Spectacol de neuitat la ,,Promenada Operei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacol-de-neuitat-la-promenada-operei/

Mii de oameni au venit seara trecută pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti pentru a lua parte la un eveniment îndelung aşteptat: ,,Promenada Operei”, cea de-a IX-a ediţie, eveniment care s-a desfăşurat sub conceptul Open Air Opera Classica, marcă a unei stagiuni aflate sub semnul unora dintre cele mai aplaudate titluri de operă şi de balet din întreaga lume.

Un articol de Liliana Matei|31 august 2015

Cu acest prilej, pe scena montată în fața instituției au urcat o parte dintre cei mai cunoscuți artiști ai Operei Naționale București, dar și doi tineri interpreți, în calitate de invitați, precum și balerini ai Companiei de Balet a instituției, cu toții contribuind la realizarea unor momente artistice de neuitat.

Printre aceștia s-au aflat și Lucian Corchiş, Maria Jinga, Florina Ilie, Iulia Isaev, Sorina Munteanu şi Madeleine Pascu, dar și George Ionuţ Vîrban, câștigătorul Premiului Radio România Cultural la recent încheiatul concurs internațional de canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, alături de Orchestra Operei Naționale București, condusă de dirijorul Cristian Sandu și Corul instituției pregătit de maestrul Stelian Olariu.

Similar ediţiilor anterioare, ,,Promenada Operei” s-a constituit şi anul acesta ca o avanpremieră a viitoarei stagiuni a instituţiei, o ocazie de a dezvălui principalele spectacole şi evenimente speciale care vor îmbogăţi repertoriul curent, precum şi activităţile culturale conexe pe care instituţia le va organiza.

Astfel, în programul serii au fost incluse și fragmente din trei spectacole de operă care vor avea premiera la Opera Națională București în stagiunea 2015-2016 : „Cosi fan tutte” de W. A. Mozart, coproducție cu Garsington Opera din Marea Britanie, în regia lui John Fulljames, „Manon Lescaut” de G Puccini, spectacol realizat în coproducție cu Royal Opera House Covent Garden și Shanghai Grand Theatre, în viziunea regizorului Jonathan Kent, dar și „Turandot” de Giacomo Puccini.

Printre proiectele instituției care se vor finaliza în noua stagiune se află și organizarea conferinței internaționale a rețelei Opera Europa, redeschiderea Librăriei Operei realizată acum într-un nou concept, lansarea revistei ,,Opera”, dar și apariția la Editura Operei a unei serii de volume care aduc în prim-plan personalități ale domeniului cultural.

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.