Specializări online: legislație culturală și dezvoltarea audiențelor, pentru artiști, autori, creatori și lucrători culturali
https://www.ziarulmetropolis.ro/specializari-online-legislatie-culturala-si-dezvoltarea-audientelor-pentru-artisti-autori-creatori-si-lucratori-culturali/

Platforma independentă Formare Culturală pune la dispoziţia creatorilor şi lucrătorilor culturali ateliere şi cursuri ce abordează subiecte precum legea dreptului de autor, legislaţie culturală, Creative Commons în România, dar şi teme precum UX (uşer experience) în proiecte culturale, netnografie culturală-cercetare calitativă online sau social media pentru creşterea audienţelor culturale. 

Un articol de Liliana Matei|19 martie 2021

Atelierele și cursurile sunt livrate de câte un specialist care adaptează instrumentele inovatoare din alte domenii la dezvoltarea de proiecte culturale specifice.

Acestea se desfășoară live, o singură dată și nu sunt înregistrate, făcând parte din programul „Formare Culturală Aplicată”, derulat de platforma Formare Culturală, care urmărește, din 2013, dezvoltarea competențelor și specializărilor în domeniul creativ, încurajarea dezvoltării de proiecte antreprenoriale culturale și diseminarea de bune practici în sectorul cultural extins din România.

Echipa Formare Culturală urmărește cu atenție, atât la nivel de proiecte individuale cât și la nivel macro, prin studii și rapoarte, nevoile artiștilor și lucrătorilor culturali români, astfel că reușește să ofere, de multe ori în premieră, asocieri surprinzătoare ale domeniului creativ cu alte discipline: user experience / experiența utilizatorului (din design și marketing), netnografie (din sociologie și etnografie), influencer marketing / campanii cu bloggeri și creatori de conținut (din business), digital transformation / integrarea tehnologiei digitale în toate secțiunile unui proiect (din software și IoT).

De asemenea, platforma Formare Culturală atrage specialiști care pot formaliza experiența profesională proprie și pot livra într-un limbaj accesibil informații vitale sectorului cultural precum incursiuni în legislație culturală, spețe din Legea dreptului de autor sau Creative Commons în România.

„Ne bucurăm că reușim să aducem specialiști din alte domenii decât cele strict culturale pentru a fi trainerii cursurilor și atelierelor Formare Culturală. Încă din 2013 urmărim acest deziderat, să punem la dispoziția colegilor din domeniul cultural expertiză profesională de înaltă calitate”, spune Oana Nasui, cofondator FormareCulturala.ro.

La trainingurile interdisciplinare se pot înscrie manageri culturali, artiști, actori, muzicieni, performeri, designeri, creativi, curatori, galeriști de artă, directori de instituții publice, experți culturali, specialiști în aplicații de finanțare europene, economiști și toți profesioniștii și juniorii care doresc să aprofundeze subiectele abordate.

Toți cei interesați pot afla toate detaliile și se pot înscrie aici.

Platforma de resurse în industrii culturale și creative FormareCulturală.ro se adaptează contextului social și medical actual și produce ateliere, cursuri, traininguri și tutoriale în mediul online.

Programul „Formare culturală aplicată” are mai multe componente și include activități precum: traininguri interdisciplinare (în lunile martie și aprilie 2021) și traininguri specializate precum Specialist lobby și Facilitator dezvoltare comunitară (în lunile mai-septembrie 2021), tutoriale video, întâlniri profesionale de networking cultural și dezbateri privind drepturile de autor în România, profesiile creative și patrimoniu (septembrie 2021). Mai multe despre program puteți afla de pe platformă.

Trainingurile interdisciplinare fac parte din programul „Formare Culturală Aplicată”, organizat de platforma Formare Culturală în perioada martie 2020-septembrie 2021, beneficiind de o cofinanțare AFCN.

Parteneri: Muzeul Municipiului București, Modernism.ro, Ziarul Metropolis, Revista Cultura, Ediția de Dimineață

 

 

 

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

17
/11
/23

Teatrul Excelsior anunță premiera spectacolului-manifest (R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu, în regia lui Radu Nica, unul dintre numele de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.