Stimate domnule Nuri Bilge Ceylan
https://www.ziarulmetropolis.ro/stimate-domnule-nuri-bilge-ceylan/

Vă scriu după ce am văzut a doua oară, tot la cinema, acolo unde ar trebui vizionate toate filmele dvs., „Sub umbra părului sălbatic”. Prima dată am văzut acest film minunat în octombrie, la Les Films de Cannes à Bucharest, din primul rând, cu o sală Cinema PRO plină.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 martie 2019

Acum, odată cu lansarea în săli, am fost la Cinema Union, cu doar câțiva spectatori și pe un ecran mai mic. Dar a fost mai bine – mai intim și mai așezat.

Nu am scris în toamnă despre el, din cauza nebuniei de festival, când vezi multe filme și întâlnești invitați, așa că nu ai prea mult timp de gândit, de pus texte pe hârtie.

Apoi, mi-am zis, ne-am pierdut obiceiul de a revedea filme, așa cum se făcea odată. Trecem mereu de la un titlu nou la alt titlu și mai nou, într-o avalanșă neîntreruptă, fără să mai revenim asupra celor care ne-au plăcut, care ne-au emoționat. Și cu atât mai rar facem asta când e vorba de filme lungi de trei ore ca al dvs.

Dar a fost o bucurie să revăd „Sub umbra părului sălbatic” în tihnă, fără să simt cum au trecut cele 188 de minute. Cu atât mai mult cu cât, la prima vizionare, nu reușisem să intru pe deplin în atmosferă și riscam să rămân cu o impresie greșită.

Dacă este ceva foarte special la filmele dvs., atunci e exact această atmosferă. Știu că nu e un termen la modă în limbajul criticii de film, dar despre asta e vorba.

O lume caldă, care mi se pare tare familiară, cu oameni simpli – poate orgolioși, răutăcioși și câteodată certăreți, dar cu suflet bun, mereu în căutarea nemărturisită de a se apropia de ceilalți.

Poate de aceea mi-ar plăcea să vă și cunosc. Știu că ați fost acum câțiva ani invitat special la Festivalul Anonimul, unde ați lăudat noua cinematografie română, care, trebuie spus, a tras puțin cu ochiul la stilul dvs. Poate vă aduce odată Cristian Mungiu și la București.

Dar să revin la „Sub umbra părului sălbatic” (ce titlu, totuși, frumos). E un film în care se vorbește mult, așa e. Se vorbea foarte mult și în „Somn de iarnă”, lungmetrajul care v-a adus Palme d`Or. Dar eu nu sunt dintre cei care consideră asta o vină.

De altfel, cred că există o etapă – cu filme poate ușor prețioase – pre-„A fost odată în Anatolia” și o etapă post-„A fost odată în Anatolia”, cu filme mai cehoviene, cu mult dialog, dar și cu ceva mai mult umor – până la urmă, ați împlinit 60 de ani, ceea ce mi se pare scandalos. Iar „A fost odată în Anatolia” este capodopera dvs. și unul din filmele reper ale acestui deceniu.

Multe din personajele filmelor dvs. se întorc acasă, venind de obicei dintr-un oraș mare. Așa face și Sinan, care revine după facultate la familia sa din orășelul natal Çan (tatăl, mama și o soră mai mică, dar și un bunic și o mătușă dintr-un sat din apropiere), unde vrea să devină profesor. Și poate chiar scriitor. În fond, are suficiente pagini adunate pentru un volum, doar că îi lipsesc banii să îl publice.

Tot filmul urmărește, cu răbdare, transformarea subtilă a lui Sinan dintr-un tânăr avântat (gata să ia la rost, pe teme literare, un scriitor consacrat și, pe teme religioase, doi imami la început de drum), cu o ușoară aroganță împrumutată din marele oraș (privește de sus o splendidă fată „de la țară” pe care, de altfel, o place), dar și dezorientat (pe dulap încă mai are poze cu Cioran și Camus), într-un om lucid, mai umil, împăcat în cele din urmă cu sine, cu locurile natale și mai ales cu tatăl său, educator împătimit de pariuri.

Trebuie să mărturisesc că m-a emoționat foarte tare scena reapropierii dintre Sinan și tată, când fiecare dintre cei doi arată, în felul său stângaci, că l-a iertat pe celălalt.

Însă momentul nu vine din senin, iar efectul nu ar fi fost atât de intens doar datorită muzicii lui Bach și cadrelor pline de melancolie cu ninsoarea blândă care cade peste deal. Împăcarea vine după aproape trei ore pe care le-am petrecut alături de Sinan, în încercarea de a-și înțelege părinții, de a-și găsi un rost și de a face față viselor pe care viața ni le spulberă mereu.

Prin ritmul său lent, filmul dvs. dă impresia unui timp dilatat, a unui calm și a unei armonii generale. Dar, în subtext, sunt multe sugestii că societatea este în schimbare, dar că păstrează în același timp și reflexe vechi: căsătorii aranjate, represiuni ale poliției, dificultăți financiare, o viziune tot mai naționalistă asupra culturii și istoriei, eternul conflict cu kurzii din Est, cinismul liberalismului economic, golirea de conținut a religiei, modernizare tehnologică, deprecierea literaturii.

Despre toate vorbiți cu detașare, uneori mai rafinat, alteori mai direct, fără a judeca sau a face morală, ca un scriitor clasic care vrea să surprindă într-un roman de multe sute de pagini spiritul timpului său. E o ambiție pe care criticii dvs. v-o impută, uitând sau ignorând din ce tradiție a cinema-ului modernist vă revendicați.

Ar fi multe de spus despre „Sub umbra părului sălbatic”, despre stilul dvs. aparte, care nu mai are nevoie de confirmarea noastră, a celor care vă iubim cinema-ul. Despre lumina inspirată din galbenul de pară coaptă în care este inundată imaginea în prima parte a filmului. Despre scurtele ruperi de ritm, prin zoom-uri, tăieturi bruște de montaj, unghiuri de filmare sau mișcări de cameră neobișnuite.

Despre frumusețea și delicatețea fetei cu care Sinan se întâlnește la izvor, între copacii atinși de începutul de toamnă, sau despre lacrimile mamei când citește autograful pe care i l-a dedicat fiul pe cartea în sfârșit publicată.

Și mai ales despre felul în care spațiul (deopotrivă natura și orașul) capătă forță și devine copleșitor, în cadre ample, contemplative, care sugerează că există ceva dincolo de aceste personaje în căutarea liniștii.

21
/01
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Grudge Match: Faceți pariurile”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

21
/01
/14

Copii confidenţiale pe suport DVD ale unor filme precum "12 Years A Slave", "Gravity" şi "American Hustle", trimise juraţilor în vederea evaluării pentru premiile Oscar şi BAFTA, au fost postate pe diferite site-uri de pe care poate fi descărcat ilegal conţinut.

20
/01
/14

O selecţie specială de documentaredin programul aniversar Astra Film Festival 2013 porneşte de la Sibiu cu destinaţia Bucureşti. Filmele vor fi proiectate la Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

19
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre producţiile cinematografice semnate de regizorul Mircea Muresan. Este vorba de dramele: „Răscoala” (film nominalizat la Palme d’Or şi deţinător al Premiul pentru debut la Festivalul de Film de la Cannes în 1966), şi „Baltagul” (selectat la Festivalul de la Veneția, 1969).

18
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Lars von Trier a devenit previzibil în dorinţa de a şoca exhibându-şi obsesiile, într-un teribilism reconfirmat de „Nymphomaniac: Volume 1“. Un film cu accente poetice, filosofice şi pornografice, care relevă un cineast înclinat mai mult ca oricând spre trivializarea unor idei generoase.

17
/01
/14

Lungmetrajul "Al doilea joc", de Corneliu Porumboiu, a fost selectat la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin în secţiunea Forum, o secţiune necompetiţională dedicată documentarelor şi filmelor experimentale regizate de cineaşti tineri.

16
/01
/14

Academia de film americană a anunţat, joi, nominalizările pentru OSCAR 2014. Pentru cel mai bun film al anului se bat : "American Hustle", "Captain Phillips", "Dallas Buyers Club", "Gravity", "Her", "Nebraska", "Philomena", "12 Years a Slave" şi "The Wolf of Wall Street".

16
/01
/14

Dedicat cinema-ului independent, Festivalul Sundance, sărbătoreşte a 30-a ediţie cu o varietate de genuri inedite, de la horror la comedie şi trecând prin drame intimiste, animaţie, documentare şi filme de autor pentru publicul larg, demonstrând o vitalitate regăsită a acestui sector.

16
/01
/14

Pe 1 si 2 februarie, ShortsUP revine cu a doua ediție a evenimentului Weekendul Comediei Scurte. Şase ore de scurtmetraje premiate la marile competiții internaționale de film şi o selecția de filme scurte care explorează conceptul narcisismului contemporan (”selfie”). Cum să faci totul de unul singur (r. Selma Vilhunen, Finlanda, 2012) e o comedie finlandeză […]

16
/01
/14

Organizatorii celei de-a 64-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (6 - 16 februarie) au anunţat titlurile din competiţie care vor concura pentru Ursul de Aur 2014 şi Ursul de Argint. În competiţie se află 18 premiere mondiale şi trei debuturi în lungmetraj.

15
/01
/14

Comedia "Oameni mari şi fără minte 2/ Grown Ups 2", cu Adam Sandler în rolul principal, a primit opt nominalizări la premiile Zmeura de Aur 2014, trofeul care "recompensează" cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti.

15
/01
/14

"Eroii" din cinematografie vor reprezenta tema centrală, "distractivă şi emoţionantă", a premiilor OSCAR 2014, au anunţat, marţi, producătorii ceremoniei, care va închide, pe 2 martie, sezonul trofeelor de la Hollywood.