Ștefan Baciu, un copil minune al literelor române
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-baciu-un-copil-minune-al-literelor-romane/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa a fost socotit poetul braşovean Ștefan Baciu (1918-1993). Elev al prestigiosului liceu Andrei Șaguna, licenţiat în Drept, el a făcut gazetărie la Bucureşti şi Braşov.

Un articol de Georgeta Filitti|17 iunie 2017

A condus revista Humorul (unde a scris, folosind, între altele, pseudonimul Cobra) și, în 1944, a fost redactor-șef al revistei Libertatea, de orientare social democrată (aripa Titel Petrescu). În anii tulburi de după război, e atașat cultural la Berna și experiența o consemnează în volumul Praful de pe tobă (1980).

Decide, ca și alți diplomați români, să rămână în străinătate ca refugiat politic. Țara aleasă: Brazilia. Ani de zile supraviețuiește scriind, traducând și încet, încet se impune. E cofondator, la Rio de Janeiro, al revistei Cuadernos Brasileiros și al primei publicații de literatură română din America de Sud, Înșirʹte mărgărite. Obține cetățenia braziliană (în 1955) și devine o personalitate prețuită în lumea culturală sud americană. În asemenea măsură încât realizează primul interviu (în 1959), la Havana, cu viitorul dictator comunist Fidel Castro al Cubei. Tot o premieră e și cartea despre acesta, Cortina de ferro sobre Cuba (1961). Din 1964 e profesor la Universitatea din Honolulu (Hawaii) de literatură și civilizație hispano-americană. Elaborează antologii de literatură spaniolă și portugheză și scoate revista Mele, modestă ca înfățișare (era xeroxată), dar uimitor de bogată în conținut.

Scriind poezie cu aceeași ușurință în spaniolă, portugheză și germană, Ștefan Baciu a rămas, prin excelență, poet român. Și îngemănarea paletei de imagini surprinsă în creația sa, în urma periplului sud american, apoi a șederii în Hawaii, se regăsește cel mai bine în volumele Poemele poetului pribeag (1963) și Singur în Singapur (1988). Iată câteva titluri de poezii de această factură: Cântec român în rime hawaiene, Cântec sibian în rime japoneze, Cântec român în rime hispanice.

Ca și alți exilați, Ștefan Baciu a intrat în vizorul Securității române. Prin oficina Glasul Patriei, poetul era taxat de legionar. A fost suficient ca să fie ignorat de istoria literaturii din țară. O încercare de introducere a câtorva poeme ale sale într-o antologie (1968) s-a terminat cu retragerea volumului de pe piață.

Recuperarea operei pentru publicul românesc a început după 1990. Remarcabile rămân textele de factură memorialistică, despre personalități cu care s-a întâlnit în viață: de la Emil Cioran (care i-a fost profesor la liceul din Brașov), până la Tudor Vianu. Poetul a pritocit un fabulos material în ”singurătatea” din mijlocul Oceanului Pacific, grație prodigioasei sale memorii. Astăzi se consideră că istoria literaturii române de la mijlocul secolului trecut ar fi mai săracă, mai puțin expresivă, în absența mărturiilor lui Ștefan Baciu.

Fondul donat Academiei Române ca și patrimoniul de 10 000 de piese păstrat în Casa memorială din Șcheii Brașovului, rămân o atrăgătoare ofertă pentru orice critic literar dornic să-l așeze la locul cuvenit în panteonul național al poeziei. El rămâne un exemplu dureros de minimalizare în țară a creației cuiva exclusiv pe criterii politice.

07
/12
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Lui Nicolae Iorga îi plăcea să spună că la cumpăna secolelor XIX-XX a apărut o adevărată falangă de intelectuali români, cea mai reprezentativă pe plan european, mai creativă și care și astăzi, privită retrospectiv, dă măsura valorilor noastre perene.

05
/12
/17

Regele Mihai I (96 de ani), fostul suveran al României, a murit, astazi, la ora 13.00, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia, anunţă Casa Regală. La căpătâiul regelui a stat până în ultima clipă fiica sa, principesa Maria.

30
/11
/17

La 99 de ani de la Marea Unire, vă propunem să ne întoarcem în timp, în acele zile ale lui 1918, când primul Război Mondial se sfârșea, așa cum le-a consemnat cea mai importantă femeie din istoria României – regina Maria, regina României Mari.

20
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aproape necunoscut marelui public, Constantin Brăiloiu (1893-1958) a avut șansa unei pregătiri excepționale și apoi, după al Doilea Război Mondial, pe cea a activității în străinătate. A rezultat o carieră plină de realizări în care beneficiari sunt deopotrivă specialiștii din România și cei din Europa.

07
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Talent? Har? Inițiere? De mai bine de o sută de ani, critici de artă (și nu numai) din lumea întreagă privesc, discută, comentează opera celui care avea să promoveze esența simbolică a formei, ca manifestare artistică definitorie pentru secolul XX: Constantin Brâncuși (1876-1957).

02
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Fiecare profesie își are reprezentanți memorabili. În cazul diplomației românești, pentru secolul al XX-lea, fără discuție, numele lui Nicolae Titulescu (1882-1941) constituie aproape definiția ei.

29
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Așa l-a caracterizat un exeget pe cel născut în 1896 la Slatina și mort în exil la Madrid în 1961. Viața lui rămâne o pildă de felul cum se formau odinioară intelectualii în spațiul românesc, unde înzestrarea personală era susținută de instituțiile statului, unde afirmarea se făcea pe temeiul valorii personale. În plus, ca mulți alții, A.B. a rămas, după Al Doilea Război Mondial, în străinătate și datorită unui serios bagaj intelectual a reușit să se impună în cultura țării gazdă (păstrându-și însă până la moarte cetățenia română).

29
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul postbelic a schimbat soarta multor oameni. Și principiul istoriei contrafactuale (ce s-ar fi întâmplat dacă…), adică cum ar fi evoluat lucrurile în alt context, se aplică și celor siliți să se refugieze în afara țării. E și cazul Monicăi Lovinescu (1923-2008), fiica marelui erudit, creatorul cenaclului literar ”Sburătorul”, criticul literar Eugen Lovinescu.

28
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când diplomația românească a beneficiat de prezența unor profesioniști desăvârșiți, erudiți de proeminență europeană. Constantin Karadja provenea din familia domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Karadja. Tatăl său, Ioan, diplomat de carieră, s-a aflat în serviciul Porții Otomane, în primul rând în țările nordice. Acolo și-a cunoscut și soția, pe suedeza Marie Louise Smith.

18
/10
/17

Personalități din lumea culturală românească au transmis mesaje emoționante la moartea actriței Olga Tudorache,. "Doamna Olga, ... Vă iubesc. Mulțumesc. Dumnezeu să vă țină sufletul în palma Lui!", a scris Oana Pellea pe pagina sa de facebook. "În semn de omagiu, Sala Mare a Teatrului Metropolis se va numi Sala Olga Tudorache”, a anunțat, la rândul său, directorul acestei instituții, George Ivașcu.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta a fost eticheta scriitorului Petru Dumitriu, talent incontestabil dar de o moralitate mai mult decât discutabilă. A profitat din plin de statutul de scriitor la modă, redactor șef, director de editură și n-a ezitat să scrie o carte care avea să-l compromită pentru totdeauna: Drum fără pulbere – elogiu al construcției canalului Dunăre-Marea Neagră, unde și-au găsit moartea sute de condamnați ai regimului comunist.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta e caracterizarea pertinentă făcută unui istoric cu destin tragic, Vlad Georgescu (1937-1988). Cercetător plin de har, acesta n-a rezistat ofertelor Securității; a acceptat colaborarea care a echivalat cu mai multe călătorii în America, Grecia, Germania, Austria, Franța.