Teatrul Țăndărică prezintă de Ziua Mondială a Teatrului, în premieră, spectacolul ,,Fata babei și fata moșneagului’’
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-tandarica-prezinta-de-ziua-mondiala-a-teatrului-in-premiera-spectacolul-fata-babei-si-fata-mosneagului/

Joi 21 martie, de Ziua Mondială a Teatrului de Animaţie, va avea loc premiera oficială a spectacolului „Fata babei şi fata moşneagului” , de la orele 18.00; la cererea publicului, o altă reprezentaţie va avea loc joi, 28 martie, la orele 18.00.

Un articol de Andrada Văsii|19 martie 2013

Joi 21 martie, de Ziua Mondială a Teatrului de Animație, va avea loc, de la orele 18.00, premiera oficială a spectacolului „Fata babei și fata moșneagului” Și, la cererea publicului, o altă reprezentaţie joi, 28 martie, la orele 18.00.

În luna martie când Teatrul de Animație Țăndărică aniversează 68 de ani de la primul spectacol, pregătim  „un mărţişor” mai special pentru cei mici.

Noua versiune reprezintă o lectură modernă, plină de umor și sensibilitate a poveștii lui Ion Creangă și apelează, pe lângă mijloacele clasice ale teatrului de animație (păpuși de diverse tipuri, de la wayang la cele compuse, de mari dimensiuni) la proiecții.

Daniel Stanciu, cel care semnează scenariul și regia a dorit să rămână fidel scriiturii bardului de la Humulești întărind, prin culoare și ritm, morala conform căreia valorile general umane precum cinstea, bunătatea, hărnicia si frumusețea sufletească pot trece peste orice greutăți și ne ajută să răzbatem în viață.

Scenografia  aparține Danielei Drăgulescu iar ilustrația muzicală lui Vasile Manta.

Distribuția  este compusă din “aripa tânără” a teatrului: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu.

 

Mesajul lui Roberto de Simone cu ocazia Zilei mondiale a teatrului de animație- 21 Martie 2013:

Prima mea intalnire cu Pulcinella vine din negura memoriei mele; din primele zile ale copilăriei când Pulcinella era in imaginația oricărui copil napoletan. Puteai să-l întâlnești pe străzi, în coșurile magnifice ale vânzătorilor ambulanți de jucării sau pe tarabele pentru sărbătorile de Sfântul Iosif, Epifanie sau Piedigrotta, unde jucăriile tradiționale erau expuse la vânzare. Printre acestea, se afla și un Pulcinella mic, montat pe un car și cu o tijă, care bătea mecanic din mâinile ce aveau talgere din alamă. Mai era și o altă jucărie, foarte răspândită compusă dintr-un con din carton roșu. În interior era inserată o trompetă prevăzută cu o pivetta cu care se putea interpreta refrenul unei tarantele tradiționale. Din acest manej mai făcea parte un mecanism dintr-un fir de fier introdus in con și acționat de un copil, făcea să urce și să coboare o marionetă cu capul lui Pulcinella și a cărui cămasă albă era lipită de marginea circulară a conului.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.