Tandarica Altfel (4 – 31 martie) – un Festival pentru toate gusturile, pentru toate vârstele
https://www.ziarulmetropolis.ro/tandarica-altfel-4-31-martie-un-festival-pentru-toate-gusturile-pentru-toate-varstele/

Cu o experienţă de peste 7 decenii şi cu 100.000 de spectatori anual, Teatrul Țăndărică, cu sprijinul financiar al Primăriei Generale şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, doreşte să împlinească aşteptările tuturor celor care s-ar gândi să-i trecă pragul.

Un articol de Petre Ivan|5 martie 2017

În urma unui studiu de piață, realizat pentru a afla preferințele spectatorilor (copii, părinți, educatori, învățători) pentru proiectele și programele noastre, am putut constata diversitatea opțiunilor, dar și predilecția pentru anumite activități educative.

Între acestea s-au remarcat:

Ateliere interactive pe teme legate de povești, spectacole vizionate, animație, joc actoricesc, improvizație și stimularea imaginației copiilor;

Tratarea unor tematici contemporane de interes în educarea copiilor (relația părinte – copil, subiecte educative de tipul igienă, ecologie, comunicare interculturală, valori legate de toleranță, solidaritate, prietenie;

Interesul părinților pentru activități legate de creativitate, dar și de educare și informare pentru întărirea siguranței emoționale și sociale a copiilor.

Teatrul Țăndărică încearcă să dea contur acestor preferințe, integrându-le într-un nou eveniment: Festivalului Țăndărică Altfel, 2017, care se va desfășura în perioada 4 – 31 martie.

Programul manifestării va cuprinde, pe lângă foarte multe spectacole:

ATELIERE

  • ateliere creative de mini-scenografie, în cadrul Muzeului Teatrului Țăndărică (ca o alternativă educativă, prin Tandaricadivertisment, pentru stimularea imaginației, a puterii de concentrare etc.); copiii vor avea la dispoziție păpuși gata făcute, precum și materiale textile și burete, pe care le vor folosi în realizarea de costume și detalii scenografice după propriile idei.
  • Ateliere de improvizație și interpretare pe roluri (coordonate de un actor al Teatrului Țăndărică). Accentul va fi pus pe creativitate, conform categoriilor de vîrstă 3-5 ani, 5-7 ani, 7-9 ani, pe stimularea imaginației și a puterii de concentrare.
  • Ateliere de scriere creativă (coordonate de un scenarist / scriitor pentru copii). Li se va antrena imaginația și vor fi capacitați să vină cu propriile idei de povești, lăsându-și creativitatea să fie pusă la încercare.

SESIUNI DE INFORMARE ȘI COMPORTAMENT PREVENTIV

Ne dorim ca tânăra generație să aibă toate informațiile necesare pentru a se dezvolta armonios, intelectual, emoțional, social și civic. Partenerii Festivalului vor oferi, într-o manieră prietenoasă, atât copiilor, cât și părinților soluții, răspunsuri, Tandarica informații cheie de comportament corect în situații critice.

  • Acordarea Primului Ajutor (aproape toți copiii se cred eroi. Nu ne rămâne decât să le insuflăm gustul pentru a face bine și să-i învățăm cum să facă asta corect, salvând vieți)
  • Cum ne comportăm corect în situația unui cutremur (un subiect indicat atât pentru copii, cât și pentru părinți).
  • Intâlniri cu Pompierii (îi ajută pe cei mici să afle, pe înțelesul lor, ce înseamnă să fii salvator și, totodată, să le dezvolte un comportament preventiv cât mai devreme).
  • Intâlniri cu Polițiștii (Copiii vor învăța reguli elementare și semne de circulație, cum să traverseze corect sau pe unde se pot plimba cu bicicleta în siguranță.)
  • Cum te înțelegi cu prietenii tăi, animalele de companie? (Vă propunem o prezentare inedită asistată de căței, activități care s-au dovedit a fi pozitive pentru îmbunătățirea abilităților de socializare.
  • Cărțile de povești versus Televizorul, întâlniri cu Psiholog Monica Burcea (Poveștile sunt chei pentru descoperirea lumii într-o manieră armonioasă pentru dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor, iar insuflarea dragostei față de citit le va asigura acestora un echilibru bine venit.)

Ce așteaptă Teatrul Țăndărică în schimb? Să aducă, în sălile sale, peste 10.000 de copii, părinți, educatori, învățători la programul Festivalului Țăndărică Altfel!!!

Foto:  Tandarica Altfel – www.teatrultandarica.ro

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.