Spectacolul „Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea” are premiera la Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-omul-care-nu-putea-vorbi-decat-ceea-ce-citea-are-premiera-la-timisoara/

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara începe anul 2021 cu o premieră absolută: „Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea”, spectacol în direcţia de scenă şi cu scenariul lui Adrian Sitaru, regizor distins cu cele mai importante premii de film europene.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2021

Noua producție va avea premiera online pe 24 ianuarie, de la ora 19.00, în Sala Mare a teatrului. Premiera cu public în sală va avea loc atunci când o vor permite condițiile de securitate sanitară.

„Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea”  inaugurează la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara programul teatru-cinema, conceput să aducă pe scenă noi opțiuni estetice, o conversie a limbajelor cinematografice în teatru, anunță organzatorii.

Creația lui Adrian Sitaru este, înainte de orice, un spectacol de teatru contemporan despre conștiință. Reunite în jurul unei mese, personajele dezbat probleme de moralitate și conștiință: Există situații în care crima este justificată? Criminalul devine erou atunci când contextul îi justifică faptele? Viața unui animal este mai puțin valoroasă decât viața unui om?  În același timp, textul scris de Adrian Sitaru explorează cât de mult este influențată realitatea fiecăruia, imaginarul și raționalul uman, de limbajul dobândit în copilărie și cuvintele folosite,  punând spectatorul în situația să reflecteze și el la propriile lui convingeri și la constructele sociale care îi filtrează conștiința.

Montarea îi propune spectatorului experiența simultană a teatrului și cinematografiei. Spectacolul jucat  pe scenă  de actori va fi văzut printr-un ecran „sepia”,  ca în filmele de epocă, deasupra căruia  un alt ecran oferă experiența filmării live în culori reale. Astfel, spectatorul va avea acces la percepții diferite ale lumii personajelor.

Din distribuție fac parte: Kocsárdi Levente (în rolul titular) , Lőrincz Rita, Czüvek Loránd, Jancsó Előd, Vajda Boróka, Lanstyák Ildikó, Hegyi Kincső, Molnos András Csaba, Tokai Andrea, Kiss Attila, Mátyás Zsolt Imre, Barti Lehel András  și cățelul Ronță.

Din echipa de creație a spectacolului „Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea” mai fac parte: Velica Panduru (decor și costume), Adrian Silișteanu (director de imagine), Mona Szucsik, Sorin Szucsik și Bogdan Spulbat (video), Nóra Balázs (dramaturgie), Cári Tibor (muzică),  Zoltán Gidó și Mihály Péter (lumini), Meda Dávid  (sunet),  Bledea Ioan (proiecții),  Szabó Andor (asistent regie), Sabina Reus (аsistent scenograf), Mona Donici (adaptare versiune în limba română), Fazakas Timea (supratitrare).

Regizor de film și de teatru,  scenarist și producător de film, Adrian Sitaru s-a născut în anul 1971 la Deva și este unul  dintre cei mai de succes regizori ai Noului Cinema Românesc, fiind autorul unor filme multipremiate precum „Valuri”, „Din dragoste cu cele mai bune intenții”,  „Excursie”, „Domestic”, „Ilegitim”,   „Artă”.

Cu scurt-metrajul „Colivia” a obținut premiul serviciului german de schimburi academice din cadrul Festivalul Internațional de Film de la Berlin. „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (2011), al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, a câștigat două trofee Leopardul de Aur în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno (Cel mai bun regizor și Cel mai bun actor) și alte cinci premii, fiind selectat în peste 70 de festivaluri de film din întreaga lume. Lungmetrajul „Pescuit Sportiv” (2008) a fost selectat printre altele în cadrul Festivalului de Film Zilele Veneției, Festivalului Internațional de Film de la Toronto, BFI Londra, câștigând zece premii.

În anul 2018 a montat la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca spectacolul „Ilegitim”, în care a apelat în premieră la tehnologia realității virtuale.

Spectacolul este supratitrat în limba română. Spectatorii  care doresc să vizioneze premiera online de duminică, 24 ianuarie, pot solicita link-ul de acces gratuit la mailul [email protected] sau prin mesaj pe pagina de Facebook a teatrului.

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).