Sunt o baba comunista. Nostalgie bine temperată
https://www.ziarulmetropolis.ro/sunt-o-baba-comunista-nostalgie-bine-temperata/

CRONICĂ DE FILM „Sunt o babă comunistă“, în regia lui Stere Gulea, este un film de public care pendulează între un comic echilibrat şi un sentimentalism moderat. Un plus de rigurozitate l-ar fi putut urca însă în categoria realizărilor cinematografice de top.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 august 2013

CRONICĂ DE FILM. Bazat pe romanul de succes cu acelaşi titlu al lui Dan Lungu, „Sunt o baba comunista“ este un onest film de public care pendulează între un comic echilibrat şi un sentimentalism moderat. Dacă ar fi beneficiat şi de un plus de rigurozitate (asumarea unei perspective narative clare, ocolirea unor şabloane, renunţarea la una-două scene), noul lungmetraj al lui Stere Gulea ar fi putut marca un punct semnificativ în peisajul cinematografic actual.

„Sunt o baba comunista“ îmbină un prezent ambalat în culori tandre cu flashback-uri de un alb-negru luminos (imaginea e semnată de Vivi Drăgan Vasile), precum şi numeroase ramificaţii narative şi personaje secundare cu tentativa de portretizare a unei familii şi a societăţii româneşti.

Această construcţie polifonică este, cu unele excepţii, atent şi sigur controlată de Stere Gulea, coautor şi al scenariului, alături de scriitorii Lucian Dan Teodorovici şi Vera Ion.

Confruntarea interioară între prezent şi trecut, care constituie drama protagonistei Emilia, este proiectată pe fundalul unei ţări care nu şi-a încheiat încă socotelile cu istoria recentă şi al unei crize economice actuale care leagă România de SUA.

Scenografia (Călin Papură) şi costumele (Doina Levinţa) redau atmosfera unei lumi de provincie în care timpul pare să fi rămas pe loc. Sărăcia nu este prezentată naturalist-mizerabilist, ci mai degrabă printr-o lentilă comic-afectivă (muzica lui Vasile Şirli conduce în aceeaşi direcţie).

Suntem departe de spiritul strident, vindicativ şi maniheist al anilor ’90, dar şi de radicalismul stilistic întâlnit la (neo)realismul pricipalilor reprezentanţi ai Noului Cinema Românesc.

Este o privire intensă, dar echilibrată şi lucidă asupra nuanţelor vieţii în comunism şi sub tranziţia nesfârşită care i-a urmat. Din acest motiv, „Sunt o babă comunistă“ poate fi încadrat în „familia“ unor filme ca „Medalia de onoare“, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii“, „Despre oameni şi melci“, „Visul lui Adalbert“ sau chiar „Amintiri din Epoca de Aur”.

Personaje puternice şi scene neconvingătoare

Din păcate, însă, pentru omogenitatea filmului, Stere Gulea ezită, nejustificat, între perspectiva narativă a autorului omniscient şi cea a protagonistei, deşi balanţa înclină vizibil spre Emilia, interpretată, deloc surprinzător, fără reproş de Luminiţa Gheorghiu (în multe secvenţe, camera abandonează restul personajelor şi se opreşte numai asupra chipului expresiv al actriţei).

Citiţi şi: Câştigă 3 invitaţii la filmul „Sunt o babă comunistă“, cu Luminiţa Gheorghiu şi Marian Râlea!

Emilia este, de altfel, şi cel mai complex personaj, secondată de înţelegătorul soţ Ţucu (Marian Râlea, într-unul din cele mai bune roluri) şi de fiica Alice (Ana Ularu, cu o apariţie ce îi confirmă talentul).

Personajul stereotipic reprezentat de doamna Stroescu (Valeria Seciu) nu se dovedeşte a fi decât cotraponderea anticomunistă la nostalgiile Emiliei, la fel cum de un uşor schematism tipologic sunt pândiţi şi foştii colegi de fabrică ai protagonistei (iar scena în care Emilia îi convoacă pe aceştia din urmă pentru a-i convinge să cumpere rămăşiţele fostei fabrici este superfluă şi slab construită).

În ciuda unor simplificări sau note stridente, Sunt o baba comunista este credibil ancorat în realitatea românească, dar are şi capacitatea de a accede la universal. Stere Gulea şi colaboratorii săi au realizat un film agreabil, necesar şi potrivit pentru a da startul noului sezon cinematografic.

INFO

Sunt o baba comunista (România, 2013)
Regia: Stere Gulea
Cu: Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea, Ana Ularu, Valeria Seciu, Anca Sigartău

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

06
/02
/17

Cineastul Damien Chazelle a fost recompensat cu marea distincție acordată la cea de-a 69-a ediție anuală a premiilor Sindicatului Regizorilor Americani - The Directors Guild of America (DGA Awards) pentru comedia muzicală romantică "La La Land". Premiul obținut de regizorul filmului "La La Land" consolidează poziția de favorită la Oscar a peliculei din distribuția căreia fac parte Ryan Gosling și Emma Stone.

03
/02
/17

Ajuns la a patra ediție, Festivalul Ceau, Cinema! din Timișoara lansează apelul la înscriere în secțiunea competițională internațională, dedicată filmelor de lungmetraj: ficțiune, documentar sau animație. Sunt vizate filme din 2016 sau 2017, din țările cu minorități tradiționale în regiunea Banatului. Selecționerul Competiției este criticul de film Ionuț Mareș.

03
/02
/17

Când pronunți ”Dan Puric”, audiența se grupează rapid în două tabere, sintetizabile cam așa: ”e deștept, le zice bine și e un munte de talent” sau ”lasă-mă, dom’ne, în pace..” (cel puțin). Pe mine, multe dintre spectacolele și vorbele lui m-au bucurat adânc, în același timp unele din (zic eu) marotele sale mi-au provocat un rid în plus. În mod clar, e un ”ne-oarecare”, totodată nescutit de ”cele ale omului”.  Îți place sau nu de el, e un fluviu în felul lui.

02
/02
/17

„Belgica”, filmul care are toate șansele să te teleporteze din sala de cinema direct în club pe ritmuri originale de Soulwax, va intra pe marile ecrane din România pe 17 februarie, distribuit de Transilvania Film.

02
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune și Film din München.

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

31
/01
/17

A vrut să se facă aviator și a devenit actor, pentru că așa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumusețe este meseria pe care mi-am ales-o și căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”.

28
/01
/17

Trei regizori - Gabriel Achim, Ruxandra Ghiţescu şi Andreea Păduraru. Trei poveşti speciale. Trei scurtmetraje româneşti simpatice - "Carne de iepure", "Nina" şi "Bricostory", disponibile pe platforma gratuită Cinepub.

28
/01
/17

Peste 150 de persoane au vizionat, în avanpremieră, la Cinema City din AFI Palace Cotroceni, filmul „Fondatorul”. Acesta prezintă povestea reală a originalului antreprenor american Ray Kroc – un agent de vânzări care a transformat McDonald’s-ul într-un imperiu global şi un brand cunoscut de toată lumea.