Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely a pus în vânzare biletele pentru a treisprezecea ediție a TESZT
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-maghiar-de-stat-csiky-gergely-a-pus-in-vanzare-biletele-pentru-a-treisprezecea-editie-a-teszt/

Festivalul Euroregional de Teatru va avea loc între 22-29 mai 2022. Selecţia reuneşte 24 de spectacole ce reflectă schimbările de paradigmă petrecute în lume şi transfigurarea percepţiilor personale despre proximitate şi interioritate, despre spaţiul social şi cel personal, în urma pandemiei de COVID 19 în ultimii doi ani – şi îşi propune să dea un boost-impuls pentru reîntâlnirea spectatorului cu artiştii, pentru restaurarea comunităţii teatrale.

Un articol de Petre Ivan|10 mai 2022

Programul festivalului reunește mai multe spectacole înscrise pentru apelul deschis lansat de TESZT înainte ca lumea artistică să fie bulversată de restricțiile pandemice. Pe lângă acestea, TESZT#13 are în selecție spectacole relevante produse în ultimii doi ani în Europa, cu accent pe producțiile care sondează resorturile profunde ale fragilității și ale rezilienței sufletești și modul în care umanitatea se recompune în urma cutremurului pandemiei Covid19. Este și ocazia ca teatrul-gazdă să prezinte unui public internațional spectacolele sale recente, lucrate la începutul și în timpul pandemiei – „Tragedia omului” (r. Silviu Purcărete) și „Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea” (r. Adrian Sitaru).

Spectacolele selectate din regiune pentru 23, 24 și 25 mai problematizează răspunderea celor (ne)implicați în război și trauma popoarelor care au trecut prin război civil – toate pot fi citite în altă lumină prin prisma conflictelor actuale. Astfel, „Șapte Spaime” (Teatrul Național Bosniac Zenica, r. Selma Spahić) vorbește despre războiul civil din fosta Iugoslavie, în timp ce „Eichmann la Ierusalim” (Teatrul de Tineret Zagreb, r. Jernej Lorenci) pune problema răspunderii colective, a răului potențial pornind de la cartea Hannei Arendt, iar „History of Motherfuckers” (Teatrul Național Bitola, r. Urbán András) reia într-o estetică punk motivele războiului și trădării din „Coriolanus” de W. Shakespeare.

În 24, 25 și 26 mai TESZT găzduiește trei spectacole de dans contemporan, distincte ca stilistică și energie. „May B”, inspirată din opera lui Samuel Beckett, este superproducția coregrafiată de Maguy Marin din Franța, o adevărată vedetă a dansului contemporan, un spectacol care în ultimii 30 de ani a schimbat multiple distribuții și s-a jucat pe mii de scene. Josef Nadj revine la TESZT cu „OMMA”, coregrafie pentru opt dansatori africani care își întrepătrund influențele, tradițiile, limbajele artistice. „Empty Floor”, producția trupei Imperfect Dancers, rezidentă la Opera din Pisa, transpune în mișcare subiectul delicat al maladiei Alzheimer.

Din spațiul teatral maghiar vin la TESZT companii care propun o regândire contemporană a unor texte sau forme dramaturgice clasice, experimentează cu forme de meta-teatru și cu ideea de teatru în teatru: „Balade scurte sângeroase” (Compania Forte – Lukács Miklós Cimbiosis Trio – Teatrul Pannon Várszínház, r. Horváth Csaba), „Cavalerii doamnei excitate: operetă de gală sindicalistă din Subotica” (Teatrul Kosztolányi Dezső Subotica, r. Urbán András) și „Richard al III-lea se interzice” (Teatrul Szkéné – Asociația Teatrală Ocazională Vádli din Budapesta, r. Szikszai Rémusz).

Cel mai lung spectacol din TESZT va dura 10 ore – „încă fără titlu”, regia Tomi Janezič, Teatrul de Tineret Ljubljana – un adevărat maraton prin zeci de povești de dragoste și versiuni diferite ale motivului Don Juan. Din seria spectacolelor cu iubiri de poveste face parte și „Leonce și Lena” (Teatrul German de Stat Timișoara). „Gaia. Marea de dorință” (Kristóf Szábo FACE Ensemble, Germania) reprezintă un performance cu elemente de teatru fizic și bondage art, iar monodrama „Mistero Buffo” este un adevărat tur de forță pentru actorul-orchestră croat Dražen Šivjak. Extensie –Teszt, o secțiune aparte, reunește spectacole independente, în 23-28 mai. Din Timișoara producțiile selectate sunt „Orașul paralel” (Teatrul Maghiar-Diogene-CiviCultura), „Je suis Giselle” (Unfold Motion), „Animal Crossing” (Teatrul Basca), toate cu acces gratuit, și „dosztoievskij b@r/reopening” (Compania Independentă Arte-Factum), spectacol cu acces exclusiv prin rezervare, iar din străinătate vor fi prezenți Marco Chenevier cu „O singură răsuflare” – spectacol itinerant prin zona centrală a orașului și Teatro dei Venti cu „Moby Dick”, o superproducție de dimensiuni impozante inspirată de romanul lui H. Melville.

Trei concerte de jazz, rock, world-music vor convinge spectatorii TESZT să rămână în teatru seara târziu. „Selfie Concert”, cea mai recentă lucrare a lui Ivo Dimchev, este o „sculptură muzicală”, în care artistul investighează interacțiunea dintre interpret și public, un motiv și un mod diferit de a fi împreună. Lukács Miklós Cimbiosis Trio își prezintă cel mai recent album de jazz, „Music from the solitude of timeless minutes”, iar în playlistul trupei belgrădene Vrooom vor fi melodiile compuse pentru peste 30 de spectacole de teatru.

Biletele sunt disponibile pe www.tm-t.biletmaster.ro si la casa de bilete a teatrului (orar 10-13 și 16-19 de luni până vineri) la prețul de 50 lei per spectacol, cu abonamente de 450 de lei pentru 15 spectacole, 350 lei pentru 10 spectacole, 175 de lei pentru 5 spectacole. Biletul pentru spectacolul-maraton „încă fără titlu” costă 100 de lei și nu este cuprins în variantele de abonament. Toate spectacolele sunt traduse în limba română, engleză și maghiară, după caz.

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.