Teatrul Stela Popescu, în Parcul Edenland, cu Dl. Goe şi ai lui
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-stela-popescu-in-parcul-edenland-cu-dl-goe-si-ai-lui/

În Parcul Edenland vă puteţi întâlni sâmbătă, 26 august 2017, de la ora 12.30, cu o nouă atracţie : musicalul Dl. Goe şi ai lui, o producţie prezentată de Primaria Municipiului Bucuresti prin intermediul Teatrului Muzical „Stela Popescu”.

Un articol de Petre Ivan|24 august 2017

Dl. Goe şi ai lui este un spectacol în care cap de afiş este chiar Stela Popescu, în rolul Mam Mare, iar din distribuţie mai fac parte Domnul Goe: Raluca Straia, Mamițica: Andreea Blidariu, Tanti Mița: Ramona Olteanu, Conductorul : Silviu Mihăilă, Autorul : Ștefan Popov, Copilul bâlbâit : Ștefan Fieraru, Alți călători : Adrian Dima, Florian Bala, alături de baletul Teatrului Muzical „Stela Popescu”. Muzicalul este compus de Roman Vlad, scenariul și regia sunt semnate de Dan Tudor, iar coregrafia de Ștefan Soare.

Spectacolul este o tălmăcire contemporană, vie și palpitantă, a schiţelor lui Caragiale, o producţie care îmbină comicul de situaţie cu neprevăzutul, o derulare filmică sub inspirata baghetă regizorală a lui Dan Tudor. Goe, Mamiţa, Mam Mare, călătorii ciudaţi – toţi aşteaptă publicul în trenul buclucaş, în toate gările uitate de Dumnezeu, în care orice se poate întâmpla!

Este prima data cînd Teatrul “Stela Popescu” apare într-un astfel de cadru, Edenland Park fiind cunoscut ca o destinaţie ideală pentru aventura în aer liber, relaxare şi distracţie în familie sau cu prietenii.

Fiind cel mai mare si cel mai sigur parc de aventura din Romania, Edenland Park oferă o varietate largă de activităţi în aer liber, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii de toate vârstele, iar acum găzduieşte şi atractivul spectacol al Teatrului “Stela Popescu”.

Aflat la doar 20 de minute distanţă de Bucuresti, pe Str. Cantonului nr. 12, Baloteşti, Edenland Park a creat programe de activităţi pentru toate gusturile, cărora li se adaugă acum şi spectacolul Teatrului “Stela Popescu”.

Foto: Teatrul Stela Popescu,  Dl. Goe şi ai lui – Mihail Cratofil

01
/08
/23

Cramele Recaș, partener principal al proiectului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023, continuă inițiativele pentru susținerea culturii, turismului și promovării vinului românesc prin lansarea „Bufetului Simțurilor: o expoziție interactivă a elementelor care definesc experiența degustării vinului, prin folosirea simțurilor vizual, olfactiv și „gustativ”.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.