Tarelkin, o comedie inventivă şi surprinzătoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/tarelkin-o-comedie-inventiva-si-surprinzatoare/

Tarelkin, o comedie în două acte, se reia luna aceasta – la cererea publicului – la Teatrul Metropolis. Prima reprezentaţie este programată pe 18 ianuarie, de la ora 19.00, cu George Ivaşcu şi cu Doru Ana în rolurile principale.

Un articol de Ziarul Metropolis|17 ianuarie 2014

„Tarelkin“, o comedie în două acte, se reia luna aceasta – la cererea publicului – la Teatrul Metropolis. Prima reprezentaţie este programată pe 18 ianuarie, de la ora 19.00, cu George Ivaşcu şi cu Doru Ana în rolurile principale.

„Spectacolul «Tarelkin» regizat la Teatrul Metropolis de Gelu Colceag este ceea ce în mod tradițional se numeste «o lecție de actorie»”, nota criticul de teatru Cristina Modreanu, în Ziarul Financiar. „George Ivașcu, Doru Ana, Radu Gabriel și Gelu Colceag au pregătit generații întregi de actori, continuând între timp să păstreze legăturile cu scena, ca practicieni – combinație ce dă întotdeauna cele mai bune rezultate. În «Tarelkin», ei se întâlnesc pe aceeași scenă generând o comedie în cel mai adevărat și mai deplin sens al cuvântului – surprinzătoare, inventivă, dinamică și plină de cheful de joc al celor implicați.”

Un decor minimalist și versatil, făcut din scânduri. O muzică viscerală, ca respirația unui dragon adormit. Începe spectacolul: Un bărbat încearcă să-l mituiască pe generalul Varravin (Doru Ana), care scrie la biroul lui. Varravin spune că nu poate accepta o sumă așa de mică, dar asistentul lui, Tarelkin (George Ivașcu), îl convinge s-o ia, cu gândul la comisionul pe care urmează să-l încaseze. Ambii bărbați sunt trași în piept de general, iar Tarelkin, inventiv, își înscenează moartea și plănuiește să scoată bani de la fostul șef, prin șantaj.

tarelkin

George Ivaşcu interpretează personajul principal – Tarelkin

Urmează deghizarea lui Tarelkin (George Ivașcu) în bătrânul Kopîlov, care-i induce în eroare pe polițiști. Apoi și cea a lui Varravin într-un creditor evreu. Accentele comice devin ridicole: Tarelkin/Kopîlov este considerat vampir și arestat. Spectacolul devine o satiră la adresa birocrației și a unui sistem polițienesc nătâng. Aici se termină partea întâi… Partea a doua e și mai și.

„George Ivașcu face din rolul lui Tarelkin o creație care îl așază în rândul celor mai buni actori comici de la noi – acolo unde s-a mai calificat și cu alte roluri de-a lungul timpului -, iar agilitatea cu care schimbă travesti-urile, trecând de la o vârstă la alta și învățându-și iubita cum să facă, la rândul ei, un «rol de compoziție», devenind dintr-o tinerică o babă uitată de Dumnezeu pe lume – sunt părți ale lecției de actorie de care vorbeam mai devreme”, nota Cristina Modreanu, în cronica publicată de Ziarul Financiar.

Foto din spectacolul Tarelkin – arhivă Teatrul Metropolis

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.