Tenorul Vasile Moldoveanu va fi decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor
https://www.ziarulmetropolis.ro/tenorul-vasile-moldoveanu-va-fi-decorat-cu-ordinul-national-steaua-romaniei-in-grad-de-comandor/

Tenorul Vasile Moldoveanu va fi decorat de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor.   Decretul de decorare a artistului a fost semnat miercuri de Traian Băsescu. „Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru talentul şi dăruirea de excepţie prin care s-a impus, timp de mai multe decenii, pe marile scene ale […]

Un articol de Andrada Văsii|24 ianuarie 2013

Tenorul Vasile Moldoveanu va fi decorat de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor.

 

Decretul de decorare a artistului a fost semnat miercuri de Traian Băsescu.

„Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru talentul şi dăruirea de excepţie prin care s-a impus, timp de mai multe decenii, pe marile scene ale lumii, afirmând valoarea şcolii româneşti de canto şi imaginea ţării noastre pe plan internaţional, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» – în grad de Comandor maestrului Vasile Moldoveanu, tenor”, se arată în comunicatul de pe site-ul preşedinţiei.

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Culturii, Daniel-Constantin Barbu.

Tenorul român Vasile Moldoveanu s-a născut la Constanţa, în 6 octombrie 1935. A debutat la Opera Naţională din Bucureşti în anul 1966, în rolul Rinuccio din „Gianni Schicchi”, de Giacomo Puccini. În 1972 a apărut pentru prima dată la Opera de Stat din Stuttgart în rolul Edgardo din „Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti, în 1976 la Opera de Stat din Munchen şi la Opera de Stat din Viena. În 1977 a avut contracte la operele din Berlin şi Chicago iar în 1978 la opera de stat din Hamburg.

Debutul său la Metropolitan Opera s-a produs în 1979 cu Pinkerton în „Madama Butterfly”, de Giacomo Puccini. În anii ’80 şi ’90, Vasile Moldoveanu a avut un program foarte încărcat în multe oraşe din Germania, cântând cu regularitate la Stuttgart. A putut fi ascultat la Zurich în 1980 în Attila, la Monte Carlo, unde locuia în acea vreme, în „Lucia di Lammermoor” (1982), la Teatro Regio di Parma în Don Carlo şi la Caracalla în Roma în „Turandot”, de Giacomo Puccini (1986).

În 1988 a cântat la opera din Nisa şi la Marsilia în 1990.

 

 

Sursa: Mediafax

03
/07
/17

Universul piesei care prinde contur (și culoare) în jurul lui Molly Sweeney s-ar putea intitula despre văzute și nevăzute. Sau despre realitate și imaginație. Nu e vorba de dihotomii ci dimpotrivă, de complementarități providențiale. La fel cum, crescute din trunchiul aceleiași povești, monologurile actorilor prind rădăcină, înmuguresc, se intersectează, devin arborescente, dând profunzime uneia dintre cele mai emoționante felii de viață. Tranche de vie. Mihaela Trofimov, Constantin Cojocaru, Liviu Pintileasa. Pacienta, doctorul, soțul.

03
/07
/17

Actorul american Tom Cruise împlinește, astăzi, 55 de ani. Cruise a fost nominalizat la trei premii Oscar și a câștigat trei Premii Globul de Aur. În 2006, revista Forbes l-a desemnat cea mai puternică celebritate din lume. Tot într-o zi de 3 iulie se năștea scriitorul Franz Kafka și se stingea din viață Jim Morrison, solistul trupei The Doors.

02
/07
/17

Cehov avea un cocor care îl urma peste tot, Daniel Defoe a avut un fiu cu o vânzătoare de stridii, Joyce se temea de tunet, Dickens de lilieci și Freud de trenuri, Voltaire bea într-o singură zi 50 de cești de ceai și 20 de cafea, tatăl lui Molière a fost tapițer și al lui Baudelaire – zugrav, iar Rainer Maria Rilke a murit după ce s-a înțepat în spinul unui trandafir.

02
/07
/17

"La urma urmei, lumea e plină de rataţi. Câţi ar putea spune că şi-au văzut împlinite toate aşteptările? Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii "ratat" trebuie să fi avut nişte visuri înalte, nişte ambiţii mari." - Octavian Paler. Într-o zi de 2 iulie se năşteau scriitorii Octavian Paler şi Hermann Hesse. În aceeşai zi se stingeau din viaţă legendarul domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare, astrologul francez Nostradamus şi scriitorii Ernest Hemingway şi Vladimir Nabokov.

01
/07
/17

În cadrul Festivalului Internațional de Film BUZZ CEE, desfășurat la Buzău, în perioada 4 - 9 iulie 2017, publicul va avea posibilitatea de a viziona integrala Nae Caranfil, în prezența îndrăgitului regizor. Doritorii vor putea urmări pe marele ecran filmele regizate de acesta în perioada 1993 - 2016, în ordine cronologică.

30
/06
/17

La final de stagiune teatrală, m-am pregătit cum se cuvine pentru un spectacol pe care, deși l-am așteptat cu sufletul la gură, nu reușisem să-l văd până duminica trecută... În memoria mea afectivă, personajele feminine ale lui Ibsen poartă chipul Valeriei Seciu, vocea ei evocatoare de limpezimi și îndepărtate fiorduri norvegiene.

30
/06
/17

Pe 10 august, se împlinesc 60 de ani de la difuzarea primului spectacol de teatru produs de către Televiziunea Română - Seară Luminoasă, după piesa lui Noe Smirnov.

30
/06
/17

„Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare” – fragment dintr-o scrisoare deschisă pentru Lucian Pintilie pe care Andrei Şerban a citit-o la lansarea noii ediţii a volumului „Bricabrac” (Editura Nemira).

30
/06
/17

în urmă cu 81 de ani, într-o zi de 30 iunie, era publicat romanul Pe aripile vantului, care-i va aduce autoarei Margaret Mitchell premiul Pulitzer un an mai târziu. În România, cartea a fost publicată abia în 1970 de Editura Univers, în colecția Romanul secolului XX.

29
/06
/17

Vineri, 30 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat prozei scurte, o seară de lectură și discuții, la care vor participa Ana Maria Sandu, Alex Tocilescu și Marius Chivu. Intrarea liberă

29
/06
/17

Poezia lui Walt Whitman pe muzică blues, jazzul cântat la gonguri, clopote sau la două chitare simultan, influențe electro, rock și world music, concurs de jazz și workshop-uri cu artiști de Grammy, iată ce promite Bucharest Jazz Festival pentru ediția din acest an.

29
/06
/17

Unul din cele mai aşteptate documentare româneşti ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timişoara în deschiderea celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie.