Teatrul Metropolis acorda stele pentru Liviu Ciulei, Ion Lucian, Emil Hossu si Serban Ionescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-acorda-stele-pentru-liviu-ciulei-ion-lucian-emil-hossu-si-serban-ionescu/

  Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti şi Cocor  vă invită vineri, 14 decembrie la un eveniment unic, menit să omagieze marii artişti ai scenei româneşti, cu ocazia Sfântului Filimon, ocrotitorul făuritorilor de spectacole.   Aşadar, de la ora 09.30, vă aşteptăm la Mănăstirea Radu Voda (Zona Unirii) unde, în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea […]

Un articol de Andrada Văsii|12 decembrie 2012

 

Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti şi Cocor  vă invită vineri, 14 decembrie la un eveniment unic, menit să omagieze marii artişti ai scenei româneşti, cu ocazia Sfântului Filimon, ocrotitorul făuritorilor de spectacole.

 

Aşadar, de la ora 09.30, vă aşteptăm la Mănăstirea Radu Voda (Zona Unirii) unde, în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea teatrului şi filmului românesc, va avea loc Sfânta Liturghie cu slujba de pomenire a actorilor trecuţi la Domnul şi slujba de binecuvântare a celor vii.

 

Incepând cu orele 13.00, în prezenţa Primarului General al Municipiului Bucureşti, prof.dr. Sorin Mircea Oprescu, vor fi decernate, in memoriam, pe Aleea Celebrităţilor din capitală patru mari stele: Liviu Ciulei, Ion Lucian, Emil Hossu, Şerban Ionescu.

 

 “Avem bucuria ca în preajma sărbătorilor de iarnă, în ziua de Sfântul Filimon, ocrotitorul făuritorilor de spectacole, să readucem în memoria publicului patru mari stele ce strălucesc deja în Galaxia Teatrului Românesc: Liviu Ciulei, Ion Lucian, Emil Hossu, Şerban Ionescu. În sufletele noastre se vor aprinde reflectoare de înaltă tensiune a emoţiilor ce vor clipi etern prin amintirile lor care vor rămâne vii în inimile noastre.”, declară George Ivaşcu, Directorul Teatrului Metropolis.

 

Decernarea celor patru stele se va face în prezenţa foştilor colegi, a prietenilor şi a rudelor artiştilor decedaţi. De asemenea, în cadrul evenimentului,  rudele artiştilor vor primi “Placheta Bucureştiului” oferită de Primarul General al capitalei dar şi câte o stea din aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.

“Acordam azi, in memoriam,  stele pe Aleea Celebrităţilor celor 4 mari artişti: Liviu Ciulei, Emil Hossu, Ion Lucian şi Serban Ionescu. Deşi aceştia nu mai sunt printre noi, îi vom purta mereu în sufletele noastre, amintindu-ne cu drag de rolurile memorabile pe care le-au interpretat.”, a declarat Cătălina Toaxen, Director de repoziţionare şi expansiune Cocor.

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţial de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi Cocor, care găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România. Celebrul Walk of Fame românesc a debutat în ianuarie 2011. Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului strălucesc deja stelele altor mari personalităţi: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Ştefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Marin Moraru, Iurie Darie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Costel Constantin

 

Vă aşteptăm cu drag!

20
/06
/23

Spectacolul are la bază textul „Exit, Pursued by a Bear“ al scriitoarei americane Lauren Gunderson, unul din cei mai jucați dramaturgi contemporani americani. Piesa este o comedie neagră, iar adaptarea românească, sub regia lui Laurențiu Rusescu, conține și o serie de date referitoare la violența asupra femeilor în familiile din România, adăugând o dimensiune serioasă poveștii, devenind astfel și un manifest împotriva violenței domestice.

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.

20
/06
/23

Spectacolul „Lumea lui Frank” după textul dramaturgului Alexandru Popa, pus în scenă de Vlad Zamfirescu, la Teatrul Metropolis, propune un joc ușor terifiant, pe de o parte eliberator, care la final te așază față în față cu propria realitate, cu propriile întrebări despre realitate, despre adevărul lumii tale.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.