Tenorul Placido Domingo a primit Inelul de Onoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/tenorul-placido-domingo-a-primit-inelul-de-onoare/

Tenorul spaniol Placido Domingo, unul dintre superstarurile muzicii lirice, a fost recompensat cu cea mai înaltă distincţie acordată de Opera din Viena (Staatsoper), Inelul de Onoare, pentru cei 45 de ani de prezenţă ai artistului pe scena vieneză. Miercuri seară, la finalul unei reprezentanţii a operei „Simon Boccanegra”, de Giuseppe Verdi (1813-1901), în care a […]

Un articol de Andrada Văsii|16 noiembrie 2012

Tenorul spaniol Placido Domingo, unul dintre superstarurile muzicii lirice, a fost recompensat cu cea mai înaltă distincţie acordată de Opera din Viena (Staatsoper), Inelul de Onoare, pentru cei 45 de ani de prezenţă ai artistului pe scena vieneză.

Miercuri seară, la finalul unei reprezentanţii a operei „Simon Boccanegra”, de Giuseppe Verdi (1813-1901), în care a interpretat rolul principal, tenorul Placido Domingo, în vârstă de 71 de ani, vizibil emoţionat, a primit Inelul de Onoare, pe scena principală de la Staatsoper, în mijlocul colegilor săi din distribuţia acestui spectacol.

Distincţia i-a fost înmânată de ministrul austriac al Culturii, Claudia Schmied, care l-a avut alături de ea pe directorul general al Operei din Viena, francezul Dominique Meyer.

Placido Domingo a debutat pe scena de la Staatsoper pe 19 mai 1967 în rolul principal din opera „Don Carlo”, de Verdi, şi, de atunci, a cântat pe aceeaşi scenă de 190 de ori. În plus, tenorul spaniol a avut alte 34 de apariţii la Opera din Viena în calitate de dirijor.

Placido Domingo va reveni la Staatsoper pe 17, 21, 24 şi 28 februarie 2013, din nou în opera „Simon Boccanegra”, iar apoi va dirija „Romeo şi Julieta”, de Charles Gounod, pe 21, 25 şi 28 iunie 2013.

Placido Domingo, în vârstă de 71 de ani, este un tenor spaniol renumit pe plan mondial pentru forţa şi versatilitatea vocii sale puternice, capabilă să stăpânească toate notele şi tonurile registrului dramatic. De la debutul său, în rolul Alfredo din opera „La Traviata” de Verdi, în anul 1959, Placido Domingo a interpretat peste 130 de roluri, devenind astfel tenorul care a interpretat cele mai multe partituri din lume.

 

 

Sursa: Mediafax

11
/01
/15

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Continui încercarea de a oferi un tablou al noii generații de actori români cu un nou interviu-portret. Astăzi, Anghel Damian, 24 de ani.

11
/01
/15

Casa de Producție TVR a programat luni, 12 ianuarie, de la ora 20.10, la TVR 2, spectacolul „Ce facem cu violoncelul?”de Matei Vişniec, în regia artistică a lui Nicolae Scarlat (premiera tv: 1990). Dialogul absurdului începe într-o sală de așteptare... Omul cu ziarul (Claudiu Istodor), Bătranul cu Baston (Gheorghe Dănilă) și Doamna cu Voal (Camelia Zorlescu) devin vizibil deranjați de prestația de neoprit a Omului cu Violoncel (Dan Joițoiu).

11
/01
/15

Filmele "Birdman" şi "Boyhood" sunt marile favorite la Globurile de Aur, a doua distincţie ca importanţă din cinematografia americană după Oscaruri, ce vor fi decernate în noaptea de duminică spre luni, într-o gală la care participă nume mari de la Hollywood şi va fi urmărită în lumea întreagă.

10
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Mommy”, al cincilea lungmetraj al indecent de tânărului cineast canadian Xavier Dolan (25 de ani), este o „tectonică a sentimentelor” ambalată în încadraturi, culori și sunete electrizante, folosite cu o dezinvoltură frapantă.

09
/01
/15

Joi, 15 ianuarie 2015, de la ora 19.00, pe scena Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc o reprezentație cu piesa Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule? de Cătălin Ștefănescu, în regia lui Alexandru Dabija, cu actorii Marcel Iureș și George Mihăiță. Produs de Teatrul ACT, spectacolul este o adaptare după romanul Moromeții de Marin Preda.

09
/01
/15

“Orașul câinilor / White God” în regia lui Kornél Mundruczó, propunerea Ungariei la categoria Cel mai bun film străin, este inclus în programul “9 pentru Oscar” la Cinema Studio din București. Evenimentul are loc în capitală între 9 și 15 ianuarie, cu o săptămână înaintea anunțării nominalizărilor celei de 87-a ediții a premiilor Academiei Americane de Film. Cele două proiecții sunt programate duminică, 11 ianuarie, de la ora 14:00 și joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00.

09
/01
/15

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, "Autoportretul unei fete cuminți", va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (21 Ianuarie- 1 Februarie 2015), secțiunea "What the F?!".

09
/01
/15

În luna ianuarie, publicul de toate vârstele are ocazia de a viziona unul dintre cele mai îndrăgite și longevive spectacole din repertoriul Operei Comice pentru Copii, “O noapte furtunoasă”. În regia lui Mircea Diaconu, celebra piesă scrisă de I.L. Caragiale este adaptată publicului tânăr, rămânând an de an în actualitate.

09
/01
/15

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va oferi publicului în 2015 - pe lângă cele 35 de spectacole din repertoriul current – piese de actualitate și povești nemuritoare citite în cheie contemporană, întâlniri cu marea dramaturgie în viziuni de referință, cu piesa românească și cu spectacolul de autor.