Teatrul Mic, 50 de ani de existenţă – proiecţii, light design şi Nicu Alifantis
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-mic-50-de-ani-de-existenta-proiectii-light-design-si-nicu-alifantis/

Teatrul Mic din Bucureşti sărbătoreşte 50 de ani de existenţă sâmbătă, printr-un program în care se vor îmbina trecutul şi prezentul şi care va include proiecţii, light design şi un recital susţinut de Nicu Alifantis.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2014

Înaintea sărbătorilor de iarnă, Teatrul Mic are propria sărbătoare. Astfel, sâmbătă, de la ora 20.00, va avea loc seara de gală „Teatrul Mic.50”, care va celebra cei 50 de ani de existenţă ai acestei instituţii.

Spectacolul va începe din stradă. Clădirile fantomatice vor fi canavaua unor proiecţii şi a unui concept de light design care le va aduce la viaţă. Spiritul vechiului Sărindar îi va însoţi pe cei care sunt aşteptaţi pe covorul roşu la Teatrul Mic, notează Mediafax.

În cadrul evenimentului va fi proiectat în premieră un documentar realizat special pentru acest eveniment de Televiziunea Română, care include mărturii filmate ale spectacolelor păstrate în Arhiva TVR.

Valeria Seciu  şi Ştefan Iordache, in Maestrul şi Margareta, la Teatrul Mic

Valeria Seciu şi Ştefan Iordache, in Maestrul şi Margareta, la Teatrul Mic

Ultimul act al spectacolului aniversar va fi unul muzical: un recital susţinut de Nicu Alifantis alături de trupa sa, „un cadou de suflet din partea unui artist al cărui destin profesional s-a pliat în repetate rânduri pe cel al Teatrul Mic”.

Despre Teatrul Mic

În 1914, la Bucureşti s-a înfiinţat un nou teatru, care a purtat numele actriţei Maria Filotti. După cel de-Al Doilea Război Mondial, teatrul a devenit o instituţie de stat şi a purtat, pe rând, denumirile Studioul Actorului de Film „Constantin Nottara” şi Teatrul pentru tineret şi copii, după care a fost botezat în 1964 cu numele său actual şi a intrat în familia teatrelor mici din Europa, potrivit site-ului instituţiei.

Teatrul Mic îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au avut, ulterior, strălucite cariere internaţionale: Liviu Ciulei a debutat aici, Radu Penciulescu, Crin Teodorescu, Cătălina Buzoianu şi Silviu Purcărete au lucrat pe această scenă mulţi ani. Tot aici s-au lansat şi o mulţime de mari actori, dintre care Gh. Ionescu Gion, Ion Marinescu, Octavian Cotescu, Olga Tudorache, Leopoldina Bălănuţă, Valeria Seciu, Ştefan Iordache, Mitică Popescu.

Foto: Teatrul Mic, 50 de ani de existenţă – teatrulmic.ro

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.