Teatrul Naţional Slovac din Bratislava vine la TNB cu „Nevasta păstorului”
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-slovac-din-bratislava-vine-la-tnb-cu-nevasta-pastorului/

Teatrul Naţional Slovac din Bratislava (SND) va susţine o unică reprezentaţie cu piesa Nevasta păstorului de Ivan Stodola, o punere în scenă netradiţională a unui titlu clasic al dramaturgiei slovace, în regia lui Roman Polák. Spectacolul va avea loc vineri 7 octombrie 2016, ora 19.00, la Sala Pictura a TNB şi va fi titrat în limba română (traducerea Mircea Dan Duţă).

Un articol de Petre Ivan|28 septembrie 2016

Tragedie contemporană concentrată, Nevasta păstorului vorbeşte despre dileme morale universale prin intermediul unui  teatru viu, preocupat atât de relaţiile şi crizele interumane, cât şi de cele economice.

Spectacolul prezintă puternica poveste a unei femei, o mamă iubitoare care, fără a avea vreo vină, sfârșește într-o situație disperată — devine, fără voia ei, soția a doi bărbați și are câte un fiu cu fiecare dintre aceștia. Între cei doi bărbați imposibil de împăcat, ea alege să-și fie loială sieși…

Printre interpreții care vor putea fi văzuți pe scena TNB se numără decana de vârstă a SND, cea mai longevivă membră a Secției Dramatice, Mária Kráľovičová  (născută în 1927), care slujește această scenă de peste 70 de ani, fiind prima interpretă slovacă a Julietei și Ofeliei !

Regizor cu semnătură specifică, inconfundabilă, Roman Polák a creat mai mult de 100 de spectacole foarte bine primite de critici și de public.

Turneul la Bucureşti este unul dintre evenimentele slovace, diplomatice şi culturale ce au loc în această perioadă şi prefaţează vizita în România a Președintelui Republicii Slovace, dl. Andrej Kiska.

Teatrul Naţional Slovac nevasta-pastorului_bz-7 nevasta-pastorului_bz-10 nevasta-pastorului_bz-15

Foto: Teatrul Naţional Slovac, Nevasta păstorului – tnb.ro

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.