„Supunere” de Michel Houellebeq, dezbatere-eveniment la Humanitas
https://www.ziarulmetropolis.ro/supunere-de-michel-houellebeq-dezbatere-eveniment-la-humanitas/

Miercuri, 10 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38)  va avea loc o dezbatere-eveniment despre romanul Supunere de Michel Houellebeq, bestseller Humanitas Fiction la Bookfest 2015, şi poate cel mai discutat roman al momentului în Europa.

Un articol de Liliana Matei|8 iunie 2015

Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction. Vor participa scriitorul Radu Paraschivescu şi jurnaliştii Sever Voinescu şi Luca Niculescu.

Un adevărat fenomen editorial, o carte care a generat controverse puternice, Supunere a apărut în Franţa pe 7 ianuarie 2015, în aceeaşi zi cu tragicul eveniment petrecut în redacţia revistei Charlie Hebdo. Publicat într-un prim tiraj de 150.000 de exemplare, romanul a fost epuizat în primele zile, urcând instantaneu pe primele locuri în topurile de vânzări. Ediţia în limba germană, publicată la numai câteva zile distanţă de lansarea ediţiei franceze, Supunere a atins primul loc în topurile de vânzări cu un tiraj de peste 250.000 de exemplare.

Înainte de apariţia pe piaţă, romanul Supunere (Soumission) a fost piratat şi citit de mii de internauţi cu frenezia cu care sunt devorate înainte de publicare bestsellerurile internaţionale. Imediat după ce a văzut lumina tiparului, romanul a devenit simultan bestseller în Franţa, Germania şi Italia. Supunere este cel de-al şaselea roman al celebrului Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi contemporani.

Roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), Supunere a zguduit deja Occidentul. Un Occident pe care încă din 1998, prin Particulele elementare, Michel Houellebecq îl analizează cu scalpelul îm mână punându-i în faţă mizeria morală şi deruta politică. Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatură la Sorbona, mizantrop care caută cu acelaşi entuziasm pe internet meniuri de catering şi servicii sexuale, asistă abulic la instalarea legitimă la putere a unui guvern musulman moderat. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile.

Sorbona devine universitate musulmană, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale cărei avantaje sunt nesperate. Şi de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit să se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizaţia modernă bazată pe dezideratul „căutării fericirii“? Provocator cu program, scriitorul şochează de fiecare dată prin tuşele satirice îndrăzneţe, însă întrebările subiacente aparţin unui moralist care, schiţând portretul unei Europe lipsite de ideal, constată eşecul proiectului iluminist şi întrevede sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare.

„Două romane profetice au zguduit secolul XX: 1984 şi Minunata lume nouă. Erau profetice nu în sensul că prevedeau viitorul, care le-a infirmat, ci pentru că enunţau un adevăr despre prezent. Anticipaţiile lui Houellebecq fac parte din aceeaşi familie. Houellebecq are în comun cu Huxley o curiozitate fascinată de fenomenele religioase şi cu Orwell groaza de biciul politicii şi un simţ – pe care puţini i l-au recunoscut – al ceea ce se numește common decency. Altfel – iar Dumnezeu ştie cât îi iubesc pe Huxley şi pe Orwell – Houellebecq e mai puternic decât ei.“ (Emmanuel Carrère, Le Monde)

„Michel Houellebecq are geniul detaliului semnificativ … El îmbină savant concretul şi abstractul, naraţiunea şi filozofia. Forţa comică a scriitorului vine din faptul că, în loc să fie prizonier al spiritul timpului sau să i se împotrivească, el îl observă din exterior. Impasibilitatea lui este pur şi simplu irezistibilă.“ (Alain Finkielkraut)

05
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O matrice spirituală deosebită de a europenilor face ca lumea indiană, acel conglomerat unde se vorbesc 15 grupe de limbi, cu literatură și tradiții culturale proprii, să surprindă în permanență, să intereseze prin uimitoarea diversitate și în același timp prin coeziunea extraordinară.

04
/06
/18

METROPOLIS SPECIAL După ce a cucerit planeta cu „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” (Polirom, 2017), istoricul israelian Yuval Noah Harari și-a îndreptat privirea spre ce va urma. „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” (Polirom, 2018) este o incursiune în lumea imaginară a ceea ce ar putea fi.

01
/06
/18

“În primii ani de viață am locuit într-o cămăruță, împreună cu părinții mei, care abia se căsătoriseră, cu un an în urmă, erau niște oameni foarte tineri. Și în acea cameră de câțiva metri pătrați se desfășura toată viața noastră, toată viața familiei. Era ciment pe jos, era un pat în care dormeam toți trei. și pe marginea căruia, mama, ținându-mă în brațe, îmi citea. E prima mea amintire. (...)”, mărturisea Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru emisiunea DIGICULT. Născut într-o zi de 1 iunie, la fel ca și soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu împlinește, astăzi, 62 de ani.

30
/05
/18

METROPOLIS SPECIAL 7 destinații din romanele momentului – din New York până la Tōkyō, din Bogotá la Calcutta, din Tripoli până în Sicilia și de acolo la Ierusalim...

29
/05
/18

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.

28
/05
/18

Constelația celor șapte stele a dat, din Antichitate până în Renaștere, numele mai multor grupări literare. În Franța secolului al XVI-lea, tot atâția poeți, șapte, s-au strâns în jurul lui Ronsard, „acest poet prea falnic din culmea-i prăvălit”, cum îl numește Boileau.

25
/05
/18

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediția I. Evenimentul se desfășoară în prezența nominalizaților, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) și a membrilor juriului, precum și a cititorilor de proză scurtă, se deschide și se închide cu un concert Adam's Nest.

24
/05
/18

Mihail Vakulovski este un extraordinar scriitor, traducător din limba rusă și, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai iubiți librari din România. Are un doctorat în literatură. Originar din Basarabia, Mihail Vakulovski este stabilit la Brașov. Alegerile sale pentru lecturile lunii: Harms, Sorokin, Prilepin.

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

Pagina 30 din 108« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »