Soțul tău rămâne-al meu, la Centrul Cultural Nicolae Bălcescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/sotul-tau-ramane-al-meu-la-centrul-cultural-nicolae-balcescu/

Vineri, 24 noiembrie şi sâmbătă, 25 noiembrie 2017, de la ora 19.00, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, va avea loc premiera spectacolului „Soţul tău rămâne-al meu”, adaptare scenică după textul “Nu-nţeleg ce se-ntâmplă” de Mihai Ignat.

Un articol de Petre Ivan|23 noiembrie 2017

Conceptul regizoral îi aparține lui Daniel Iordan, iar distribuția este formată din actrițele Gabriela Hamzescu și Dana Piroiu.

Spectacolul este o producție a Asociației Energizart, finanțat din Fondul Timbrului Teatral al UNITER și realizat în parteneriat cu Centrul Cultural European pentru UNESCO Nicolae Bălcescu”, beneficiind de sprijinul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și Kangoo Club România. Partener media: Chic-Elite

Textul dramaturgului Mihai Ignat (câștigător al Concursului de creaţie dramatică din cadrul Festivalului de Teatru Scurt, Oradea, 2011) incită prin conflictul puternic al celor două femei (Tânăra și Femeia) care își dispută iubirea față de același bărbat. Deși s-au scris foarte multe texte plecând de la clasicul triunghi conjugal și inevitabila confruntare dintre soție și amantă, textul în cauză se diferențiază prin replica scurtă, intensitatea mesajului conținut al replicilor și răsturnările neașteptate de poziție ale celor două personaje aflate în conflict.

“Spectacolul este o încercare de explorare a zonei insalubre din mintea noastră” spune regizorul Daniel Iordan care a imaginat desfășurarea conflictului dintre cele două femei în “subsolul conștiinței umane”.

De departe, poate cel mai important mesaj al spectacolului, rămâne identificarea propriei ipocrizii. Ce anume ne-ar putea determina să facem acest lucru? Numai o oglindă care să reflecte cu precizie realitatea de care ne temem cel mai mult.

Miza spectacolului va fi ridicată și de atingerea subtilă a unei teme mai puțin discutată în peisajul cultural românesc, dar prezentă în realitatea internațională: inteligența artificială – un fenomen care va lua o amploare din ce în ce mai mare în anii care urmează și care ne face să ne întrebăm: ce dimensiune vor căpăta relațiile inter-umane în era virtuală și în prezența roboților casnici care nu cer nimic în schimbul serviciilor oferite? De ce s-ar mai confrunta cineva cu problemele unei relații reale când are la dispoziție o multitudine de “gadget-uri” gata să-i satisfacă orice plăcere?

Următoarea reprezentație va avea loc sâmbătă, 16 decembrie 2017, de la ora 19.00. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile și numai pe bază de rezervare!

 

Foto: Soțul tău rămâne-al meu – facebook

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.