Ștefan Iordache, la „Duminica filmului românesc”
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-iordache-la-duminica-filmului-romanesc/

Duminică, 16 martie, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ştefan Iordache, programând difuzarea a două filme în care acesta a interpretat roluri memorabile: „Ediţie Specială” (de la ora 14.10) şi „Noiembrie, ultimul bal” (de la ora 20.10).

Un articol de Liliana Matei|14 martie 2014

Duminică, 16 martie, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ştefan Iordache, programând difuzarea a două filme în care acesta a interpretat roluri memorabile: „Ediţie Specială” (de la ora 14.10) şi „Noiembrie, ultimul bal” (de la ora 20.10).

Aşadar, duminică, de la ora 14.10, este programată drama Ediţie specială, în regia lui Mircea Daneliuc. Alături de Ştefan Iordache, din distribuţie mai fac parte şi alţi actori de frunte din cinematografia românească, precum Mircea Albulescu, Costel Constantin, Elena Bog, Jorj Voicu şi Ioana Crăciunescu aflată în rolul ei de debut .

Filmul a primit în 1978 – Premiul ACIN pentru regie (Mircea Daneliuc), pentru interpretare masculină (Ştefan Iordache), pentru decoruri, montaj, precum şi o diplomă specială pentru interpretare (Ioana Crăciunescu). Tot în 1978, la Festivalul de la Costineşti, filmul primeşte Premiul pentru regie, pentru imagine şi pentru interpretare masculină.

Acţiunea se petrece în Bucureştiul anului 1939 într-un context social-politic agitat aflat sub spectrul războiului. Jurnalistul Matei Olaru asistă din întâmplare la un eveniment de stradă în care o tânără este arestată. Din cavalerism el se implică să o ajute pe tânără, dar reuşeşte doar să încurce planurile Serviciilor de Siguranţă. Ajunge să fie arestat în locul fetei, care reuşeşte să scape. După ce este eliberat, Olaru o caută pe necunoscută şi, graţie acesteia, descoperă o lume politică în care va încerca să caute sprijin. Un gest ce va avea consecinţe dramatice…

De la ora 20.10 este programată drama Noiembrie, ultimul bal în regia lui Dan Piţa, cu: Ştefan Iordache, Valentin Popescu, Gioni Popovici, Victoria Cociaş, Cornel Scripcaru, Cătălina Murgea.

Despre interpretul rolului principal, regizorul Dan Piţa a declarat că: „În acest film, Ştefan Iordache a făcut dovada marelui său talent, creionând cu măiestrie greu de egalat portretul unui suflet chinuit, incapabil de a se deschide în faţa vieţii, a iubirii, a unei existenţe pline de decepţii”.

„Noiembrie, ultimul bal” este ecranizarea romanului lui Mihail Sadoveanu – „Locul unde nu s-a întâmplat nimic”. Prinţul Lai Cantacuzin, descendent al unei familii boiereşti, duce o existenţă anostă, colorată doar de relaţia sa amoroasă cu soţia mult mai tânără a generalului Argintar şi de educarea tinerei Daria, fiica ajutorului de primar.

Foto Stefan Iordache: cinemagia

19
/01
/15

Gaiţele, Ţarul Ivan îşi schimbă meseria, Nebun din dragoste, Ultimul Don Juan, Un pic prea intim, Blifat, Titanic Vals, Mecanica inimii, Jack şi Vrejul de Fasole, Crăiasa zăpezii, La vita e bella, Akasă şi multe alte spectacole în săptămâna 19 - 25 ianuarie.

19
/01
/15

"Aprobarea celorlalţi este un stimulent de care este bine uneori să ne ferim". - Paul Cézanne (19 ianuarie 1839 - 23 octombrie 1906), considerat cel mai mare înnoitor al picturii la sfârșitul secolului al XIX-lea.

18
/01
/15

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizația orală, oamenii din peșterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte povești breaking news, așa că funcția de președinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca și cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

18
/01
/15

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită, luni, 19 ianuarie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic, la audiţia cu public a spectacolului: ,,Marea iubire a lui Sebastian”; scenariu radiofonic de Diana Mihailopol, inspirat din volumul de memorii Artistul şi oglinda al actriţei Leny Caler.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

16
/01
/15

De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea premiera mondială în selecția oficială a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5 – 15 februarie 2015), unul dintre cele mai importante evenimente de gen din industria filmului.

16
/01
/15

Adrien Mondot şi Claire Bardainne, doi artişti francezi, s-au gândit să îmbine mixajul video cu dansul, iar rezultatul creat a fost un show unic, cu un puternic impact vizual.