Spectacolul „Portretul Doamnei T”, cu Olga Tudorache, a fost amânat
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-portretul-doamnei-t-cu-olga-tudorache-a-fost-amanat/

Spectacolul „Portretul Doamnei T”, cu Olga Tudorache în rolul principal, programat să aibă loc pe 23 noiembrie, la Sala Palatului din Capitală, s-a amânat din cauza stării de sănătate a actriţei. Contactaţi de Mediafax, organizatorii au precizat că actriţa a amânat apariţia în spectacolul de pe 23 noiembrie la recomandarea medicilor, care au considerat că aceasta […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Spectacolul „Portretul Doamnei T”, cu Olga Tudorache în rolul principal, programat să aibă loc pe 23 noiembrie, la Sala Palatului din Capitală, s-a amânat din cauza stării de sănătate a actriţei.

Contactaţi de Mediafax, organizatorii au precizat că actriţa a amânat apariţia în spectacolul de pe 23 noiembrie la recomandarea medicilor, care au considerat că aceasta nu s-a recuperat suficient în urma accidentului vascular cerebral suferit pe 1 aprilie anul acesta.

„Organizatorii regretă situaţia creată şi îi asigură pe toţi cei care şi-au achiziţionat bilete că îşi pot recupera contravaloarea acestora din locaţiile de unde le-au procurat”, se precizează în document.

 Olga Tudorache urma să revină pe scena Sălii Palatului într-un spectacol omagial, care ar fi trebuit să marcheze aniversarea unei cariere excepţionale a unei actriţe devenite legendă – „Olga Tudorache – 60 de ani de teatru şi film”.

Tot din motive de sănătate, actriţa a amânat şi spectacolul „Portretul Doamnei T” pe care urma să îl susţină pe 30 aprilie, la Teatrul Naţional de Operetă din Capitală.

Olga Tudorache a fost internată pe 1 aprilie la Spitalul Elias din Capitală, după ce, în aceeaşi seară, i s-a făcut rău pe scena Teatrului Metropolis, unde juca în spectacolul „Peşte cu mazăre”. Actriţa a fost internată cu suspiciunea de accident vascular cerebral şi diagnosticată cu tulburare ischemică tranzitorie, apărută pe fondul unor suferinţe cronice existente, starea ei ameliorându-se ulterior.

Născută pe 11 octombrie 1929, Olga Tudorache are o carieră în teatru de peste 50 de ani. În toamna anului 1951, aceasta a fost angajatǎ la Teatrul Tineretului din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, până în anul 1966, când instituţia a fuzionat cu Teatrul Nottara. S-a angajat la Teatrul Mic, unde a lucrat până în 1978. Din 1976, ea a fost conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L.Caragiale”, la catedra de actorie. A avut şase promoţii de actori, până la pensionare (1997), iar retragerea efectivă din învăţământ a avut loc în anul 2000.

Pe scena Naţionalului bucureştean, Olga Tudorache şi-a făcut o revenire spectaculoasă, în 1997, cu spectacolul „Regina mamă” de Manlio Santanelli. De asemenea, spectatorii au admirat-o, în rolul Emilia din „Cimitirul păsărilor” de Antonio Gala, la Teatrul Mic. În plus, în noiembrie 2005 Olga Tudorache a apărut în faţa publicului la Theatrum Mundi – care a devenit în 1 noiembrie 2007 Teatrul Metropolis – într-o dublă ipostază: de regizor şi interpret al spectacolului „Peşte cu mazăre”.

A primit mai multe premii ale Uniunii Teatrale din România (UNITER): premiul pentru întreaga activitate (1995), premiul pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul din spectacolul „Regina Mamă”, de Manlio Santanelli (martie, 1999), diploma de popularitate (2002).

În martie 2006, actriţa Olga Tudorache a fost decorată de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce.

 Sursa: Mediafax
11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.