Teatrul Evreiesc de Stat, la Târgul de Carte de la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-evreiesc-de-stat-la-targul-de-carte-de-la-londra/

Teatrul Evreiesc de Stat a participat la ediţia din acest an a Târgului Internaţional de Carte de la Londra / London Book Fair.

Un articol de Liliana Matei|19 martie 2017

Aflat la cea de-a 46-a ediție, târgul a reunit peste 1500 de expozanți, din 57 de tări. În cadrul evenimentelor organizate de Institutul Cultural Român sub titlul Eternity Ceaselessly Before Us / Eternitatea, nesfârşită, în faţa noastră, dedicate memoriei poetului şi filozofului B. Fundoianu, România a fost reprezentată de personalități culturale importante: Gabriela Adameşteanu, Alexandru Vakulovski şi Carmen-Francesca Banciu, profesorii Mircea Martin, Ramona Fotiade şi Claudiu Turcuş, autorul şi editorul Peter Forbes, traducătoarea şi profesoara Jozefina Komporaly, jurnalistul şi criticul Nicholas Lezard, traducătorii Andrew Rubens şi Alistair Ian Blyth, Maia Morgenstern, actriță și manager al Teatrului Evreiesc de Stat.

Teatrul Evreiesc de Stat a prezentat joi, 16 martie, spectacolul Janka, de Oscar Speace, cu Maia Morgenstern, în regia lui Toma Enache. Spectacolul a adus în atenția publicului o temă impresionantă – drama trăită de milioanele de evrei care s-au confruntat cu ororile lagărelor de concentrare. Având la bază o poveste reală de viață, spectacolul a fost extrem de bine primit de public, aducând încă o dată dovada aprecierii activității Teatrului Evreiesc de Stat în contextul cultural internațional.

Prezența României la Târgul Internațional de Carte de la Londra a fost susținută de Institutul Cultural Român, prin intermediul Centrului Naţional al Cărţii și al ICR Londra și realizată cu sprijinul Ambasadei României la Londra, al Librăriei Waterstones Piccadilly, al Asociaţiei Editorilor din România, al editurii New York Review of Books, al Teatrului Evreiesc de Stat, TVR Iaşi, precum şi al Muzeului Literaturii Române.

06
/11
/20

„Bine ai venit în America!” de Linda Boström Knausgård, „Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină” de Fang Fang și „Zâmbește” de Roddy Doyle sunt trei dintre cărțile pe care vi le recomandăm în această lună. Două romane a căror acțiune are pe fundal orașul Napoli completează lista.

06
/11
/20

Editura Nemira lansează autobiografia legendarului muzician Carlos Santana – Tonul universal, în colecția Yorick de arte ale spectacolului, tradusă de Mihaela Ioncelescu. În 1967, la San Francisco, după doar câteva săptămâni de la Vara Iubirii, un tânăr chitarist mexican urcă pe scenă la Fillmore Auditorium și cântă un solo de neuitat. Doi ani mai târziu, după un concert legendar la Woodstock, întreaga lume îl știe pe Carlos Santana.

04
/11
/20

La finalul acestei săptămâni, Editura Pandora M le dă întâlnire online cititorilor cu scriitorii Marius Chivu și Bogdan-Alexandru Stănescu, într-un dialog în „VERSIUNE NEEDITATĂ”, față în față, în cadrul căruia cei doi invitați vor vorbi cu franchețe despre literatură, despre povești și zeii lor, despre supraviețuire prin literatură și despre supraviețuirea literaturii în „vremea holerei”.

01
/11
/20

Boualem Sansal se întoarce în librăriile din România cu o distopie-avertisment despre extremismul religios și pericolul pe care el îl reprezintă la adresa libertății.

30
/10
/20

Editura Art a publicat în această toamnă, într-o nouă ediție, a III-a, romanul „Preaiubita”, al americancei Toni Morrison, deținătoare a Premiului Pulitzer pentru Ficțiune și a Premiului Nobel pentru Literatură. O carte de o forță ieșită din comun, semnată de una dintre cele mai mari scriitoare din toate timpurile.

29
/10
/20

În această toamnă, Editura Humanitas Fiction a publicat, în colecția „Raftul Denisei”, prima ediție a romanului „Istoria apelor” de Maja Lunde, autoarea bestsellerului „Isoria albinelor”. Vă invităm să parcurgeți un fragment din noua carte. în centrul căreia regăsim natura și complexitatea spiritului uman!

26
/10
/20

„Arcașul fără arc. Poveşti, pilde și vorbe de duh din China, Japonia și Coreea alese, traduse și prefațate de Ștefan Liiceanu” este un volum captivant despre Asia Orientală, apărut în această lună la Editura Humanitas, din care vă oferim o povestire în exclusivitate. Ediția include ilustrații de Mihail Coșulețu.

26
/10
/20

Pentru lecturile din serile lungi de toamnă, vă propunem un roman nominalizat la Premiul Strega 2019, recent apărut și în limba română, la Editura Polirom: „Adio, fantasme”, de Nadia Terranova (traducere din italiană de Cerasela Barbone).

22
/10
/20

Asociația Culturală Control N a lansat în această săptămână prima ediție a programului educațional De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) – ateliere de autocunoaștere prin scris, care se va desfășura în perioada 19 octombrie – 6 noiembrie, în varianta online, cu 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a din trei școli bucureștene: Școala Gimnazială Nr. 197, Școala Gimnazială Nr. 169 și Școala Gimnazială “Sfinții Constantin și Elena”.

09
/10
/20

Curtea Veche Publishing a lansat volumul „Splendidul mistreț” de Péter Demény. Un poem în proză învăluit într-o atmosferă de basm, o lectură inedită într-un format de buzunar, potrivit pentru orice iubitor de literatură.

08
/10
/20

Romanele „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood și „Oameni anxioși” de Fredrik Backman, din colecția „musai” a Editurii Art, și autobiografia lui Elton John, recent apărută în limba română la Editura Publica, sunt trei dintre recomandările de lectură pe care vi le propunem în această lună.