,,Suflet vagabond” –  călătorie spre spații negândite, fără limite sau prejudecăți
https://www.ziarulmetropolis.ro/suflet-vagabond-calatorie-spre-spatii-negandite-fara-limite-sau-prejudecati/

,,Suflet vagabond” este o poveste neterminată despre viaţa celor mereu pe drum – imaginată de o actriţă şi un muzician: Simona Măicănescu şi Alex Simu. Ideea acestui spectacol s-a născut în 2014 pe scena celei de-a 15 ediţii a Festivalului Cultural European din Alger, când cei doi artişti s-au hotărât să construiască împreună o poveste, a lor şi a altor mii de oameni: povestea celor care călătoresc, umblă, aleargă întruna pentru că nu ştiu altfel să asculte lumea de azi.  

Un articol de Liliana Matei|6 decembrie 2015

Vorbind cu sufletul despre acest spectacol, Simona Măicănescu spune:

„Beckett, Brâncuși, Hannah Arendt și Etel Adnan, George Enescu și Gibran, Nina Cassian, Cioran și Saint-Exupéry, Victor Segalen, Marina Tsvetaeva și Rilke, Sebastiao Salgado, Rimbaud, Mozart, Doris Lessing, dar și alte suflete anonime… ne‐au dat smerenia și curajul să vă împărtășim crâmpeie de lume văzută dinspre partea celor care nu iubesc graniţele.

Migraţie, imigraţie, exil… Depinde dincotro te uiţi: unii se exilează în propria lor ţară, alţii sunt mai aproape de propriile rădăcini cu cât străbat mai multe meridiane. Dar, prin ochii lor, lumea se vede mai vastă, mai pașnică, devine mai luminoasă când se lasă cucerită înţelept de metisajul culturilor.

Povestea noastră vă invită deci, să porniți cu noi la drum către spaţii negândite, fără limite sau prejudecăţi. Totul va fi atât de simplu: dumneavoastră și noi.

Pe scenă, câteva valize – martorii călătoriilor trecute și viitoare – cărţi, instrumente de muzică, fotografii… Orice amprentă de cuvânt, de sunet sau privire, va rămâne, ca-ntotdeauna, un pretext pentru emoţii, pentru o nouă cugetare, sau doar un pas înainte spre senzaţii necunoscute.

Pe ţărmul unde ne vom întâlni, vă rugăm doar să daţi frâu liber sufletului. Lăsaţi-l să se îmbrace cu noi culori nebănuite, să danseze dacă vrea, să uite o clipă de vechi tradiţii și culturi.

Simona Măicănescu, Alex Simu – Alger, Amsterdam, București, Havana, Istanbul, Luxembourg, Paris, Stockholm, New York…

Adresa permanentă: tot pe drum!!”

Premiera cu public a spectacolului  ,,Suflet vagabond” va avea loc sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 20:00, la ARCUB Gabroveni (Str. Lipscani nr. 84-90).

11
/06
/15

Violoncelistul Adrian Naidin prezintă sâmbătă, 13 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon, în premieră, proiectul muzical “Pân la Rai”, un proiect de world music ce poate deveni revelația acestui an.

09
/06
/15

Iubitoare, frumoasă, vibrantă, acoperită de flori şi de lauri, cerută, primită şi sărbătorită peste tot în lume ca o regină a cântecului, soprana Hariclea Darclée a trăit în epoca de maximă strălucire a teatrului de operă. A încetat din viață într-o zi de 12 ianuarie (1939), la București.

09
/06
/15

Reinventat în Farid Fairuz, coregraful si performerul Mihai Mihalcea a fost invitat recent să sustină trei reprezentații cu spectacolul “Realia (București-Beirut)” în cadrul festivalului Rencontres choregraphiques internationales de Seine-Saint-Denis, care de-a lungul timpului a lansat si conscrat nume devenite celebre ale scenei internationale de dans si performance.

09
/06
/15

Un festival devenit tradiție pe scena culturală a orașului, Bucharest Music Film Festival a ajuns la cea de-a X-a ediție și va celebra acest moment alături de bucureșteni în Piața George Enescu, în perioada 19 -28 iunie.

09
/06
/15

La finalul unei stagiuni în care a oferit lunar publicului un frumos concert de folclor de calitate, ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO vă invită duminică, 14 iunie (17.00), la Sala Radio, la un concert deosebit intitulat „Şlagărele muzicii populare româneşti”.