Târg la Muzeul Țăranului Român: Sfântul Nicolae și darurile lui
https://www.ziarulmetropolis.ro/t%c3%a2rg-la-muzeul-%c8%9b%c4%83ranului-rom%c3%a2n-sf%c3%a2ntul-nicolae-%c8%99i-darurile-lui/

De vineri, 6 decembrie, până duminică, 8 decembrie, între orele 10.00 şi 18.00, la Muzeul Țăranului Român din capitală va avea loc Târgul Sfântului Nicolae.

Un articol de Liliana Matei|28 noiembrie 2019

Peste 100 de meșteri mari, cei mai pricepuți olari, lingurari, cojocari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari, cioplitori vor veni din toate zonele țării la Muzeul Național al Țăranului Român, cu lucruri frumoase, numai bune de târguit, pe care le-au meșterit peste an, anunță MȚR.

Vizitatorii vor putea admira și cumpăra: jucării, nuielușe, măști, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarțe, străchini, oale de sarmale, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, chimire, curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe, sărărițe, pipernițe, găvane, lingurare, linguri, fluiere, ocarine, împletituri din pănuși, oale, scăunașe, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, clopoței, zurgălăi, dar și turtă dulce, cozonaci, mere, miere, plăcinte, ciocolată de casă, halviță, plante medicinale, țuică, fructe și legume.

Sfântul Nicolae, figura din calendarul creștin astfel sărbătorită, în jurul căreia este construit evenimentul, este descris după cum urmează de Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor românești”: „Sfântul Nicolae face parte dintre sfinții cu mare ținere. Iarna începe, după unii, în această zi. Când își scutură barba sfântul, începe să ningă. Mai important decât toate este faptul că Sfântul Nicolae reprezintă o geană de nădejde. Poate că nu se sfârșește lumea, poate că vine primăvara iar… Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri și o nuielușă este o inovație a orașului, o prefigurare a lui Moș Crăciun cel atoatedăruitor”.

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu