„The Post”, de Steven Spielberg, cel mai bun film al anului?
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-post-de-steven-spielberg-cel-mai-bun-film-al-anului-2017/

Lungmetrajul „The Post”, regizat de Steven Spielberg, cu Tom Hanks şi Meryl Streep în rolurile principale, a devenit unul dintre favoriţii actualului sezon al premiilor cinematografice americane, după ce a fost desemnat marţi seară cel mai bun film al anului 2017 de National Board of Review, o prestigioasă asociaţie de cineaşti şi producători de film, ce a fost înfiinţată în 1909

Un articol de Petre Ivan|30 noiembrie 2017

 

„The Post” prezintă felul în care jurnalista Katharine Graham (Meryl Streep) de la Washington Post și editorul Ben Bradlee (Tom Hanks) au decis să colaboreze și să publice documentele din seria „Pentagon Papers”, riscând sancțiuni din partea justiției, pentru a dezvălui o tentativă de acoperire a unor secrete guvernamentale despre războiul din Vietnam.

National Board of Review a alcătuit și o listă a celor mai bune 10 filme ale anului. În 2017, această listă este alcătuită din următoarele producții cinematografice: „Baby Driver”, „Call Me By Your Name”, „The Disaster Artist”, „Downsizing”, „Dunkirk”, „The Florida Project”, „Get Out”, „Lady Bird”, „Logan”, „Phantom Thread”.

Protagoniștii filmului „The Post”, Tom Hanks și Meryl Streep, au fost premiați de National Board of Review la categoriile de interpretare — cel mai bun actor în rol principal, respectiv cea mai bună actriță în rol principal.

Premiul pentru cel mai bun scenariu original a fost atribuit cineastului Paul Thomas Anderson, regizorul filmului „Phantom Thread” — ultimul film al celebrului actor Daniel Day-Lewis.

Trofeul aferent categoriei „cel mai bun scenariu adaptat” a fost decernat lui Scott Neustadter și Michael H. Weber, scenariștii filmului „The Disaster Artist”.

Greta Gerwig s-a impus la categoria „cel mai bun regizor” cu filmul „Lady Bird”.

Lungmetrajul „Coco” a fost desemnat cel mai bun film de animație, iar producția cinematografică „Jane” a triumfat la categoria „cel mai bun documentar”.

Premiul pentru cel mai bun film străin a revenit peliculei „Foxtrot”, de Samuel Maoz, pe lista celor mai bune cinci filme străine aflanndu-se: „A Fantastic Woman”, „Frantz”, „Loveless”, „Summer 1993” și „The Square”.

Lungmetrajul „Get Out”, de Jordan Peele, a câștigat două premii — cel mai bun regizor debutant și cea mai bună distribuție.

Timothee Chalamet, unul dintre protagoniștii filmului „Call Me by Your Name”, a fost desemnat cel mai bun actor debutant.

 

În 2016, cel mai bun film al anului, potrivit voturilor exprimate de membrii asociației National Board of Review, a fost lungmetrajul „Manchester by the Sea”.

Foto: The Post – facebook

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.