiat cu o revoluţie, nimeni nu a uitat, iar revoluţia aceasta a devenit o graniţă între viaţa de dinainte şi cea de după. Spectacolul „Anul dispărut. 1989”, care tocmai a avut premiera la Teatrul Mic, este despre viaţa de dinainte.

02
/01
/16

Mel Gibson, unul dintre cei mai fermecători actori din lume, împlinește 60 de ani. Când era doar un puști, tatăl său, un catolic înflăcărat, l-a învăţat cele zece porunci. Apoi i-a spus-o pe a unsprezecea: „Să nu te minţi singur“. A trăit Mel Gibson după această ultimă poruncă?

02
/01
/16

George Alexandru s-a stins din viață vineri, 1 ianuarie, la ora 23.30 la Spitalul Fundeni, la vârsta de 58 de ani, din cauza unor complicații severe ale unei infecții abdominale grave, nu în timpul unei operaţii, a precizat Institutul Clinic Fundeni într-un comunicat. Trupul actorului va fi depus luni, la ora 11.00, la Teatrul Nottara. El va fi înmormântat tot luni, la cimitirul Ghencea.

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

28
/12
/15

Casa de producție TVR propune să încheie anul cu un film special – „Aerisirea”, regizat de Silviu Jicman, după un text de Iosif Naghiu, cu Mircea Diaconu, Dan Condurache, Șerban Ionescu, Petrică Nicolae, a cărui acțiune este plasată în 13 iunie 1990. Va fi difuzat azi, 28 decembrie, ora 20 :10, la TVR 2.