Suită de evenimente pe teme psihologice pentru părinţi şi educatori, la Librăria ‘Cărtureşti’
https://www.ziarulmetropolis.ro/suita-de-evenimente-pe-teme-psihologice-pentru-parinti-si-educatori-la-libraria-carturesti/

Părinţi, bunici, educatori şi profesori sunt invitaţi de Librăria „Cărtureşti” la o suită de acţiuni pe tema psihologiei copilului şi adolescentului, care se vor desfăşura începând de miercuri. „Săptămâna Psi pentru părinţi” de la Librăria „Cărtureşti”, organizată în parteneriat cu Editura „Trei”, include trei întâlniri cu cunoscuţi psihologi, iar cărţile de profil, deosebit de utile […]

Un articol de Andrada Văsii|11 februarie 2013

Părinţi, bunici, educatori şi profesori sunt invitaţi de Librăria „Cărtureşti” la o suită de acţiuni pe tema psihologiei copilului şi adolescentului, care se vor desfăşura începând de miercuri.

„Săptămâna Psi pentru părinţi” de la Librăria „Cărtureşti”, organizată în parteneriat cu Editura „Trei”, include trei întâlniri cu cunoscuţi psihologi, iar cărţile de profil, deosebit de utile în educaţia celor mici şi a adolescenţilor, vor avea reduceri de preţ de 25%.

Miercuri, 13 februarie, psihologul Gabriela Hum va vorbi, de la ora 18,00, despre iubirea pentru părinţi. Joi, tema discuţiilor cu psihologul Alexandra Gorea va fi dedicată „Reţetelor de jocuri”, iar vineri, 15 februarie, Nora Niculescu – educator prenatal la „Cuibul Berzelor” din Cluj-Napoca, atestată doula (travaliu şi naştere) – se va referi la rolul tatălui în perioada pre şi post natală a mamei.

Discuţiile dintre părinţi şi specialişti se vor referi fie la semnele care trădează, de regulă, un copil ce nu spune adevărul, la atracţia lui pentru jocurile video, lipsa de interes pentru a deveni un elev premiant, fie la vârsta turbulentă a adolescentei şi modalitatea cea mai bună de comunicare cu el în această perioadă plină de dileme. Totodată, la întâlnirile cu psihologii, părinţii vor afla cum pot fi transformate basmele în instrumente terapeutice, cum se descifrează limbajul „secret” al celor mici, cum se aplanează tensiunile inventând jocuri, dar mai ales cum poate învăţa un părinte de la copilul său şi cum trebuie să acţioneze pentru dezvoltarea lui armonioasă.

Sursa: Agerpres

24
/10
/23

După o absență de trei ani din peisajul festivalier, Teatrul de Animație Țăndărică revine cu un eveniment special din domeniul teatrului de animație și vizual: ”Gala Aniversară ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, manifestare cu caracter competitiv, jurizată de experți din domeniul teatral: Doina Papp, Mihaela Michailov și Octavian Szalad.

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.