Spectacolele lunilor din urmă
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolele-lunilor-din-urma/

Rămân un spectator de teatru consecvent. Merg, pe cât posibil, de câteva ori pe săptămână, întotdeauna în căutarea marii frumuseţi. Fac, fără să vreau neapărat, ierarhii. Sunt subiective, ca atare nu ţin să le impun nimănui.

Un articol de Andrei Crăciun|31 martie 2017

Când vezi, totuși, atât de multe spectacole, se întâmplă ca unele să îți placă mai puțin – nu e nicio tragedie, e inevitabil. Dar se întâmplă și ca altele să te încânte și să rămână cu tine. Cele mai bune nu te mai părăsesc niciodată.

Am văzut, mi-au plăcut, dau următoarele declarații pe proprie răspundere:

Macbeth, la Bulandra. Un maraton de Shakespeare, în regia mare a lui Michal Docekal, ceh care montează foarte curajos la București, readucându-ne, din fericire, aminte că ne aflăm în mileniul al III-lea și că sunt multe căi foarte moderne de a ajunge până la clasici. Despre acest Macbeth (foto sus) se va vorbi mult, chiar și după ce stagiunea se va fi sfârșit.

Lumea dinăuntru, la Unteatru. Un one-woman-show al actriței Valentina Zaharia. Textul e semnat de John Elsom, iar regia este a Catincăi Drăgănescu. Foarte puternic, foarte emoționant, cu un început teribil și un sfârșit neașteptat și obsedant. Un spectacol lucrat până la cele mai intime nuanțe, până la dinamica atomilor.

valentina-zaharia.-lumea-dinauntru.-3No man’s land, la Național. Spectacolul montat de bulgarul Alexander Morfov (altă voce din afara lumii noastre mici plină de ecouri banale) are la bază o piesă de Danis Tanovic. Unul dintre cele mai puternice texte despre război care s-au scris vreodată. Și, dintre toate, poate cel mai urgent. Poate că nu ați remarcat, dar ne aflăm într-un moment în care se vorbește despre război în Europa nu ca amintire și nici ca posibilitate totuși îndepărtată, ci ca despre un viitor recent.

no-man-s-landSingularity, la Teatrul de Artă. În regia Marianei Cămărășan, după un text de Cornel Mihai Ungureanu. Un spectacol care nu se cuvine povestit, căci, cu adevărat, el poate fi doar trăit. De altfel, nu e întâmplător că se joacă la Teatrul de Artă. Așa e întotdeauna acolo: se petrec diferite întâmplări pentru suflete.

singularity

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?