Teodor Corban, la prima ediţie Nocturne din noul sezon
https://www.ziarulmetropolis.ro/teodor-corban-la-prima-editie-nocturne-din-noul-sezon/

Vineri, 16 octombrie, Marina Constantinescu deschide noul sezon Nocturne cu poveşti despre Aferim!, dar şi despre actorul care vine din lumea teatrului şi care a cunoscut faima datorită filmului. De la ora 23.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+

Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2015

De peste 20 de sezoane nu a abdicat nicio secundă de la reverenţa în faţa adevăratei valori. Şi au fost sute de ediţii, cu invitaţi din cele mai frumoase domenii ale culturii – teatru, film, televiziune, muzică, dans, fotografie, pictură etc.

Prima ediţie din noul sezon Nocturne îl are ca invitat pe Teodor Corban, un actor complex, profund şi sensibil, elevul lui Dem Rădulescu, la rândul său o personalitate conştientă de propria strălucire, dar care se căuta şi se îndoia permanent.

O parte din Dem Rădulescu regăsim astăzi în discipolul Teodor Corban.

Mai mult de 20 de ani, invitatul Nocturnelor de vineri s-a împărţit între scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi platourile de filmare.

„Mulţi dintre regizorii de film nu agreează teatrul. Mi-au spus că suntem nesinceri acolo…”, spune Teodor Corban. Cu toate acestea, Corneliu Porumboiu l-a văzut într-o piesă la Iaşi şi, astfel, Teo Corban a ajuns să joace în „A fost sau n-a fost?” şi să-l numească pe tânărul regizor naşul său în film. Iar drumul către o celebritate recunoscută la Cannes sau la Berlin a început să se deschidă.

Referitor la statutul meu de om important, eu încă am o stare de râs interior referitor la ce mi se întâmplă de ceva vreme –  Teo Corban.

Recunoaşte că, deşi orice actor, la început, se visează vedetă, el nu ştie să primească aceste ecouri calde ale faimei venite la vârsta „uşor coaptă”.

În 2015, a jucat rolul „Costandin” în succesul lui Radu Jude, Aferim!. În emisiune, Marina Constantinescu rememorează starea pe care a trăit-o la proiecţia filmului: „Când am văzut Aferim!, a fost o revelaţie dincolo de ce înseamnă această lumină pusă pe un secol XIX… minute în şir nu v-am recunoscut!”.

Pentru acest rol, Teodor Corban a fost nominalizat la categoaria „Cel mai bun actor” la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de

Teodor Corban

Teodor Corban

Film de la Berlin. Pentru mulţi români, el a fost premiantul.

„Pe mine m-a surprins că Aferim! a ieşit bine, că a plăcut. Eu am vrut mai mult de la mine”, recunoaşte, poate prea critic cu sine, Teodor Corban.

Cel mai mult îl deranjează pe actorul ieşean impostura, sintagma „imaginea contează” şi talmeş-balmeşul non-valorilor cu adevăratele personalităţi.

 Când ştim că în sală este un regizor de film, toţi actorii jucăm… altfel – Teodor Corban

„E foarte dureros când plec de la teatru. La începuturi, aveam senzaţia că, după spectacol, toată lumea trebuie să mă recunoască pe stradă.”

Mai multe despre actorul care vine din lumea teatrului, deşi faima şi recunoaşterea le-a cunoscut datorită filmului, aflăm la Nocturne din 16 octombrie, ora 23.00. Emisiunea poate fi urmărită la TVR 1, TVR HD, dar şi pe platforma online TVR+.

Foto: Teodor Corban, Marina Constantinescu – tvr.ro

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.