Teatrul Metropolis, invitat al celui mai important festival de teatru – FNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-invitat-al-celui-mai-important-festival-de-teatru-fnt/

Producţiile Teatrului Metropolis au devenit o prezenţă constantă în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), două fiind titlurile selectate pentru ediţia din acest an, 2017.

Un articol de Teatrul Metropolis|9 octombrie 2017

AMADEUS, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, Premiul de Excelență, Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (Andrei Huțuleac) la Gala UNITER 2017, și ȘI NEGRU ȘI ALB ȘI GRI, scris și regizat de Mimi Brănescu, producție ce aduce cu frustețe în prim plan universul mundan al zilelor noastre.

„Amadeus” de Peter Shaffer atinge o temă majoră a umanității. Ne propune să reflectăm asupra antagonicului motiv geniu-mediocritate, conducându-ne astfel spre sensul mai profund al teatrului – eterna raportare metafizică la divinitate, la Univers. O echipă omogenă de tineri creatori ce definesc o nouă paradigmă a modalității de expresie a artei actorului, din care fac parte George Costin (Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Gala UNITER 2012), Andrei Huțuleac, Nicoleta Hâncu (Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar la Gala UNITER 2013), Alexandru Pavel, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Alin Florea, va putea fi văzută pe scena Teatrului Metropolis sâmbătă 28 și duminică 29 octombrie, de la ora 18:00.

Și negru și alb și gri”, spectacolul de autor al lui Mimi Brănescu – actor, regizor, cunoscut publicului larg pentru scenariile de film și TV, reflectă fără false pudori un univers imediat. Este un spectacol al încălcării tabu-urilor, o saga despre adevărurile care mușcă din carnea personajelor, în care comicul rezidă din neiertătoarea imagine în oglindă pe care autorul ne-o așază în față. Relațiile suculente între personaje, adevărurile ascunse, drama reală sunt maiestuos infățișate de actorii Dana Dogaru, Carmen Tănase, Mirela Oprișor, Natalia Călin, Adrian Titieni, Vlad Zamfirescu, Tudor Aaron Istodor – cunoscuți publicului și din producțiile cinematografice. „Și negru si alb și gri” poate fi văzut în cadrul FNT, pe 25 octombrie, începând cu ora 18:00 și pe 26 octombrie, de la ora 21:00.

„Și negru și alb și gri” / Teatrul Metropolis (Foto: Maria Ștefănescu)

Festivalul Național de Teatru, ajuns anul acesta la cea de-a 27-a ediție, are loc în perioada 20-30 octombrie 2017. Producătorii Festivalului Național de Teatru sunt UNITER – Uniunea Teatrală din România și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, coproducător Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Partener: Institutul Cultural Român. Ediţia de anul acesta îi este dedicată marelui actor Victor Rebengiuc. Bilete la spectacole: www.mystage.ro/fnt. Informații despre spectacole pe www.fnt.ro.

Ediție desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Foto sus: „Amadeus” / Teatrul Metropolis

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.