Tangaj Dance propune „virtual (living) room” și alte experiențe performative
https://www.ziarulmetropolis.ro/tangaj-dance-propune-virtual-living-room-si-alte-experiente-performative/

Tangaj Dance prezintă în această toamnă trei evenimente dedicate artei performative: virtual (living) room – un performance VR realizat de Simona Deaconescu; Roots and Routes – un turneu naţional care reuneşte spectacole, filme şi ateliere de dans; BLOT – Body Line of Thought – un performance explorativ despre corpul uman.

Un articol de Liliana Matei|20 octombrie 2020

virtual (living) room 31 octombrie și 1 noiembrie, Switch Lab, București    

Un performance conceput și realizat de coregrafa Simona Deaconescu, în care Kadri Sirel, o dansatoare carismatică de origine estoniană, și Zelda, un personaj fictiv construit sub forma unei inteligențe artificiale, care oglindește gândurile lui Kadri, se întâlnesc într-un spațiu mental virtual. Împreună, Kadri și Zelda, încearcă să rezolve misterul din spatele procesului de amintire a unei coregrafii create spontan, dar niciodată prezentată „ca la carte”.

Prezentarea publică este organizată sub forma unei experiențe VR individuale, cu participarea a maxim 5 spectatori pe grupă, în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie, între orele 14:00 și 19:00, la Switch Lab, București.

Accesul este liber și se face în baza unei rezervari pe: https://eu.jotform.com/build/202884817115054.
Detalii: https://www.facebook.com/events/883195332487536/

virtual (living) room a luat naștere în 2019, când coregrafa Simona Deaconescu a fost selectată ca artistă rezidentă a programului european Moving Digits – Augmented Dance for Engaged Audiences, în cadrul căruia a beneficiat de rezidențe de creație la Sõltumatu Tantsu Lava (Tallin, Estonia) și tanzhaus nrw (Dusseldorf, Germania).

Prima parte a proiectului a fost prezentată la LAVAlabs Studio Dusseldorf sub forma unei instalații interactive one-to-one, în care nouă obiecte în miniatură au compus spațiul mental comun generat de întâlnirea dintre Kadri și Zelda. Performance-ul prezentat la București pe 31 octombrie și 1 noiembrie este o reconstrucție a acestui puzzle, la care și-au adus contribuția artiști din domenii diferite.

Evenimentul virtual (living) room respectă măsurile sanitare recomandate de autorități în acest moment. Dacă vor interveni modificări în baza unor noi decizii ale autorităților competente, publicul interesat va primi un link privat pentru vizionare online, cu ajutorul dispozitivelor personale.

Proiectul este produs de Asociația Tangaj Dance și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național*. Partenerii proiectului sunt Hochschule Düsseldorf – University of Applied Sciences, LAVAlabs Studio Dusseldorf, Antares International (scaune.ro).

Roots and Routes – 22 octombrie – 21 noiembrie

Un turneu național virtual, care pune în discuție tema identității transgeneraționale atât la nivel social, cât și la nivel de ADN al mișcării. Programul proiectului conține trei tipuri de activități interconectate ca tematică și abordare, și va fi prezentat în perioada 22 octombrie – 21 noiembrie 2020, în online prin intermediul platformelor Zoom și Eventbook.

În programul Roots and Routes se regăsesc: Daughters, un spectacolul de dans semnat de coregrafa Simona Deaconescu, în care trei femei tinere fac un corp comun cu mamele și bunicile lor, o selecție specială de filme de dans, co-prezentate de BIDFF – Bucharest International Dance Film Festival, precum și patru ateliere de dans contemporan și tehnici mixte, care propun fuziuni între dans și alte tipuri de practici artistice. Atelierele sunt susținute de coregrafa Simona Deaconescu, fondatoare a Colectivului Tangaj Dance, și cele trei artiste dansatoare care fac parte din distribuția spectacolului Daughters: Simona Dabija, Georgeta Corca și Teodora Velescu.

Turneul este organizat în parteneriat cu M Studio (Sfântu Gheorghe), Casa Tranzit (Cluj-Napoca), Areal Colectiv (București), Teatrul 3G (Târgu Mureș) și își propune să activeze comunitățile locale, prin expunerea la forme hibride de exprimare artistică, noi metode de creație, educație și formare pentru profesioniști și publicul larg. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național*.

Mai multe detalii despre programul Roots and Routes aici:

http://www.tangajdance.com/roots-and-routes/

BLOT – Body Line of Thought

Creat și interpretat de Simona Deaconescu și Vanessa Goodman, BLOT propune o serie de situații performative care explorează mișcarea din perspectiva relației pe care o avem cu bacteriile din corpul nostru. Echilibrul dintre lumea micro și lumea macro este mediat de experiența umană și de modul în care ne raportăm la conceptul de ordine.

BLOT este o co-producție între Tangaj Collective (București, RO) și Action at a Distance (Vancouver, CA), bazată pe o colaborare strânsă la nivel de metode de lucru, viziuni asupra corpului, dialog artistic și schimb de resurse între cele două coregrafe fondatoare ale organizațiilor.

Proiectul a beneficiat de o rezidență de cercetare la Cultivamos Cultura, în Sao Luis, Portugalia, ca urmare a selectării celor două coregrafe ca artiste rezidente în proiectul european Biofriction. În condițiile actuale, Simona și Vanessa au lucrat progresiv, dezvoltând proiectul inițial online, și întâlnindu-se ulterior în Sao Luis și București, la Centrul Național al Dansului București, pentru laboratoare de creație, repetiții și filmări.
BLOT se va lansa în perioada 12-15 noiembrie prin acțiuni în paralel în Vancouver și București. Spectacolul va avea premiera online în România prin platforma Eventbook. Proiectul este co-finanțat de Canada Council for the Arts și Administrația Fondului Cultural Național*. Partenerii proiectului sunt Centrul Național al Dansului București, Left of Main, plastic orchid factory, Biofriction și Cultivamos Cultura.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Musicalul Hedwig and the Angry Inch, în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului Stela Popescu, se va juca pentru prima oară pe scena Teatrului Odeon, Sala Majestic, pe 6 decembrie, ora 19.00, în distribuţia Hedwig – Lucian Ionescu, Yitzhak – Ana Maria Ivan, band-ul “The Angry Inch” Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas).

04
/12
/23

Cu Maya și Elfie - o poveste de Crăciun, în regia şi coregrafia Ioanei Macarie, Teatrul Stela Popescu readuce pe scenă magia lunii decembrie la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor pe 9 decembrie, cu două reprezentaţii la orele 10 şi 11,30 şi la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor pe 13 decembrie.

04
/12
/23

Bogdan Mihai Simion, artist, culegător de muzică tradițională și lăutar, unul dintre ultimii cântăreți la cobză din România și realizatoarea Radio România Cultural, Maria Balabaș, cunoscută în special pentru conceptul original al emisiunii Dimineața Crossover, vă invită, din 18 decembrie, de la ora 14.00,  la Radio România Cultural, într-o lume cu personajele arhetipale din societatea secolelor trecute, căutând conexiuni cu lumea contemporană.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

01
/12
/23

La sfârșit de an, Teatrul Metropolis vă propune spectacole-cadouri memorabile, multe deja consacrate, câteva noi și proaspete – toate, povești care sperăm că vă vor oferi experiența unor seri de poveste în cele două săli din strada Mihai Eminescu 89.