Teatrul Excelsior, între premiere și festivaluri
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-excelsior-intre-premiere-si-festivaluri/

Teatrul Excelsior porneşte la drum în noua stagiune 2014-2015 cu o tolbă plină de proiecte şi gata de ieşirea în marea lume a festivalurilor. Noul director al Teatrului Excelsior, Adrian Găzdaru, vă propune în această toamnă două premiere cu totul speciale.

Un articol de Petre Ivan|9 septembrie 2014

Cea dintâi, “Kiki și Bozo”, un text sensibil și plin de poezie, scris de Andreea Vălean, este regizată de Peter Kerek și, a intrat deja în repetiții.

Peter Kerek a gândit acest spectacol cu două distribuții, în care îi veți descoperi pe tinerii actori Raluca Botez, Ștefania Dumitru, Lari Cosmin Giorgescu, Dan Clucinschi, Ion Bechet și Alexandru Mike Gheorghiu.

Cea de-a doua premieră va fi „Momo sau strania poveste despre hoții de timp și copilul care le-a înapoiat oamenilor timpul furat”.

O invitație în lumea fantastică a lui Momo, un personaj fabulos creat de Michael Ende. În acest basm-roman, Momo, o fetiță care încearcă să salveze lumea, îi are ca parteneri pe Casiopeea, o ciudată broască țestoasă și pe maestrul Hora.

Dramatizarea este realizată de Lenuș Teodora Moraru, care va semna și regia acestui spectacol.

Cocoșelul neascultător

Cocoșelul neascultător

Dincolo de cele două premiere, Teatrul Excelsior este invitat la cinci festivaluri de gen, printre care la cea de-a patra ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii „Așchiuță” de la Pitești, cu spectacolul-fenomen „Cocoșelul neascultător”, la Festivalului de Teatru pentru Copii “Arcadia”, de la Oradea, vineri, 26 septembrie, ora 10.00 şi la Festivalul „Bucharest Comedy Week”, organizat de ARCUB, duminică, 28 septembrie, la ora 11.00, cu spectacolul de mare succes „Magia Copilăriei”, scris și regizat de actorul Stelian Milu.

Primul matineu duminical din noua stagiune, programat în data de 21 septembrie, la ora 11.00, îi așteaptă pe prichindei, dar și pe părinții lor, la întâlnirea cu “Degețica”, după Andersen, dramatizare și regie Aurel Mitran.

Foto: Teatrul Excelsior, premiere si festivaluri – teatrul exccelsior, facebook

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.