Teatrul Nottara reabilitează comedia bulevardieră – FEST(IN) pe Bulevard
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-nottara-reabiliteaza-comedia-bulevardiera-festin-pe-bulevard/

Teatrul Nottara, susţinut de Primăria Bucureşti şi Consiliul General Bucureşti, organizează, cu sprijinul UNITER, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru – FEST(IN) pe Bulevard. Evenimentul se va desfăşura în Bucureşti, în două etape: între 10 şi 22 octombrie, respectiv, în zilele de 23 şi 24 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|22 iulie 2016

În semn de mulţumire pentru spectatorii care au sprijinit Teatrul Nottara în cele 7 luni de „exil instituţia a pregătit o ofertă specială pentru spectacolele din festival, valabilă până la 31 iulie: biletele de la categoria de preţ 47,56 lei vor fi cumpărate online la tariful de 29,16 lei, exlusiv pe site-ul Teatrului Nottara.

Cele patru secţiuni principale ale manifestării sunt deja consacrate:

Secțiunea Bulevardul Comediei.

Din respect pentru preferinţele publicului bucureștean, Teatrul Nottara încearcă, din răsputeri, să reabiliteze comedia bulevardieră, ca specie onorabilă a genului dramatic. Fireşte, cu condiţia unor producţii de calitate. Secțiunea din acest an va cuprinde spectacole cu mare succes de public, semnate de creatori aşezaţi sub semnul excelenţei.

Secţiunea Competitivă I – Crize de familie

Secțiunea Competitivă II – NETA

Secţiunea va cuprinde spectacole ale unor teatre din rețeaua de festivaluri NETA (New European Theatre Action): România (Teatrul Nottara este FEST(IN) membru NETA din 2015), Kosovo, Bulgaria, Serbia, Croația. Secțiunea Premiere în FEST(IN). Teatrul Nottara va prezenta cele mai recente producții ale sale.

Din 2015, în festival a fost inclusă secțiunea In memoriam, dedicată unor mari artiști, dispăruţi dintre noi. În cadrul aceastei ediții, aducem omagiul nostru actorilor: Emil Hossu, George Alexandru, Ştefan Radof şi Corneliu-Dan Borcia.

Secțiunea Multi Art EXIT, festival de teatru pentru persoane private de libertate ajuns la cea de-a VIII-a ediție, se va desfășura în zilele de 23 și 24 noiembrie.

Eveniment unic în Europa

Este un eveniment unic în Europa, în care deţinuţii primesc un rol, la propriu, cu totul inedit în contextul destinului lor. Se încearcă astfel generarea unei atitudini de reconsiderare a relației penitenciarului cu societatea, din perspectiva procesului de reintegrare socială a celor privaţi de libertate.

În formula completă, FEST(IN) pe Bulevard mai cuprinde colocvii, spectacole-lectură (dedicate, în această ediţie, dramaturgiei maghiare contemporane), evenimente stradale, lansări de carte de teatru, vernisajul unei expoziții de fotografie.

Programul complet al festivalului poate fi consultat aici.

Foto: FEST(IN) pe Bulevard – www.nottara.ro

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.